Cine stă cu Sasha, fiul lui Theo Rose, cât timp ea este la filmările pentru Vocea României. Theo Rose a devenit mamă pentru prima dată anul acesta, mai concret în urmă cu o lună, pe 14 iunie. Ei bine, și-a intrat foarte repede în rolul de mamă și nu s-a plâns absolut deloc până acum, semn că totul merge la superlativ. Ba mai mult decât atât, deși a născut în urmă cu o lună, artista s-a întors deja la muncă, mai precis la filmările pentru noul sezon al emisiunii Vocea României. Iată ce a declarat despre acest pas important, dar și cine are grijă de fiul ei cât ea nu este acasă!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Theo Rose a decis că este momentul potrivit pentru a-și relua activitatea pe plan profesional, deși a născut de doar o lună. Artista s-a recuperat mai repede decât oricine se aștepta, iar totul decurge perfect în viața ei și reușește să se sincronizeze foarte bine cu iubitul ei, Anghel Damian. Dacă până acum a stat mai mult ea cu fiul lor, în timp ce el își rezolva treburile la locul de muncă, acum roata s-a întors.
Cine stă cu Sasha, fiul lui Theo Rose, cât timp ea este la filmările pentru Vocea României
Deși s-a reîntors la muncă, Theo Rose nu a angajat o bonă, ci s-a bazat pe abilitățile de tată ale lui Anghel Damian. Cei doi reușesc cu brio să se împartă cu treburile pe care le au de rezolvat, dar și să se sincronizeze, așa că momentan se descurcă de minune cu creșterea micuțului Sasha. De asemenea, nu putem uita faptul că zilele trecute frumoasa artistă a primit ajutor și din partea surorii sale, cât și a mamei, așa că are la cine să apeleze în caz de nevoie.
'Ieri m-au aranjat fetele dupa ceva timp in care n-am avut activitate si parca se vede si pe fata mea ca mi-a priit pauza. Sasha e cu tati acasa si vine in vizita pe la mine. Noroc ca stam aproape de platouri.
Totul asa cum trebuie.', a scris Theo Rose pe pagina ei de Instagram.
Theo Rose: 'Am luat deja în echipa mea și a lui Horia voci de finală'
Theo Rose a dezvăluit că i-a prins foarte bine perioada în care a stat acasă înainte de a naște, dar și după ce a născut, chiar dacă au fost doar câteva luni. Artista este mai fericită ca niciodată că a revenit pe platourile de filmare la Vocea României, dar și că se pregătește de concerte și de reluarea activității și pe plan muzical. Ba mai mult, a dat câteva detalii despre noul sezon Vocea României, explicând că a luat deja voci foarte bune în echipa sa și a lui Horia Brenciu.
'Ieri au inceput filmarile pentru @vocea_romaniei. Am luat deja in echipa mea si a lui Horia voci de finala. Stati pe aici pentru ca o sa va arat cand o sa incepem repetitiile cu ei. Sunt in extaz! Toti sunt pe inima mea.', a mai spus Theo Rose.
Theo Rose împarte scaunul cu Horia Brenciu în noul sezon din Vocea României
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Horia Brenciu revine în calitate de antrenor la „Vocea României’ după o absență de doi ani. Ei bine, nu o să mai ocupe singur scaunul, ci va împărți scaunul dublu cu Theo Rose, care a născut recent. În trecut, cei doi au mai avut colaborări, au cântat împreună la Sala Palatului și au lansat o piesă, iar această schimbare le aduce zâmbetul pe buze. De asemenea, reamintim că în sezonul trecut, artista a stat în scaunul dublu alături de Smiley, cu care a format, de asemenea, un duo de colecție și au luat cele mai bune decizii împreună.
„Au fost, pe rând, anii 2011, 2012, 2013, 2019 și acum, 2023. Am câștigat de două ori titlul și pofta asta, de a-ți aplauda concurentul care ridică trofeul este de neoprit. Eu singur?! Niciodată! Viața mi-a arătat că alături de prieteni e mai bine să împarți și muzica, și scena, și… podcasturile. Voi fi alături de Teodora Maria Diaconu aka Theo Rose! Asta înseamnă că voi fi alături și de Sasha, fiul ei! Și de tatăl, Anghel Damian! În fine, alături de tot Clanul’, a declarat prezentatorul TV, potrivit tvmania.ro.
Sursă foto: Instagram