Cine sunt nașii Mariei Constantin și ai lui Robert Stoica. Marți, 25 iulie, Maria Constantin și Robert Stoica și-au unit destinele în fața ofițerului de stare civilă, dar și în fața lui Dumnezeu, în biserică. Pe contul său de socializare, artista a postat mai multe imagini din ziua cea mare, iar fanii au putut să observe atunci și cine sunt nașii cuplului. Iată și ce declarații a făcut aceasta despre părinții spirituali!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cine sunt nașii Mariei Constantin și ai lui Robert Stoica. Maria Constantin și Robert Stoica trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În vara anului 2022, bărbatul a cerut-o în căsătorie, iar acum au ajuns în fața ofițerului de stare civilă. Mai exact, în urmă cu doar o zi, artista și partenerul ei au postat primele imagini de la cununia civilă, dar și de la cea religioasă, întrucât cele două au avut loc în aceeași zi.
În ziua cea mare, Maria Constantin a ales să poarte o rochie lungă, albă, de la un brand românesc și a optat pentru o coafură lejeră. Nici soțul ei, Robert Stoica, nu s-a lăsat mai prejos. Acesta a purtat un costum turcoaz și o camașă albă. De remarcat că Maria Constantin s-a căsătorit acum pentru a treia oară, la vârsta de 36 de ani.
Citește și: Ce aliment nu mai consumă Maria Constantin și de ce: ‘Să nu mai aud de ele… / EXCLUSIV
Cine sunt nașii Mariei Constantin și ai lui Robert Stoica
De asemenea, și nașii Mariei Constantin au atras toate privirile. Părinții spirituali ai cuplului sunt Kristiyana și soțul ei, impresarul Rustem, care le sunt și prieteni, iar pentru ziua cea mare au ales să poarte niște ținute cu adevărat spectaculoase. Artista a optat pentru o rochiei cu animal print, în timp ce partenerul ei a ales un costum roz.
„Este o biserică pe care au ales-o nașii noștri. Au făcut și ei tot acolo cununia religioasă și au spus că le-a mers foarte bine. Am ales inclusiv preotul care i-a cununat pe ei și din acest motiv am decis să mergem pe mâna lor. Nașii noștri, Rustem și Krystiana, au o căsnicie atât de frumoasă. O să fie ultima oară când spun DA.', a declarat aceasta.
După nuntă, Maria Constantin a făcut și primele declarații. Aceasta a mărturisit că a ales să facă petrecerea pe 4 august și cununia religioasă acum, întrucât se va intra în post.
„Am avut emoții, dar am organizat o cununie foarte restrânsă cu familiile și prietenii. Robert a fost și el emoționat, deși am luat-o ca pe un eveniment pentru sufletul nostru cu familiile și câțiva prieteni. Noi ne-am concentrat mai mult pe petrecere pe care am organizat-o multă vreme, dar este inevitabil să nu ai emoții. Am lăsat pe 4 august nunta cea mare. Am vrut să facem cununia religioasă acum pentru că pe 4 august pică postul. Nu am vrut să facem nunta în post. Vom face cununia religioasă astăzi. Petrecerea va rămâne pe 4 august', a declarat Maria Constantin pentru Fanatik.
sursă foto – Facebook și Instagram