El este unul dintre cei mai celebri artiști autohtoni, însă familia sa stă departe de lumina reflectoarelor, așadar nu puțini sunt cei care s-au întrebat cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley. Ion și Ioana Maria au cariere fără nicio legătură cu showbizul și, chiar dacă la început nu au fost de acord ca fiul lor să îmbrățișeze o profesie în domeniul muzical, acum îi sunt alături 100%.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley. Andrei Maria, pe numele său din buletin, cunoscut acum de o țară întreagă drept Smiley, a venit pe lume în Pitești, în urmă cu 39 de ani și s-a visat dintotdeauna pe scenă. Chiar dacă la început tatăl său a fost sceptic în privința alegerii fiului său, azi părinții îl susțin în totalitate și sunt foarte mândri de fiul lor.
Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley
Smiley este acum un artist consacrat, iar succesul de care se bucură vorbește de la sine. Nu este un secret pentru nimeni însă că, în ceea ce privește familia, este extrem de discret… Așadar, puțini sunt cei care știu cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley. Andrei Maria este unicul artist din familie, fratele său Filip fiind absolvent de Construcții. Acesta s-a implicat însă, la rândul lui, în amenajarea studioului lui Smiley Chiar dacă, la început, tatăl nu prea a fost de acord cu alegerea fiului său de a deveni muzician, acum îl susține în totalitate.
Citește și: Cu cine seamănă fetița lui Smiley și a Ginei Pistol:’La privire cu…’
Citește și: Smiley și Gina Pistol s-au sărutat pătimaș în fața a 5.000 de oameni:’A fost copleșitor!’
Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley. Ion Maria, tatăl lui Smiley, a fost pilot de avion în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Ulterior, a devenit director la o fabrică de pâine din Cernica. Ioana Maria, mama artistului, este contabilă. În tinerețe, a lucrat la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice din Pitești. Apoi, mama lui Smiley a început să se ocupe de studioul fiului ei, dar și de casa de discuri HaHaHa Production.
„Datorită lor sunt ceea ce sunt acum. Eu sunt rezultatul lor. N-au fost întotdeauna de acord cu ceea ce am vrut și vreau să fac. Spre exemplu, tata n-a fost de acord să mă apuc de cântat în formatia Simplu. Probabil că asta m-a și motivat. Fară să-și dea seama, ei mă motivează tot timpul. Chiar și când și-au propus să mă descurajeze. Am fost tot timpul apropiat de ai mei’, declara Smiley.
Smiley: „Am mâncat bătaie cu cureaua când eram mic'
Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Smiley. Acum, Smiley este tată la rândul lui, el și Gina Pistol fiind părinții simpaticei Josephine, în vârstă de un an și 4 luni, și nu este exclus ca fiica sa să îi moștenească energia, dar și apetitul pentru năzbâtii din copilărie. De altfel, artistul nu a ezitat să recunoască nici că, în copilărie, avea parte uneori de corecții dure…
„Am mâncat bătaie cu cureaua când eram mic. Eram un copil foarte neastâmpărat și făceam o grămadă de năzbâtii. Evident că trebuia să fiu corectat în vreun fel. Nu știu dacă este cea mai bună metodă, dar la mine a dat rezultate’, mărturisea Smiley, în urmă cu ceva timp.