Într-o scrisoare impresionantă, publicată pe pagina sa de Facebook, spre dezamăgirea suporterilor săi, Ciprian Marica și-a anunțat retragerea din activitatea fotbalistică.
Fotbalistul a debutat la Clubul Dinamo, la doar 16 ani, iar la 18 ani deja juca în străinătate, el fiind cumpărat de clubul Șahtior. De-a lungul carierei sale, Marica a activat și la VFB Stuttgart, Schalke, Getafe, Konyaspor, dar clubul la care a fost ultima oară legitimat este Steaua. Motivul retragerii îl reprezintă, din păcate, problemele fizice, care îl împiedică pe fotbalist să-și continue activitatea: „Am fost mereu deschis față de voi, dar nu mi-e ușor să anunț asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la același nivel așa cum meritați voi. Așa că pun punct aici carierei mele de fotbalist'.
În luna iunie, Ciprian Marica (32) a apărut pe coperta revistei Viva! fiind protagonistul unui interviu în care a povestit cu sinceritate despre el, despre copilărie și familie, despre sport, despre dezamăgirile produse de accidentarea din cauza căreia nu a putut participa la Campionatul European, dar și despre iubita lui Ioana, studentă la Medicină, cu opt ani mai mică decât el, de care fotbalistul e foarte îndrăgostit. Acum, Ciprian se va dedica în totalitate fundației care îi poartă numele și prin intermediul căreia sunt ajutați copiii talentați care nu dispun de mijloacele necesare pentru a urma o carieră sportivă: „Cum Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am nevoie, am zis că pot da și eu o mână de ajutor.'.
În mesajul său emoționant, Ciprian Marica nu uită pe nimeni: colegi, antrenori, suporteri, jurnaliști – el le mulțumește tuturor celor care, prin încurajările și suportul lor, dar și prin criticile lor, au contribuit la devenirea lui ca om. „Vă mulțumesc vouă pentru tot ce mi-ați transmis, pentru aprecierile și încurajările voastre. Chiar și când m-ați certat, ați dat sens carierei mele de sportiv! De reprezentant al României!' În final, el invită iubitorii sportului cu balonul rotund să-i fie alături și în continuare: „Vă aștept pe stadion, ne vedem în tribune, pe stradă, în fața televizorului, ne vedem oriunde ne cheamă fotbalul pe care-l iubim!'.
Oana Pantazi; Foto: Viva!