În urma duelului, Claudia Pavel a fost eliminată de la Ferma. Mai bine de o lună de zile, cântăreața a făcut parte din competiția care se arată a fi mai dificilă decât ne-am fi așteptat. A stârnit multe reacții, multe certuri, dar acum drumul ei în Ferma s-a încheiat!
După un duel dificil, Claudia Pavel a fost înfrântă. Concurenta a rezistat în fermă peste o lună de zile, timp în care a fost și fermier-șef. Pe parcursul competiției, ea a stârnit multe comentarii acide.
Recent, Claudia l-a acuzat în față pe Moroșanu că o vrea plecată de la Ferma, spunând că el cu Jorge și cu prietenii lui au vrut să o scoată din Fermăîncă din prima săptămână. Iar apoi, i-a spus și că este lipsit de imaginație și extrem de previzibil!
Și pentru că se simțea clar nedreptățită de către Moroșanu și știa că va fi trimisă la duel, Claudia l-a atacat: „E clar că e o prietenie între cei trei (n. red. – Moroșanu, Brigitte și Ioana Filimon), una îi spală chiloții, alta îl scarpină după cap'. Sportivul a replicat la rândul lui: „Exagerezi! Ție ți-a spus cineva că îi lași mâncare lui Remus?' Claudia a insistat că, totuși, ea nu i-a spălat chiloții celuilalt concurent. În cele din urmă, disperat Moroșanu a pus capăt discuției: „Nici mie nu mi i-a spălat Brigitte, îmi spăl singur chiloții și șosetele. (…) Dacă ești bună, rămâi în Ferma, dacă nu, pa și la revedere!'.
Foto: Facebook