Corina Chiriac, adevărul despre rivalitatea cu Angelea Similea. Despre marile artiste din „generația de aur”, Corina Chiriac și Angela Similea, s-a spus adesea că s-ar fi aflat într-o competiție, una cu cealaltă, atunci când se aflau la apogeul carierei. Corina Chiriac a vorbit, recent, pentru prima dată, pe marginea acestui subiect și a menționat că niciodată nu ar fi existat o rivalitate între ea și Angela Similea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Corina Chiriac, adevărul despre rivalitatea cu Angelea Similea. Corina Chiriac și Angela Similea sunt două dintre cele mai bune voci din muzica ușoară românească. De-a lungul carierei lor impresionante, cele două artiste au umplut săli de spectacole și au adus bucurie în sufletul oamenilor, prin talentul lor unic. Repertoriul Corinei Chiriac și al Angelei Similea cuprinde melodii de neuitat, considerate clasice în ziua de azi. Deși stilul celor două era diferit, apăruseră zvonuri, conform cărora ar fi fost rivale. Corina Chiriac dezminte această informație și spune care era de fapt situația artiștilor din „generația de aur'.
Corina Chiriac, adevărul despre rivalitatea cu Angelea Similea
Corina Chiriac a negat vehement zvonurile conform cărora, ea și Angela Similea ar fi fost rivale, pe vremea când erau la apogeul carierei. Artista susține că cele două aveau stiluri diferite, așa că se poate vorbi de o competiție.
„Dar, nu trebuie să trăiască și presa din ceva? N-am avut, ce rivalitate, ce rivalitate să avem? Publicul este un monstru sacru, nu noi. Am mai dat acest exemplu, dar îl mai zic, că îmi place. În Sala Palatului sunt circa 5.000 de oameni, care vin, iau bilet, nu se cunosc între ei, nu au aceeași pregătire profesională, nu au nimic în comun, nu au aceleași preferințe muzicale, meserii, și, totuși, la anumiți artiști, aplaudă toți, la anumite numere aplaudă toți, mai tare decât la altele.
Citește și: Gino Iorgulescu a făcut infarct: „Am deja un stent și se pare că va trebui să-l pun și pe al doilea’
Citește și: Ce ținută a purtat Catrinel Marlon pe covorul roșu, la Cannes 2023. A avut perucă și a atras toate privirile
Dacă un artist reușește să-și creeze propriul lui personaj, propriul lui eu artistic, el nu poate intra în rivalitate. Eu, de exemplu, dacă acum ar mai fi trăit Charles Aznavour, ce rivalitate aș fi avut cu el? El ar fi cântat ‘La Boheme’ și eu aș fi cântat ‘Ce mică e vacanța mare!’. Ce rivalitate aș fi avut cu el? Mai explic? „, a declarat Corina Chiriac, pentru Impact.ro.
Corina Chiriac: „Pe vremea când erau foarte mari creatori de texte'
Corina Chiriac e de părere că originalitatea și varietatea sunt foarte importante în muzică, atât din punct de vedere al liniei melodice, cât și al textului în sine.
„Vă dau un exemplu, pe vremea când erau foarte mari creatori de texte de muzică ușoară, texte… Analizam ce subiecte sunt momentan în piață, ca să nu folosim același subiect, căci s-ar fi bătut cântecele între ele și oamenii de la radio nu puteau să difuzeze două despre vacanța de vară. Sau dacă Mirabela Dauer, când era în succesul ei cel mare cu fotoliul din odaie, ar fi fost exclus atunci să apară un al cântec despre canapeaua din odaie sau despre patul din odaie, biblioteca din odaie, categoric, nu, era exclus…„, a mai adăugat artista.
Corina Chiriac subliniază importanța originalității, la artiștii de muzică
Corina Chiriac consideră că fiecare cântăreț trebuie să-și găsească propria identitate și să caute să nu semene unul cu celălalt, pentru că altfel e puțin posibil să aibă succes.
„Dacă există cinci artiști, care seamănă între ei, tu străduiește-te să fii diferit! Pentru că, dacă semeni… Ferească Dumnezeu să îi semene unei fete ochii cu ochii unei alte artiste sau vocea cu vocea unei alte artiste! Nu va avea succes dacă nu-și găsește drumul ei personal. E foarte mult de vorbit…’, a mai declarat artista.