O femeie misterioasă, talentată, imposibil de trecut cu vederea. Corina Dănilă a atins apogeul carierei odată cu rolul principal din prima telenovelă românească, „Numai Iubirea (2005), succesul colosal de atunci fiind urmat de o binemeritată pauză. Acum, Corina s-a reinventat pe toate planurile, prilej perfect pentru a afla… tot ceea ce a făcut în anii în care a lipsit din vizorul publicului.
La 46 de ani, Corina Dănilă este exemplul perfect că o femeie o poate lua de la început ori de câte ori simte nevoia. E într-o formă fizică de invidiat, și-a descoperit o latură spirituală, pe care o hrănește zilnic, iar proiectele curg unul după altul. Hotărârea pe care o emană și tonusul ei sunt vizibile încă din primele secunde de interacțiune cu ea, semn că pauza pe care a avut-o, după succesele telenovelelor românești, nu a făcut altceva decât să o ambiționeze. Dintre toate proiectele, cel mai important rămâne sitcom-ul „Primăverii (TVR 2), semn că actoria încă joacă cel mai important rol în viața Corinei.
Deși este o femeie discretă, vedeta ne-a oferit un interviu în care vorbește deschis despre viața ei de familie, alegerile personale, împliniri, dorințe și… schimbări. Pentru că nu este niciodată prea târziu! Dacă mai avem cititoare cărora le este frică să experimenteze sau care se tem de noi începuturi, după vârsta de 40 de ani, Corina Dănilă este exemplul viu că se poate. Trebuie doar să vrei, să îți prioritizezi activitățile și să fii convinsă că vei reuși!
Te-ai născut în Moldova, dar nu știm nimic despre copilăria și adolescența ta… Cum îți amintești acele vremuri, privind în urmă?
M-am născut în Paşcani, iar copilăria mea a fost frumoasă. Mă jucam cu copiii și chiar eram „şefa băieţilor la cățărat pe garduri și în copaci. Am petrecut perioade lungi la ţară, la bunici, unde aveam livadă, mergeam cu animalele pe câmp și culegeam flori, ca-n „Amintirile lui Creangă și citeam enorm… Sigur, fiind perioada comunistă, am și amintiri mai puțin plăcute, precum penele de curent, programări la apă caldă, stat la cozi și „relaţii la magazine. Îmi amintesc și acum de portocalele pe care le obţineam pe sub mână de Crăciun… Am rămas cu o obsesie pentru portocale.
Ai făcut facultatea în București. Ce te-a îndemnat să-ți dorești să fii actriță?
În Paşcani nu exista teatru, dar la Casa de Cultură veneau în spectacole Angela Similea, Corina Chiriac etc. Îi adoram pe artiștii noştri, iar teatrul TV pentru mine era sfânt. Dorinţa de a deveni actriţă a fost de ultim moment, pentru că, până în ultima clasă de liceu, mă pregătisem pentru Medicină. După decembrie 1989, am îndrăznit să visez… Inițial, mama a fost mai rezervată, dar tata şi-a dat seama că îmi doream lucrul acesta. Ştiam că se intră foarte greu și că sunt puţine locuri. Fiind în prima generaţie de după Revoluţie, au fost mai multe locuri la admitere, dar, chiar şi aşa, cu o concurență foarte mare. M-am dus cu gândul de a da examenul ca să văd cum e şi, în anul următor, să fiu mai pregătită. Am descoperit, cu uimire, că am reușit a treia pe listă. Am luat primul tren spre Bucureşti.
Ai o carieră impresionantă, în teatru, film și televiziune. Totuși, care e domeniul cel mai a propiat sufletului tău și de ce?
Mi-e greu să fac o alegere. Iubesc teatrul, care îmi dă ocazia să am contact direct cu spectatorii. La fel de mult iubesc provocarea de a juca într-un film sau într-un serial. Să nu uităm și de poziția de moderator, care mi-a adus satisfacții la fel de mari.
Trebuie să recunoaștem faptul că telenovela „Numai iubirea te-a consacrat publicului larg. Ce a însemnat experiența respectivă pentru tine?
Rolul principal din prima telenovelă românească a fost important pentru carieră. Am muncit enorm în acea perioadă și am făcut multe sacrificii, dar mă bucur că în acest fel am reușit să ajung la sufletul multor oameni.
Povestește-ne câteva amintiri din perioada respectivă, atât de pe platourile de filmare, cât și întâmplări tangențiale…
A trecut mult de atunci și am multe amintiri… Dar acum mă bucur să îmi fac noi amintiri alături de colegii din sitcomul „Primăverii. Mă bucur că astfel de producţii s-au întors la TVR și dincolo de faptul că lucrez cu actori fabuloși – Maia Morgenstern, Diana Cavallioti, Dragoș Huluba, Alexandru Conovaru –, oameni pe care îi cunosc şi îi apreciez, atmosfera este incredibilă. Personajul meu, Dana, este o nouă provocare pentru mine şi sper să reuşesc să cuceresc publicul şi de această dată.
Ți se pare că ai făcut vreun compromis în carieră?
Nu, nu cred că am făcut.
Până acum un an, maximum doi, ai avut o perioadă destul de lungă în care ai stat retrasă, perioadă care a venit tocmai după un succes colosal. De ce ai ales acest lucru?
A fost o perioadă de succes, dar și de muncă. Uneori aveam zile întregi de filmare și nu reușeam să-mi mai văd fiica. Mă durea că nu aveam posibilitatea să petrec mai mult timp cu Rianna și să-i spun că o iubesc și că mi-a adus fericirea. Am pierdut momente importante, așa că am ales să mă dedic, pentru o perioadă, creșterii fiicei mele.
Corina, ești mama unei adolescente pe care ai crescut-o, în mare parte, singură. Cum te înțelegi cu fiica ta şi ce valori i-ai insuflat?
Am crescut-o pe Rianna cu ajutorul mamei mele și îi mulțumesc din tot sufletul. Nicio secundă nu mi-am pus problema să apelez la o bonă. Rianna este un copil minunat, cuminte și matur. Sunt mândră de ea și nu o cicălesc să învețe, pentru că nu este cazul. Este conștientă de valoarea ei și de ceea ce-și dorește să facă în viitor. De multe ori vine la mine, mă ia în brațe și îmi spune că mă iubește. Și asta îmi este suficient. Are o copilărie normală și nu îi place să iasă în față.
Toată presa a consemnat fa ptul că ai slăbit enorm și că, de fapt, motivația constă într-o serie de probleme de sănătate… Care e adevărul?
Înainte să mă apuc de programul pe care îl urmez, ajunsesem la 76 kg şi aveam probleme de sănătate legate de coloană. Am mers la o clinică specializată, iar specialiştii de acolo s-au ocupat să îmi schimb multe dintre obiceiurile alimentare. Am urmat în paralel şi un program de exerciţii fizice sub îndrumarea lor și am ajuns acum la 57 kg şi mă simt foarte bine.
Nu mă feresc să spun că acum amult mai bine decât arătai acum mult mai bine decât arătai acum 10-15 ani… Și mă refer și la chip, nu numai la siluetă. Cum te întreții?
Am exclus din regimul alimentar câteva produse: zahărul, produsele procesate, prăjelile, merg la kinetoterapie și fizioterapie. Vergeturi nu am avut, iar celulita încerc s-o combat cu alimentaţie sănătoasă, sport şi procedurile de shockwave şi radiofrecvenţă.
Ai vorbit despre anumite schimbări de ordin spiritual, în ceea ce te privește. Ne poți detalia puțin? Cum ți-ai descoperit această latură?
Întotdeauna am fost o persoană echilibrată, iar meditaţia a devenit un stil de viaţă. Îmi descopăr zi de zi alte limite și le depășesc, apreciez și binele și mai puțin binele din viața mea… și merg înainte cu credință.
Care e momentul în care ai simțit cu adevărat că ai avut parte de ajutor divin?
În fiecare dimineață, când deschid ochii, îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc o nouă zi.
Ai fost, mereu, extrem de discretă când a venit vorba despre relațiile tale personale… Ce calități a preciezi la omul de lângă tine?
Îmi doresc să fiu în continuare la fel de discretă. Mulțumesc!
Se spune că femeile puternice, împlinite pe plan profesional, ajung mai greu să fie împlinite în dragoste. Ai resimțit asta vreodată?
Fiecare are un drum de parcurs și lucrurile care trebuie să se întâmple se întâmplă la momentul potrivit. Bănuiesc că ești genul de femeie care preferă să încheie o relație decât să trăiască în compromis.
Ce nu i-ai ierta niciodată unui bărbat?
Compromisul.
Ți-ai mai dori să spui „da în fața altarului?
Da.
Dacă ți-ai juca propriul rol, într-un film sau într-o piesă de teatru, ce ai vrea să le transmiți spectatorilor?
Emoție și adevăr.
Foto: PR