Corina Dănilă și iubitul ei, primele imagini împreună. Până la 52 de ani, actrița a fost căsătorită de două ori și are o fiică de 20 de ani

 Dumba Gabriela
.

Corina Dănilă a preferat să păstreze discreția în privința relației actuale, care ar dura de câțiva ani și asta pentru că actualul iubit al actriței de 52 de ani nu este persoană publică. Recent, Corina Dănilă și bărbatul misterios din viața ei au fost surprinși de paparazzi când plecau de la teatru.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

Despre Corina Dănila și iubitul ei s-a vorbit în urmă cu aproape cinci ani, atunci când s-a aflat că actrița este împreună cu un bărbat care nu are legătură cu lumea mondenă. Cei doi au preferat să își trăiască povestea departe de ochii curioșilor.

1229_17-mageanu_corina1229_17-mageanu_corina

Corina Dănilă, surprinsă de paparazzi împreună cu iubitul misterios

Zilele trecute, paparazzii Spynews.ro au surprins-o pe Corina Dănilă în timp ce pleca de la teatru, dar nu singură, ci alături de bărbatul misterios despre care se știu puține lucruri. Cei doi pleacă împreună de acolo, iar mai apoi ajung la un bloc din zona Pipera.

Atunci când se dau jos din mașină, partenerul ei are un buchet de flori în mână, iar mai apoi intră în complexul rezidențial și sună la interfon. Cei doi așteaptă în fața scării, li se deschide ușa, iar la scurt timp pleacă din complex și se urcă în mașină. Pe drum, actrița în vârstă de 52 de ani și partenerul ei se opresc pentru a-și face poze în mașină și ulterior pleacă spre casă.

Câteva minute mai târziu, sunt văzuți în timp ce își iau lucrurile din mașină și intră în casă.

Citește și: Mona Nicolici a divorțat și apoi s-a căsătorit în secret. Primele declarații despre viața alături de chef Cezar Munteanu: „A acceptat să fiu singurul critic al lui

Citește și: Claudia Pătrășcanu, după victoria în instanță care îi permite să apară la TV cu băieții ei: „Am ocazia de a munci cinstit, aproape de copiii mei’

Citește și: Iulia Albu, replică usturătoare pentru Mihai Albu, după ce a fost ironic la adresa ei: „Tot timpul ai pozat în ce nu ești. Soț model, tată model, instanță morală. Nu ești nimic din aceste lucruri. Ajunge! Ești MIC, atât'

Corina Dănilă a fost măritată de două ori

Corina Dănilă este una dintre cele mai populare vedete de televiziune, dar şi o actriţă îndrăgită, însă viaţa ei privată a fost mereu învăluită de mister. Primul ei soţ a fost prezentatorul TV Valentin Moraru, căsnicia lor destrămându-se din cauza distanţei.

Corina Dănilă şi Valentin Moraru s-au cunoscut la Pro TV, locul lor comun de muncă.

„L-am cunoscut pe soțul meu la PRO TV. M-a păcălit Valentin Moraru, care prezinta știrile din sport, și m-a luat de nevastă. Dar cred că l-am păcălit și eu pe el…’, mărturisea Corina Dănilă, în urmă cu ceva timp.

Căsnicia lor nu a durat foarte mult, până în 1999, de vină fiind distanţa. La vremea respectivă, Corina Dănilă făcea naveta la Chișinău din pricina muncii. Ulterior separării de Valentin Moraru, Corina Dănilă a trăit o poveste de iubire cu omul de afaceri Peter Imre, însă nu au ajuns la altar.

Corina Dănilă a mai trăit o frumoasă poveste de dragoste cu pilotul Norris Măgeanu. În anul 2004, Corina a adus-o pe lume pe fetiţa lor, Rianna. Cei doi au divorțat, însă, în 2008.

„Tu m-ai făcut și continui să mă faci o persoană mai bună în fiecare zi. Mă inspiri să fiu cea mai bună, pentru că te văd pe tine cum te străduiești să fii cea mai bună. Te privesc cum crești cu o mândrie nesfârșită în mine, pentru că văd un om extraordinar evoluând prin propria dorință de a fi o persoană mai bună.

Te provoci în mod constant în moduri la care eu nu am visat niciodată la vârsta ta. Sunt atât de binecuvântată să fiu mama ta', a postat Corina Dănilă de ziua de naștere a fiicei ei, în luna ianuarie a acestui an.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton