Iustina și Cornel, momente delicate la primul bonfire de la Insula Iubirii. Cei doi au venit în Thailanda să-și testeze relația, în condițiile în care el are o problemă… este infidel. De altfel, la bonfire, Cornel a recunoscut că și-a înșelat iubita, însă Iustina a decis să-i mai dea o ultimă șansă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Iustina și Cornel, momente delicate la primul bonfire de la Insula Iubirii. Pentru concurent, acesta va fi, cu siguranță, testul suprem, în condițiile în care i-a fost infidel nu o dată iubitei sale, cu care spune că vrea să se căsătorească. Deși spune că-și iubește partenera, Cornel nu prea rezistă tentațiilor feminine, așa că rămâne de văzut ce se va întâmpla la Insula Iubirii, odată intrate ispitele în rol.
Cornel de la Insula Iubirii a recunoscut că a înșelat-o pe Iustina, iubita lui, în timpul relației
Convinşi că Insula Iubirii le va oferi exact răspunsul pe care şi-l doresc, Iustina şi Cornel au plecat în Thailanda chiar după ce au stabilit data nunţii, au ales localul, ba chiar şi rochia de mireasă. Relația lor este una de cursă lungă, așa că provocarea pe care o așteaptă le-ar putea aduce confirmarea de care au nevoie. Se pare însă că Iustina nu are încredere 100% în Cornel, acesta fiind și motivul pentru care a ales să-l supună la testul suprem înainte de nuntă.
Deși pare extrem de îndrăgostit de Iustina și lasă de înțeles că din relația lor nu lipsește nimic – de altfel, cei doi au fost surprinși de camere în timp ce făceau amor în baie, în ultima seară împreună – Cornel i-a fost infidel partenerei sale nu o dată de-a lungul timpului.
La primul bonfire de pe Insula Iubirii, Iustina a dezvăluit că Iustin a ținut legătura, de-a lungul timpului, cu fostele sale relații și, mai mult, pe când ea era în Istanbul, unde urma să fie supusă unei operații de rinoplastie, el, rămas singur acasă, și-a făcut de cap.
„Am ajuns la Istanbul, totul bine și frumos până când mi-au scris două fete, după ce Cornel a început să le dea mesaje. Le-a chemat aici, în casa noastră, în patul nostru. El a insistat, a dat detalii unde stă el. Am vrut să închei relația atunci, am zis că nu pot așa ceva (…) Dar am reușit să trec peste, pentru că nu a fost ceva atât de grav’, a mărturisit Iuliana.
Cornel a cerut-o în căsătorie pe Iustina după 5 luni de relație
Cererea în căsătorie a venit după cinci luni de relație și s-a lăsat cu multe emoții. După nuntă, cei doi își doresc copii și o viață frumoasă împreună.
„Cam după cinci luni m-a cerut. Eram în maşină, inelul era pe bancheta din spate, eu am vrut să iau ceva de acolo şi l-am găsit. El mi-a spus să nu deschid, că e pentru cineva drag. Primul meu gând a fost: „Oare are pe cineva mai drag decât mine?!, a dezvăluit Iustina, în vreme ce Cornel a completat: „A trebuit să mă opresc să o cer în căsătortie în momentul ăla, în maşină, pentru că a nu a mai avut răbdare! Şi da, Insula Iubirii reprezintă testul suprem, după asta putem să facem nuntă şi copii!.
Cornel a fost căsătorit și are patru copii
Cornel nu va fi la primul mariaj, concurentul fiind căsătorit în trecut. Mai mult, din relația anterioară, Cornel are și 4 copii. Deși el și fosta soție sunt despărțiți de mai mult timp, Cornel a divorțat de partenera sa de viață abia în urmă cu un an.
Cu siguranță pentru Iustina nu este ușor, mai ales că iubitul ei a venit în relație cu un „pachet' consistent și, mai mult, după cum au povestit amândoi, îi mai fug ochii și după alte femei. Iustina este conștientă însă că iubitul ei va trebui să țină legătura permanent cu fosta soție, în condițiile în care au nu mai puțin de 4 copii. De altfel, Cornel a și mărturisit că Iustina este singura femeie care a înțeles că el are niște obligații față de fosta familie și că trebuie să țină legătura cu fosta parteneră de viață.