Cornel Ilie - Despre iubiri trecute şi prezente

Că e vorba despre Vunk sau despre dragoste, Cornel a adunat în 15 ani de carieră multe poveşti intrigante. Pe unele ni le-a împărtăşit cu sinceritate, pe altele le păstrează sub cheie, mândru că paparazzi nu au fost abili în cazul lui.

El nu ştie, dar eu am alergat ca să fiu la ora stabilită în faţa studiou­lui unde Vunk îşi înregistrează piesele. Aflasem de la colega mea care îi luase cel mai recent interviu în VIVA! că este matinal şi punctual… letală com­binaţie! În acea dimineaţă, culmea, deşi am întârziat un pic, uşa studioului era încuiată. Cornel a ajuns fix la un minut după mine, iar eu, într-un acces de since­ritate, în loc de „îmi pare bine i-am spus „arăţi foarte obosit. Avusese un bal al bobocilor într-un club, începuse să cânte la 2 noaptea şi ajunsese acasă la 4.30 di­mineaţa. Din studio nu se auzea nici mă-car un claxon de maşină, deşi ne aflam în Dorobanţi. Era atât de linişte, încât aveam impresia că dacă fac un efort, îi pot auzi gândurile interlocutorului meu. Nu ar fi fost nevoie de superputeri pen­tru asta. Cornel este calm, deschis şi fra­pant de sincer. Nu atât de sincer încât să ne dea prea multe detalii despre relaţia lui din momentul de faţă, dar suficient cât să ne povestească despre adevărurile incomode din trecutul său.

Cu atâtea concerte în cluburi, mai ieşi şi în timpul liber?

Nu am mai ieşit într-un club în Bucureşti de peste un an de zile, habar nu am ce cluburi au mai apărut. Am fost la un moment dat acum vreo 4 zile în centrul vechi să mă văd cu cineva. Am văzut cafenele noi, pub-uri noi. Am constatat că oamenii ies din ce în ce mai mult, dar se distrează din ce în ce mai puţin. Cei mai mulţi se duc seara într-un club unde se ascultă muzică pur şi simplu, e o vânzoleală continuă, nici nu prea poţi vorbi cu nimeni, e muzica foarte tare.

Vorbeşti ca un bătrânel.

Exact! (râde) Ştiu, pare că vorbesc ca unul care nu mai are chef de viaţă, dar tocmai pentru că am, nu văd cum m-aş distra acolo. Dacă nu pot vorbi cu cine­va, ce să fac, să mă uit la oameni? Să sar în sus de nebun?

Eşti sociabil, dar la evenimente te văd retras, pare că eşti în lumea ta.

Nu prea iniţiez eu conversaţiile şi pare că sunt în lumea mea, da. Mi s-a spus că sunt arogant, că nu bag lumea în seamă, dar nu sunt aşa. Sunt mult mai prietenos decât pare. Dacă vine cineva să stăm de vorbă, vorbesc cu absolut oricine.

E valabil şi în cazul femeilor? Trebuie să iniţieze ele o conversaţie cu tine?

Depinde de context. Câteodată nici nu ai timp să te gândeşti cine iniţiază conver­saţia, pentru că se întâmplă pur şi simplu. În general, am încercat eu sa provoc inte­resul, dar nu neapărat prin a vorbi.

Pentru asta e necesar, în general, să vorbeşti? Lumea te recunoaşte.

Câteodată acesta e un dezavantaj. Dacă vrei într-adevăr să începi o relaţie, pleci din start cu o serie de prejudecăţi din partea fetelor. Şi nu au ele o problemă neapărat, ci au o problemă apropiaţii lor, care zic că cei că mine nu-s serioşi. E mai simplu să-l vorbeşti de rău pe unul pe care îl ştii de la televizor decât pe vecinul. Aşa că uneori pleci din start cu un minus într-o relaţie. E greu câte-odată să lupţi cu prejudecăţile, presiu­nea societăţii e mai mare decât puterea pe care o ai tu să demonstrezi ceva.

Ai succes în munca de convingere?

Până la un punct îmi iese, dar dacă tre­buie depusă prea multă muncă de con­vingere, înseamnă că ceva nu e în regulă. Dacă e atât de greu să dărâmi nişte zi­duri… Dacă cineva nu are încredere în mine de la început, deşi dau toate sem­nele că poate avea, nu merită.

Vorbeşti foarte raţional, ca şi cum nu te-ai fi îndrăgostit niciodată.

Nici vorbă, s-a întâmplat de multe ori.

Când s-a întâmplat cel mai recent?

Anul ăsta.

Şi continuă?

Da, continuă.

Nu ştiu dacă te urmăresc paparazzi, dar e ciudat că ai fost foarte rar sur­prins alături de femei în atâţia ani.

Eu cred că cele mai multe cazuri de pa­parazzi sunt comandate. Şi eu m-am trezit cu echipe de paparazzi pe parbriz chiar anul ăsta, într-un mod total abe­rant, dar nu era nimic compromiţător. Cu toate că aş avea foarte multe poveşti şi mă mir că nu au fost pe fază. Sunt atât de mândru că nu a „transpirat nicio ştire, nu a apărut nicio fotografie cu per­soanele cu care am fost. Şi erau cunos­cute.

Pe Facebook eşti etichetat în foarte multe fotografii cu fete. Nu e obosi­tor să ai atâtea fane?

După două concerte consecutive, în două oraşe diferite, la 2 noaptea ai pre­fera să fii în pat şi să dormi, într-adevăr, dar nu e ca şi cum nu mai suport, ce viaţă grea am eu… Nu văd de ce ar fi obositor că cineva vrea să facă poză cu tine. Şi să fie şi fată. Şi să mai fie şi fru­moasă. Şi decentă.

La 37 de ani, încă nu ai o familie, deşi sunt atâtea fete frumoase în jurul tău. Sau cumva nu ai tocmai pentru că sunt atâtea fete frumoase în jurul tău?

(râde) N-a fost asta o piedică. Bine, la început, în 99 , 2000, când ne-am trezit deodată foarte cunoscuţi, da, am încer­cat toate experienţele: să cunoaştem foarte multe fete, să petrecem în cluburi, să ne culcăm dimineaţa. S-a dus perioa­da aceea. Dacă nu s-a întâmplat până acum să mă căsătoresc sau să fac o fa­milie e pentru că nu am ajuns la acel pas. Şi nu pentru că nu mi-aş fi dorit. Nu s-a întâmplat pur şi simplu. Chiar dacă la un moment dat am fost la doar un pas, nu ştiu cum s-au schimbat lucru­rile, că dintr-o dată s-a terminat totul.

Deci ai cerut pe cineva în căsătorie?

Nu propriu-zis, dar noi ştiam că ăsta era pasul următor. Asta se întâmpla în 2008. Deodată au început să se învârtă lucru­rile în jurul nostru şi ne-am trezit că s-a creat o prăpastie între noi, pur şi simplu.

Dar ce cauţi şi nu găseşti la nimeni?

Dacă aş şti, aş căuta acel lucru la toate femeile. Nu ştiu ce te face să înnebuneşti şi să zici „gata, ea e, deşi am întâlnit multe femei pe care poate şi le-ar dori orice bărbat, foarte frumoase şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Nu ştiu de ce, cred că dacă fac pasul ăsta, trebuie să îl fac de tot. Nu cred că m-aş simţi bine să iau pe cineva de soţie foarte repede, că ne iubim acum foarte tare, ca peste doi ani să constatăm că a fost o greşeală. Poate nu-i bine că procedez aşa, dar cred că e un fel de scut, prin care să fiu eu 101% hotărât că e ce trebuie.

Te implici în campanii caritabile, dar pe tine cine te ajută când îţi e greu?

De cele mai multe ori, am încercat să mă ajut eu pe mine când simt că pierd con­trolul. Dar când cad sunt lângă mine tata şi fratele meu, am o familie foarte fru­moasă şi înţelegătoare. Şi am avut grijă ca femeia de lângă mine să aibă puterea să mă tragă în sus când e să cad. Şi mai ales să vadă când cad. Câteodată nu spui ce ai pe suflet, ca să nu îl încarci pe cel de lângă tine. Aşa că e foarte important ca cel de lângă tine să te citească când tre­buie. Asta face şi mai solidă relaţia.

Când ai avut o cădere serioasă?

Cumva, cea mai acută a fost prin 2006. Treceam printr-o despărţire destul de pasională. Era şi perioada în care trupa Vank (cu „a) nu prea mai exista, rămă-seserăm doar eu şi Nicu de la baterie. Pe toate fronturile eram descoperit, nu mai aveam nimic, totul se scurgea printre de­gete. Acela a fost un an foarte greu, dar un an care m-a hrănit foarte mult, cu multe poveşti şi cu multe emoţii. Foarte multe cântece puternice am scris atunci.

Deci când eşti tu foarte productiv muzical, ai probleme în dragoste.

Nu neapărat. (râde) S-a întâmplat ca în 2006 să scriu şi „Pleacă şi „Artificii pe tavan, de fapt, aproape tot albumul care a apărut în 2010. Piesa pentru Loredana, „Nu ştiu cine eşti, atunci a fost începută, de exemplu, dar am cântat-o acum. Aceea a fost o perioadă în care nici nu prea făceam altceva. Tru­pa nu mergea, nu aveam concerte, stăteam foarte mult acasă şi în studio, stăteam în lumea mea. Acum am căpătat şi o anumită ştiinţă de a face piesele, ştiu mai bine să gestionez o stare bună sau una tristă, ştiu cum să le transform în ceva creativ. Asta am învăţat în timp, că orice energie, negativă ori pozitivă, poa­te fi transformată în ceva creativ. Aşa te ajuţi şi pe tine, e un fel de terapie.

Cât la sută din succesul ultimilor doi ani îl datoraţi artistelor cu care aţi făcut featuring?

Cât datorează şi ele succesului pe care îl au acum, într-un fel ne-am ajutat unii pe alţii. Piesa pe care noi am lansat-o cu Antonia în 2011 era scrisă de mult, am mai încercat să o lansăm în 2009. Mi-am dat seama că trebuie să fie un di­alog, dacă îi spui cuiva în faţă „pleacă este mult mai puternic decât dacă sunt eu singur şi spun aşa, în aer. Ne-am gândit că trebuie să colaborăm cu cineva decent, care să nu aibă poveşti prin zia­re. În momentul acela Antonia era foarte familistă, era în plină evoluţie, cumva ne-am tras unul pe celălalt. Pe albumul din 2012, „Nu scapă nimeni (fără emo-ţii), avem un duet cu Monica Anghel, o piesă total atipică şi pentru noi şi pentru ea, şi unul cu Alexandra Uşurelu. Ur­mează să lansăm un duet cu Andra.

Nu-s păguboase prea multe duete?

Dacă o faci ca marketing, da. Dacă o faci pentru că o cere piesa, nu are cum să dăuneze. Un cântec făcut din suflet are altă magie. Acum cântăm la baluri de studenţi sau de liceeni, care în 99 nu aveau cum să ştie prea multe despre noi şi totuşi cântă piesele noastre de atunci. Nu ne-am propus niciodată să atingem un target. Pe de altă parte, faptul că un copil de 6 ani ştie piesele noastre şi ne e fan, spune ceva şi despre noi. (râde)

Aud de mult că pregăteşti o carte.

Sper ca anul acesta să fie gata, am multe idei. E ceva foarte atractiv la proză, îmi place să mă joc cu imaginaţia mea şi cu imaginaţia altora. Cel mai des scriu pe blogul Avon, în fiecare vineri. E un antrenament ce scriu acolo, pun foarte multă pasiune şi mă ajută să văd cum mă percepe lumea în privinţa scrisului. De cinci săptămâni încoace scriu o nu­velă, habar nu am cum se va termina. În fiecare vineri la 10 dimineaţa predau textul, aşa că în fiecare vineri la 7 dimi­neaţa mă trezesc să scriu.

Poţi bifa şi faptul că ai devenit imagi­nea gamei Avon pentru bărbaţi.

Chiar am o listă pe telefon cu lucrurile pe care le-am făcut anul ăsta şi sunt foarte speciale. Cum mai fac ceva, scriu acolo. Mi s-a părut foarte important că am ajuns să văd semifinala de la Wimbledon, pe care mi-o doream de atâta timp. Revenind, faptul că sunt imaginea gamei pentru bărbaţi Avon e un lucru foarte important pentru mine, iar asta vine cu o mică presiune. Trebuie să fiu mai atent când ies din casă. (râde) Sunt şi imaginea Campaniei Respectu­lui, o campanie împotriva violenţei domestice iniţiată de Avon. Cântecul „Pierderea lor, de pe albumul „Nu scapă nimeni, e imnul campaniei.

OANA POPOIAG, Foto: SEBASTIAN ENACHE

Stilist SILVIA CRISTESCU

Machiaj IULIA FILIP

Vestimentaţie şi accesorii: Valentino, Roberto Cavalli, Guess, Massimo Dutti, Zara şi garderoba personală