Cine i-a făcut cunoștință lui Cosmin Stan de la PRO TV cu soția lui, Oana: ”M-a întrebat: ai gagică? Și mi-a stabilit o întâlnire”. Cei doi sunt împreună de 18 ani / EXCLUSIV

 Solomon Tatiana
.

Cosmin Stan, vedeta postului PRO TV, a vorbit despre relația cu partenera lui de viață, Oana, alături de care formează un cuplu de 18 ani. De 16 ani sunt căsătoriți cu acte în regulă, iar relația lor este din ce în ce mai puternică.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Ce spune Cosmin Stan despre soția lui și cum s-au cunoscut. Vedetei PRO TV i-a făcut cunoștință o colegă cu cea care avea să îi devină soție. Acesta i-a dezvăluit că este singur, iar colega lui i-a prezentat o amică de-ale ei.

81590467_10157659528582092_1811741802454056960_n81590467_10157659528582092_1811741802454056960_n

Citește și: Cum arată soția și copiii lui Cosmin Stan. Prezentatorul de la PRO TV are o familie minunată

Citește și: Cosmin Stanciu, adevărul despre cearta dintre Zanni și Ana Porgras, de la Survivor: „A avut probleme cu…”

Citește și: Cât de greu i-a fost lui Tudor Aaron Istodor să iasă din umbra părinților săi, Maia Morgenstern și Claudiu Istodor. Ce relație are cu surorile lui: „Nu sunt destul de prezent pe cât ar trebui în viața lor…' / EXCLUSIV

Citește și: 'Noi nu vorbim deloc cu ei în săptămâna în care plecăm în vacanță…'. De ce Mirela Vaida și soțul ei nu țin niciodată legătura cu cei mici când merg în călătorii, în doi / EXCLUSIV

Cosmin Stan: 'M-a fascinat televiziunea de mic copil. Mi se părea extraordinar că oamenii pot vorbi din acea cutie pătrățoasă și…'

Cosmin Stan a fost fascinat de mic de lumea televiziunii. Mai târziu a început să se uite la știri, pe care nu le-a mai ratat niciodată. A fost impresionat de Andreea Marin, care prezenta știrile de la TVR, ca apoi să fie vrăjit de Andreea Esca.

De ce televiziune și nu altceva? Cum ai ajuns la PRO TV?

M-a fascinat televiziunea de mic copil. Mi se părea extraordinar că oamenii pot vorbi din acea cutie pătrățoasă și că ne desparte doar o bucată de sticlă. Multă vreme, când eram mic, chiar credeam că toți cei pe care-i văd la televizor sunt acolo, în televizor! Mă uitam curios în spate, la acel tub catodic al vechilor televizoare alb-negru și nu înțelegeam pe unde au intrat și cum au încăput cu toții acolo. Mai apoi când am crescut, după Revoluție, nu ratam emisiunile de știri.

Eram impresionat de Andreea Marin prezentând subiectele zilei la TVR, mai întâi, și apoi am fost pur și simplu vrăjit de Andreea Esca și PRO TV. Eram în liceu pe vremea aia și nici măcar nu îndrăzneam să visez la televiziune. Mi se părea de neatins! Eu voiam să mă fac profesor de română pe atunci. Dar un an mai târziu am terminat liceul și proful de info ne-a întrebat pe fiecare ce doream să devenim. Când i-am spus că profesor, mi-a replicat contrariat: de ce nu jurnalist? Tu scrii foarte bine la revista liceului, ești curios, ești insistent… cred că ți s-ar potrivi. Și uite așa, mi s-a cuibărit în minte această idee care nu mi-a mai dat pace niciodată de atunci.

Cosmin Stan: 'Un an mai târziu eram deja angajat ca reporter-debutant la un grup de presă'

Și ce ai făcut?

Un an mai târziu eram deja angajat ca reporter-debutant la un grup de presă din Constanța unde scriam și la ziar și făceam și știri de televiziune. Acolo am muncit pe brânci și am învățat multe din tot ceea ce știu astăzi. Totul cu gândul la PRO TV, pe care îl urmăream cu sufletul la gură. Furam meserie de la cei pe care-i vedeam la TV și încercam să aplic și în știrile mele tot ce vedeam la ei. Până în ziua în care postul de corespondent local al Știrilor PRO TV la Constanța a devenit vacant iar eu am avut șansa să fiu cel ales pentru a-l ocupa.

Și nu voi uita niciodată începuturile. Era în primăvara lui 2003, când pentru mine a început cea mai fructuoasă perioadă a carierei mele. Eram o singură echipă la Constanța (reporter și cameraman) și acopeream cu succes toată Dobrogea și, la nevoie, zonele învecinate din Bulgaria și celelalte județe precum Călărași sau Ialomița. A fost un an intens în care am doborât și toate recordurile privind numărul de știri făcute într-o singură zi. Am reușit 7 bucăți într-o zi de vară. Eram non-stop la TV, de dimineața până seara, în toate jurnalele iar după un an, în vara lui 2004, a venit și răsplata: am fost chemat la București.

Cosmin Stan: 'Așadar, m-am mutat în Capitală la sfârșitul verii, în anul 2004'

Te-ai născut la malul mării. Când te-ai mutat în București? Ai dat tu Constanța pe București? 

Așadar, m-am mutat în Capitală la sfârșitul verii, în anul 2004 fără să privesc înapoi. Atât de tare îmi plăcea ceea ce făceam încât nu am ezitat nicio clipă în momentul în care mi s-a propus să mă mut. Constanța îmi părea deja un oraș prea mic. Aveam nevoie să fiu în centrul acțiunii și exact acolo am ajuns. Am venit în București chipurile ca să îmi caut o casă în care să mă mut și exact în ziua în care am sosit, 2 MIG-uri 21 s-au prăbușit la Târgu Mureș în timpul unui exercițiu și dus am fost. Ce casa, ce chirie? Mie îmi trebuia acțiune! Am plecat în Mureș pentru a relata despre acest accident și m-am mai întors acasă după vreo 2 săptămâni, cred. Pentru că după accidentul aviatic s-a mai întâmplat ceva la Bacău și după aia și la Iași… și tot așa.

Te-ai adaptat ușor în Capitală? Mai ai rude la Constanța? Mai ai frați/surori?

M-am adaptat foarte rapid la ritmul Capitalei pentru că asta îmi doream, de asta aveam nevoie, să fiu mereu în priză. La Constanța o mai am pe mama, dar și pe fratele și sora mea. Mă întorc cu drag să-i revăd ori de câte ori am ocazia dar pentru mine, acasă e acum la București.

Cosmin Stan: 'Pot spune acum că am făcut cam ce am vrut, toată viața, fără restricții…'

Cum a fost copilăria ta? Ce fel de copil ai fost?

Până în liceu am fost un copil foarte cuminte, deși eram și foarte răsfățat fiind cel mai mic. Faptul că am fost mezinul a reprezentat cumva și un avantaj pentru că atenția alor mei era mereu îndreptată spre cei mari: ei să termine primii școala, să intre la liceu, la facultate, să se căsătorească etc. Și pe când ai mei se concentrau pe toate acestea, hop și eu le făceam una câte una, pe rând, fără ca ei să-și mai dea seama.

Și uite așa, pot spune acum că am făcut cam ce am vrut, toată viața, fără restricții și fără prea mare implicare a părinților în deciziile mele mai ales că la un moment dat au realizat că mă descurc destul de bine singur și că pot avea încredere în mine. Prin urmare, mi-am văzut de școală și n-am creat niciodată probleme. Până în liceu, am fost chiar foarte silitor… tocilar mi-ar spune copiii mei acum. Dar nu cred că eram chiar tocilar, pur și simplu îmi plăcea să învăț cât mai multe lucruri. Și îmi place și acum.

Cosmin Stan: 'Suntem împreună de vreo 18 ani și căsătoriți de aproape 16 ani'

Cum ai cunoscut-o pe soția ta? 

Pentru asta îi voi fi mereu profund recunoscător colegei și bunei prietene Paula Herlo. Ea este cea care ne-a făcut cunoștință. Într-o zi, în redacție, Paula a venit la mine și, directă ca întotdeauna, m-a întrebat: ai gagică? Eu n-aveam pe atunci și i-am spus adevărul. Și ea pe loc a stabilit o întâlnire cu una dintre bunele ei prietene, Oana, care după vreo 2 ani și jumătate, mi-a devenit soție.

Sunteți împreună de 15 ani. Care e secretul relației voastre

De fapt, suntem împreună de vreo 18 ani și căsătoriți de aproape 16 ani. Nu știu dacă există neapărat un secret. Știu doar că încercăm întotdeauna să comunicăm, să vorbim, să ne înțelegem și să găsim o soluție orice-ar fi. Avem mare încredere unul în celălalt și, mai presus de orice, nu ne putem imagina unul fără celălalt.

Cosmin Stan: 'Pasiunea pentru călătorii este ceea ce…

Amândoi sunteți împătimiți ai călătoriilor. Ați fost în Thailanda, dar și în multe alte locuri frumoase. Ce părere ai de bucătăria asiatică?

Pasiunea pentru călătorii este ceea ce ne unește, printre altele, și de la bun început ne-am propus să descoperim lumea împreună iar pentru asta putem sacrifica multe altele. Și am făcut-o fără ezitare! Adică suntem genul care am vândut la un moment dat mașina pe care o aveam și cu banii ăia am plecat în vacanță în America, o lună. Iar această experiență nu o vom uita niciodată. Mașina, în schimb, am uitat-o deja. Am fost anul acesta în Thailanda, într-adevăr, și a fost senzațional. Am mai fost și într-o croazieră în Mediterană și a fost o experiență fabuloasă.

Deci, da, călătoriile pentru noi sunt o prioritate. Practic pentru asta muncim. Nu ne dorim și nu ne trebuie niciun bun imobil sau material, ci investim tot ce câștigăm în școala copiilor și în călătorii. Și nu ne pare rău deloc! Cât privește mâncarea asiatică, da… o iubesc dar după ce am descoperit-o la ea acasă. Îmi place nespus de mult mâncarea thailandeză, e preferata mea. M-a uimit foarte tare mâncarea vietnameză! Am fost plăcut surprins de mâncarea indiană cu atât mai mult cu cât până să ajung în India nu suportam nimic picant. Iar despre mâncarea chinezească din China pot spune că n-are nimic în comun cu cea pe care o mâncăm noi prin Europa.

Cosmin Stan: 'De-abia am călătorit în vreo 55 de țări până acum. Mi-ar plăcea foarte mult să ajung în…'

În ce colț de lume ai vrea să mai călătorești și până acum nu ai reușit să ajungi?

Sunt atât de multe locuri în care n-am ajuns și în care mi-aș dori să merg! De-abia am călătorit în vreo 55 de țări până acum. Mi-ar plăcea foarte mult să ajung în Australia și Noua Zeelandă, în Argentina și Patagonia dar și în Groenlanda sau Africa de Sud! Asta așa la o primă strigare.

Unde v-a plăcut cel mai mult și de ce? Există și vreun loc care v-a lăsat un gust amar?

E greu de răspuns pentru că noi găsim ceva plăcut în orice destinație! Dar dacă ar fi să ne întoarcem undeva, cred că ne-ar plăcea mereu să revenim în Statele Unite pentru că e o țară care ne-a fascinat la fiecare vizită. Pentru că recunoști atât de multe locuri, te crezi mereu ca într-un film.

Cosmin Stan: 'Japonia pentru că este un tărâm parcă din altă lume dar și Kenya cu ale sale parcuri sălbatice'

Dar serviciile, cum sunt?

În plus, oamenii sunt prietenoși iar serviciile sunt excelente. În Mexic, la plajă, de asemenea ne-am întoarce oricând pentru că este ideea noastră de paradis. Nu am mai văzut altundeva nisip atât de alb și fin și ape turcoaz ca în Cancun. Am vrea să revenim și în Singapore care ne-a impresionat mereu cu curățenia și ordinea exemplare, dar și cu infrastructura care depășește orice imaginație.

Japonia pentru că este un tărâm parcă din altă lume dar și Kenya cu ale sale parcuri sălbatice care îți taie răsuflarea. Locuri care să ne lase un gust amar nu prea au fost. Am avut parte, pe alocuri, și de dezamăgiri în cazul unor destinații prea lăudate poate. Așa cum a fost, de pildă, o anumită zonă de schi din Austria care n-a fost chiar ceea ce ne imaginam. Sau litoralul bulgăresc care nu e chiar pe gustul nostru. Dar evident că toate acestea sunt păreri absolut subiective care sunt generate de o anumită experiență într-un anumit moment. Sunt sigur că peste tot sunt locuri minunate care trebuie doar descoperite.

Cosmin Stan: 'În țară, am fost mai ales…'

Și România este o țară preferată de mulți străini. La noi pe unde ați fost?

În țară am fost mai ales la munte, dar am vizitat și orașe de suflet precum Timișoara, Cluj sau Sibiu. Ne întoarcem la mare ori de câte ori avem ocazia.

Soția ta este din Hunedoara, o zonă superbă din punct de vedere turistic. Ce vă place cel mai mult acolo?

Oana este din Petrila, din Valea Jiului, așa că îmi este întotdeauna ghidul perfect pentru o excursie în munții Parâng, absolut minunați. Defileul Jiului este el însuși foarte spectaculos. Peștera Bolii sau cetatea dacică Bănița sunt alte atracții din zonă care ne-au plăcut mult și să nu uităm de stațiunea de schi Straja care este perfecta pentru niște coborâri în timpul săptămânii când nu e așa de aglomerată.

Cosmin Stan: 'A fost o experiență plăcută'

În Deltă ai ajuns?

Am avut și o vacanță în Deltă acum câțiva ani. A fost o experiență plăcută în zona Sfântu Gheorghe și îmi amintesc că copiii s-au distrat foarte tare la pescuit de roșioară.

Cu ce vă place să călătoriți mai mult, cu mașina sau cu trenul?

Cu avionul. Întotdeauna. Nu ne place absolut deloc cu mașina așa că evităm mereu acest mijloc de transport. Nici trenul nu ne atrage foarte tare așa că apelăm mai mereu la avion.

Ați avut peripeții?

Am mai avut și peripeții dar nimic foarte grav până acum. Maxim un pic de întârziere și de vreo două ori era să rămânem fără locuri din cauză de overbooking. Cu insistențe însă ne-au primit la bord, în cele din urmă.

Destinațiile care sunt departe implică și avion. L-ați pierdut vreodată? V-au pierdut bagajele?

Bagajele ni le-au pierdut de vreo câteva ori. Le-am primit ulterior. Noi n-am pierdut niciodată avionul.

De obicei plecați cu bagaje multe?

Nu avem multe bagaje. Câte unul de fiecare, deci 4, în total.

Cosmin Stan: 'Până nu demult…'

Ce obișnuiești să cumperi din vacanțe? Pentru anul acesta ce destinație ați ales?

Luăm câte un suvenir. Până nu demult cumpăram magneți dar nu mai am loc pe frigider. Acum luăm câte un obiect specific: o statuetă, o cană, un tablou… ceva simbolic. În această vară am fost plecați într-o croazieră pe Marea Mediterană la bordul uneia dintre primele 10 cele mai mari nave de croazieră din lume din acest moment, Costa Toscana. A fost o experiență absolut fabuloasă în care am vizitat orașe din 3 țări și în care ne-am bucurat de tot ceea ce îți poate oferi un oraș plutitor. Recomand din suflet o astfel de experiență mai ales că îți dă ocazia să vizitezi foarte multe într-un timp foarte scurt pentru că în fiecare zi te trezești, practic, în alt oraș.

Când nu sunteți plecați, ce faceți în timpul liber?

Când suntem acasă, ne vedem cu prietenii la un grătar. Ne place foarte mult să avem musafiri și să petrecem timpul cu cei care ne sunt apropiați. Altfel, eu grădinăresc cât de des pot pentru că mă relaxează iar soția mea nu ratează nicio zi de stat la soare dacă are liber.

Cosmin Stan: 'Când mai avem nevoie de ajutor atunci vine mama mea…'

În weekend, de regulă lucrezi. Nu îți este greu cu acest program? 

Nu îmi este deloc greu. M-am obișnuit foarte tare cu acest program și îmi place foarte mult. În primul rând că îmi dă două zile libere în timpul săptămânii când toată lumea e la muncă iar asta îmi asigură chiar 2 zile de liniște deplină. În al doilea rând, în weekend traficul e mai lejer așa că ajung mai ușor la serviciu.

Cine vă ajută la creșterea copiilor? 

În general, ne descurcăm doar noi, pentru că ai noștri copii sunt deja mari, dar când mai avem nevoie de ajutor atunci vine mama mea să își ducă la îndeplinire rolul de bunică.

Care sunt preferințele tale culinare?

Eu mănânc mai mult de foame și nu pentru că mi-ar face o plăcere deosebită. Dar chiar și-așa, nu aș refuza niciodată thai cashew nut chicken, sushi, creveți trași în ulei picant cu usturoi sau ardei umpluți.

Cosmin Stan: 'Provocatoare sunt întotdeauna evenimentele care se petrec în străinătate…'

Care au fost cele mai provocatoare subiecte de până acum, pentru tine? Ai fost pus vreodată în dificultate? Cum ai trecut peste?

Provocatoare sunt întotdeauna evenimentele care se petrec în străinătate pentru că, pe lângă subiect în sine, trebuie să gestionezi situația într-un mediu total necunoscut cu oameni necunoscuți, într-o cultură diferită. Și poate va trebui să te descurci și într-o limbă pe care nu o cunoști deloc pentru că s-ar putea să nu găsești chiar peste tot pe cineva care vorbește engleză. Trebuie mereu să ai extra-grijă când abordezi oamenii implicați în subiect să nu faci vreun gest nepotrivit, care ar putea să-i ofenseze, să nu spui ceva care să-i deranjeze și astfel să ratezi orice șansă de a mai obține vreo informație.

Acasă cam știi la ce să te aștepți din partea autorităților, în străinătate, nu prea, și atunci mai apare și acest stres legat de ce și cât poți face într-un loc sau altul, pe stradă sau pe la vreo instituție. Asta e marea provocare! Poți să îți faci cea mai bună documentare de-acasă (și chiar e indicat să și-o faci mereu) dar, aproape întotdeauna, situația la fața locului nu se potrivește cu ce ai pregătit tu și atunci trebuie să te adaptezi și să găsești soluții din mers.

Dacă ai fi pentru o zi președintele României, care este primul lucru pe care l-ai face?

Cred că aș decreta educația prioritate națională și aș face tot ce ține de mine ca Guvernul să și respecte asta și să ia măsurile necesare.

Foto: Facevook, Pro Tv.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton