CRBL dezvăluie că fosta soție, Elena, s-a mutat cu fiica lor în altă țară: "Ele cred că eram cu Olga dinainte și de asta am divorțat! Alessia nu mă iartă pentru că nu știe adevărul"

.

CRBL a vorbit despre divorțul de Elena, după 17 ani de căsnicie, și a dezvăluit că aceasta s-a mutat din țară, împreună cu fiica lor, Alessia, pentru că „a înțeles cât de greu este aici”. CRBL recunoaște că relația cu fiica lui are de suferit din această cauză, dar face tot posibilul pentru a menține legătura cu ea prin telefon.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


La începutul luni aprilie, CRBL și Elena Viscu au anunțat divorțul, după 16 ani de căsnicie. Nimeni nu s-ar fi așteptat la această veste, cu atât mai puțin cu cât cei doi participaseră la „Power Couple, emisiunea de la Antena 1, unde au fost apreciați pentru chimia lor și abilitatea de a trece împreună prin provocările dificile.

Elena s-a mutat din țară după divorțul de CRBL


CRBL a dezvăluit în podcastul lui Cătălin Măruță că Elena și Alessia s-au mutat la Chișinău, în Republica Moldova. Din acest motiv artistul își vede destul de rar fiica și din cauza asta suferă foarte tare.

„Alessia e cu Elena, evident. S-a mutat la Chișinău. Da… E greu aici. Și Elena a înțeles cât de greu este. S-a mutat cu școala la Chișinău și asta înseamnă că eu o văd rar. Și greu. Povestim, ne scriem pe WhatsApp, vorbim la telefon, comunicăm. Avem zona asta de comunicare. Dar e greu și o să fie și mai greu. După 17 ani, primele sărbători fără Alessia. Și primele sărbători cu altcineva’, a dezvăluit CBRL.

CRBL recunoaște că fiica lui este foarte afectată de divorț și regretă enorm acest lucru, însă căsnicia nu mai mergea și a decis împreună cu Elena să se separe.

„Noi am decis să divorțăm pentru că nu ne mai înțelegeam între noi, nu mai aveam sentimente, s-a rupt relația. Fără să avem motivele clasice pe care oamenii le au în minte de câte ori aud de câte un divorț. La noi nu a fost cazul. Dar așa s-a întâmplat. Alessia, destul de bulversată în situația aia. Matură și inteligentă pentru vârsta ei. I-am spus că urmează să facem treaba asta. Evident, ea a încercat să mimeze starea, să spună că înțelege. Totul pe un fundal de lacrimi. N-a fost ușor’, a spus CRBL.


Citește și: Povestea de dragoste dintre CRBL și fosta soție, Elena Viscu. S-au cunoscut la Dansez pentru tine, au avut o nuntă în stil mafiot și au divorțat după 16 ani de căsnicie

Citește și: Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit cu lacrimi în ochi despre viața de după divorț: ‘La 36 de ani am pornit de la zero. Am trei job-uri, m-am ocupat strict de el

Citește și: CRBL, declarații despre divorțul de Elena Vîșcu după ce ea l-a acuzat că își neglijează fata: „Respectul a luat locul iubirii, eram colegi, parteneri de casă. Nu mai aveam sentimente și s-a rupt…’


Fiica lui CRBL crede că tatăl său și-a întâlnit actuala iubită când era căsătorit cu mama ei

CRBL a dezvăluit că și-a întâlnit actuala iubită la o lună după ce a aunțat că divorțează, iar fiica lui crede că artistul ar fi într-o relație cu Olga încă din timpul căsătoriei.

„Eu pe Olga am întâlnit-o la o lună după ce am anunțat divorțul. Într-o joi, în Centrul Vechi, acolo am cunoscut-o pe Olga, într-un bar, pub. Pentru Alessia nu eram pregătit, voiam să-i spun eu. Deja se luase informația și atunci a fost foarte greu să administrez șocul pentru Alessia. Elena, fiind și ea mândră, nu putea să vină să-mi spună: „Ce faci?.


Foarte greu și trist și dureros. Am avut discuții destul de serioase cu Alessia. Încă sunt în zona în care nu mă iartă, pentru că nu știe adevărul. Ea crede în continuare că eu sunt cu Olga dinainte și că poate de asta am divorțat’, a mai spus CRBL.


Totodată, CRBL menționează că și Elena este convinsă că era cu Olga din timpul căsniciei.

„Elena a fost mereu destul de conservatoare. Protocolară, foarte… Se vedea și acasă, ea așa era. Eu am înțeles. Sunt convins că Elena m-a suspectat de treaba asta, că eram cu Olga înainte. Mai ales când a fost subliniată și în presă sau a venit ideea respectivă. Doar că nu poți să uiți cine sunt, că am stat împreună atâți ani, mă cunoști foarte bine. Adică, dacă aș fi fost cu cineva înainte, în timp ce eram cu tine, ți-ai fi dat seama garantat la cât mă cunoști„, a mai spus CRBL.