La o lună după blefaroplastie, CRBL își face o nouă intervenție estetică și a trecut deja de prima etapă. Pentru această nouă intervenție, CRBL a zburat până la Cluj și este foarte încântat de schimbările prin care trece de câteva luni, nu doar pe plan personal, ci și în ceea ce privește aspectul fizic.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE GRATIS, AICI
După operația de blefaroplastie, CRBL a decis să mai facă un pas important în ceea ce privește modul în care arată, la cei 46 de ani ai săi. CRBL a vrut să scape de chelie și să se tatueze pe cap, luase în calcul și implantul de păr, dar a găsit o intervenție care l-a încântat mai mult.
CRBL, o nouă intervenție estetică după blefaroplastie
CRBL a mers în Cluj-Napoca pentru a-și face micropigmentare, astfel încât să pară că ar avea păr. A dezvăluit la Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș, că a făcut deja primele proceduri și urmează să mai facă încă două pentru a ajunge la rezultatele pe care și le dorește.
‘E bine, aștept doar să se recupereze povestea. Am mai descoperit o chestie mișto, am început un tratament de micropigmentare. Eu aveam de mult pus în cerebel să mă tatuez pe cap.
Dacă a apărut micropigmentarea, de ce m-aș tatua pe cap?! Am început să studiez toată povestea aceasta. Am zburat până la Cluj să fac această intervenție. Am făcut prima etapă, mai am încă două. Eu am auzit de ea de la sprâncene de la femei’, a declarat CRBL, la Știrile Antena Stars.
Înainte de prima intervenție, CRBL avea o atitudine sceptică față de operațiile estetice pentru bărbați:„Până nu demult, am făcut parte din categoria bărbaților care consideră că nu trebuie să facem intervenții chirurgicale estetice, pentru că bărbatul este bărbat. Am realizat că nu este deloc așa'.
2024, anul schimbărilor pentru CRBL
Pe lângă separarea de soție, după 16 ani de căsnicie și începerea unei noi relații cu un femeie cu 23 de ani mai tânără, CRBL a decis să-și îmbunătățească aspectul fizic prin intervenții estetice. Prima a fost blefaroplastia, o operație care îndepărtează excesul de piele din jurul ochilor.
„După blefaroplastie am trecut la etapa următoare. Viața este mult prea scurtă ca să trăim conduși de prejudecăți. Evoluție înseamnă schimbare. Schimbare înseamnă curaj. Curaj înseamnă asumare', spunea CRBL, potrivit avantaje.ro.
„Următorul pas: implant de păr. Te faci un tinerel super mișto', i-a scris un fan artistului. „Credeam că nasul', a comentat altcineva.
În ceea ce privește despărțirea de soție și relația cu o femeie mult mai tânără, CRBL spunea că s-a confruntat cu un val de critici pe rețelele de socializare, dar nu îl interesează gura lumii.
‘Eu sigur nu fac parte din profilul de șablon, nu pun mare preț pe tot ce spun oamenii din jurul meu. Doare câteodată, dar trec repede peste, e viața lor și părere lor. Am foarte mare grijă să rămân cu mine, să-mi văd de drumul și de viața mea, indiferent de părerea lor. Ei judecă pentru că le e frică să se judece pe ei. Mai bine se uită în curtea mea, decât în oglindă. Alegerea lor, eu îmi vpd de drum și asta îmi place, că nu știu unde duce drumul’, a povestit CRBL la Xtra Night Show.