CRBL și Oase au câștigat pentru prima dată amuletă la Asia Express. Unul dintre concurenți a cedat

 Pirvu Cristina
.

Șapte echipe au reînceput cursa în Sri Lanka, pe Drumul Elefantului. Având în vedere că Anca Sigartău și Teo au câștigat deja imunitatea acestei etape, s-au bucurat de o zi fără stres și au avut ocazia să vadă Sri Lanka prin ochii unor turiști, însă colegii săi au continuat aventura Asia Express într-o altă zi plină cu provocări.

Vremea capricioasă le-a dat mari bătăi de cap, autostopul a fost o problemă pentru cei mai mulți dintre ei, iar cazarea s-a dovedit a fi cea mai dificilă parte a cursei, de care toate vedetele se tem în momentul în care Gina Pistol oprește cursa: 'Am cedat, nu mai știam ce să fac, a fost foarte greu astăzi.', a spus Cosmin Seleși aseară, cu lacrimi în ochi, după patru ore de căutat un adăpost.

Pentru a câștiga o șansă de a juca Proba Amuletei, echipele au fost nevoite luni seară să își însușească rolul de vânzători ambulanți. După ce au avut de ales câte trei pietre semiprețioase, vedetele au încercat să convingă trecătorii să le cumpere, pentru a face rost de o sumă cât mai mare de bani. Îndemânarea și abilitatea lor de a convinge le-au fost vitale, iar tehnicile de negociere au cântărit foarte mult în joc.

Dacă Șerban Copoț și Cosmin Seleși au făcut negoț cu o româncă, iar Teleșpan a convins o franțuzoaică datorită faptului că i-a demonstrat că stăpânește limba ei nativă, Cocuța și Bogdan au făcut o demonstrație de dans, toate pentru a determina trecătorii să le cumpere talismanele. Ulterior, cu banii obținuți, echipele au plecat în căutarea unor cadouri pentru un cuplu de mineri din Sri Lanka, însă proba nu a fost deloc ușoară. Fără niciun indiciu și fără a avea o sumă ce le-ar putea permite să cumpere un cadou impresionant, concurenții au încercat să improvizeze, motiv pentru care au ales să le ofere de la alcool, la obiecte tradiționale.

Doar primele patru echipe ajunse la punctul de control au avut o șansă de a demonstra că merită să participe la Proba Amuletei. Deși Cocuța, Bogdan, Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost la un singur pas să se califice, echipele formate din Jojo și Paul Ipate, alături de CRBL și Oase, au fost cele care au ținut cele mai convingătoare discursuri și au câștigat dreptul de a lupta pentru recompensă. Proba a fost una extrem de complexă.

CRBL și Oase s-au luptat pentru o amuletă de 1.000 de euro

În vreme ce unul dintre coechipieri a îndeplinit diverse sarcini contracronometru, de la teste de forță, la teste de îndemânare, celălalt a stat într-o piscină așteptând să primească un săculeț cu pietre, pentru fiecare misiune îndeplinită de către colegul său. Jojo și Oase au fost nevoiți să spele pietrele obținute pentru a găsi cinci safire, iar primul care a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit a fost coechipierul lui CRBL. Astfel, Oase și CRBL au câștigat prima lor amuletă, în valoare de 1000 de Euro, dar și avantajul de a stabili ordinea plecării în cursă.

Ultima misiune a zilei a fost una opțională. Vedetele au avut avut de ales între posibilitatea de a face poze într-un Safari și a câștiga timp în clasamentul final, sau a merge direct către punctul de control. Doar trei mașini au fost disponibile pentru a îndeplini ultima provocare a zilei, motiv pentru care doar CRBL și Oase, Bogdan și Cocuța, alături de Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost cei care au avut parte de o experiență unică și au făcut fotografii elefanților, în mediul lor natural. Restul echipelor s-au îndreptat direct către locul unde îi aștepta Gina Pistol, iar clasamentul final, dezvăluit în această seară, de la 20:00, se va recalcula în funcție de minutele obținute de cele trei echipe care au luat parte la proba Safari-ului.

Foto: PR

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton