Crina Abrudan s-a confruntat cu lipsurile când s-a mutat în București, la începutul carierei: „Era o perioadă în care nu aveam nici bani”. Ce alte greutăți a întâmpinat / EXCLUSIV

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Crina Abrudan s-a confruntat cu lipsurile când s-a mutat în București, la începutul carierei. Vedeta ne-a povestit într-un interviu exclusiv că și-a câștigat primii bănuți din figurație la teatru și abia la 18 ani a luat primul salariu care era atât de mic, încât se bucura că poate ieși la un fast-food. Venirea în Capitală, din Oradea, nu a fost deloc ușoară, căci i-a fost greu să se acomodeze, însă nu a renunțat niciodată la visul ei.

336396121_737580191168706_963313659418891566_n-1

Vezi galeria foto

Citește și: Silviu Biriș are o nouă relație, la 7 ani de la divorț: „Sunt foarte îndrăgostit, este ceva foarte serios'. Detalii despre noua lui iubită / EXCLUSIV

Citește și: Cum își educă Andreea Bălan fiicele și cum se descurcă în rolul de mamă singură, după divorțul de George Burcea: „A trebuit să îmi dezvolt tot felul de strategii ca să…' / EXCLUSIV

Citește și: Ce experiență uluitoare a avut Crina Abrudan în Peru, înainte de Survivor: 'Am stat zece zile în junglă, la șamani…'/ EXCLUSIV

Citește și: Ce sacrificii a făcut Crina Abrudan pentru carieră și cum și-a câștigat primii bani: „Salariul era exterm de mic. Plângeam groaznic când…' / EXCLUSIV

Crina Abrudan s-a confruntat cu lipsurile când s-a mutat în București, la începutul carierei

Când ai câștigat primi tăi bănuți și voiam să mai știu dacă mai ții minte ce ți-ai cumpărat de ei?

Nu-mi amintesc ce am făcut cu ei. Primii mei bănuți i-am câștigat când eram prin liceu, prin clasa a X-a, cred. Făceam figurație în niște spectacole la teatru. Și luam de acolo niște bănuți, dar erau puțini. Habar nu am ce am făcut cu ei, dar știu că erau foarte puțini. După care, primul salariu a fost la 18 ani, când m-am angajat în radio.

Nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat vreun obiect de valoare sau ceva să-mi fi rămas ceva în timp, salariul era exterm de mic. Bine, eram începător. Intrasem în radio să fac ceva și să văd cum e. Nu mă gândeam că o să ajung să mă și angajez și să și lucrez și să-mi placă.

Crina Abrudan: „Îți dai seama cât era salariul, dacă în ziua de salariu ne cinsteam noi pe noi'

Și, totuși, din câte știu, era o bucurie salariul…

Da. Dar ce-mi amintesc este faptul că, pe vremea respectivă, era prin 96, se deschisese la Oradea un lanț de fast-food-uri și ziua de salariu era ziua în care mâncam acolo, la fast-food. Adică era ceva foarte important, am luat salariul și ieșim să mâncăm bine. Și asta însemna pentru noi la vremea aceea, să mâncam bine. Ieșeam la fast-food, că aveam bani. Îți dai seama cât era salariul, dacă în ziua de salariu ne cinsteam noi pe noi.

Era ca și cum ieșeam la un restaurant de lux, în acea vreme. Iar duminica ieșeam la cumpărături în Metro, era o fiță, nu aveam mall, nu știam ce e aia.

„Mi-a fost foarte greu'

Spuneai că ți-a fost foarte greu, în perioada aceea. De ce?

Mie mi-a fost foarte greu, în primii trei ani era ceva groaznic pentru mine. Pe lângă faptul că munceam foarte mult, eram reporter și nu existam zile de muncă. Erau ore de muncă. Plecam dimineața devreme de acasă – casa în care stăteam, garsoniera închiriată era efectiv un loc în care dormeam noaptea și atât. Pentru că, de multe ori, nu apucam să fac nici măcar un duș seara, când ajungeam acasă sau dimineața când mă trezeam, pentru că adormeam îmbrăcată, uneori.

Plecam de acasă în deplasări, mă întorceam cu hainele de pe mine… Dar nu asta mă termina, asta îmi plăcea foarte mult. Cel mai mult îmi plăcea când plecam în deplasări ca reporter și erau evenimente importante, dar erau distanțele foarte mari. Făceam o oră și jumătate până la muncă dimineața, o oră și jumătate seara.

Ce a fost cel mai greu?

A fost foarte greu să mă acomodez cu oamenii de aici, cu tot ce era aici. Era foarte greu ca reporter să îți găsești surse, iar eu nu cunoșteam pe nimeni în București. Îmi era atât de greu, dat nu m-aș fi întors pentru nimic în lume în Oradea. Și în weekend-urile libere plecam acasă, la Oradea. Aveam un weekend pe lună legat și plecam vinerea seara cu vagonul de dormit, mă trezeam sâmbăta dimineața în Oradea, stăteam sâmbătă acasă și duminică, iar duminică mă întorceam înapoi.

Crina Abrudan: „Stăteam două nopți în tren, ca să stau două zile acasă'

Așa puțin?

Practic, stăteam două nopți în tren, ca să stau două zile acasă. Și, de câte ori plecam, în primii trei ani mă conduceau ai mei la gară și pe peron plângeam. Dar plângeam groaznic și plângeau și ai mei cu mine. Și-mi spuneau în permanență: „Dacă îți e atât de greu, nu te mai întoarce, rămâi acasă, nu mai pleca'. Erau groaznice plecările acelea de acasă, de fiecare dată, dar nu am renunțat.

Am fost foarte ambițioasă. Dacă mi-a trebuit București, stau în București. Și era o perioadă în care nu aveam nici bani… Puteam să le cer alor mei, pentru că aveau de unde să îmi dea, eram singură la părinți și la bunici și la toată familia.

Am fost singurul copil. Dar aveam o ambiție din asta în mine. Toată lumea îmi spunea că o să îmi fie foarte greu și pe mine nu mă interesa. Știam doar că vreau să mă mut în București la o televiziune națională. Iar în momentul în care nu aveam bani, nu le ceream părinților mei și ziceam, 'Ți-a trebuit mutat în București, acum stai și suportă'.

Crina Abrudan: „Am avut nevoie de niște ani buni să mă acomodez'

Dar cei mai grei ani?

Și au fost niște ani foarte grei și mai plecam la Oradea și mă întâlneam cu foști colegi din presa locală. Și foarte mulți era sceptici în ce priveau viitorul meu și-mi tot spuneau că nu o să stau mult acolo, că nu voi rezista. Dar nu le-aș fi dat satisfacția aia în ruptul capului, să mă întorc acasă. Numai de aceea.

Odată am fost în vizită la foștii colegi de la Antena 1 Oradea și m-a văzut cineva de la o televiziune concurentă și mi-a trimis imediat mesaj: 'Gata, ți-a ajuns? Te-au trimis acasă?'. Doamne, în momentul acela mi-am zis că niciodată nu o să mă întorc, decât dacă o să simt eu și dacă vreau eu și dacă o să fie de ajuns ca să nu par că am fost învinsă și m-am întors acasă.

Dar m-am acomodat în timp, m-am obișnuit. Am avut nevoie de niște ani buni. De altfel, cam toată lumea care a venit din Ardeal aici s-a acomodat mai greu. Suntem diferiți. Avem un alt ritm, o altă gândire. Dar nici eu nu sunt întru totul ca și temperament ca și ardelenii, pentru că de multe ori se spune că ardelenii gândesc greu, se mișcă greu.

Eu sunt ca furtuna, ca locomotiva. Sunt altfel, din punctul acesta de vedere. Dar, ca mentatlitate, probabil că mă rănesc foarte ușor anumite lucruri, fleacuri, care nu ar trebui să mă rănească și probabil că și din punctul acesta de vedere a fost foarte greu să mă acomodez.

Foto: Facebook

Urmărește-ne pe Google News