În cei cinci ani petrecuți în pușcărie, Cristi Borcea a trecut prin clipe înfiorătoare. A fost la un pas de sinucidere, iar cel care i-a salvat viața a fost Giovanni Becali.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cristi Borcea a trecut prin momente de cumpănă după gratii și doar faptul că i-a avut alături pe Victor și Giovanni Becali l-a ajutat să meargă mai departe și astăzi să se bucure de cei nouă copii ai săi.
„Am fost prăbușit! Dar m-a luat Giovanni și mi-a dat o palmă. Am vrut să iau toate medicamentele… De la meciul ăla cu Urziceniul eu am ajuns să iau foarte, foarte multe medicamente. Campionatul ăla pierdut cu Urziceni (n.r. în 2009) m-a costat o operație pe cord, iar fotbalul m-a nenorocit, m-am dus la pușcărie!', a mărturisit Cristi Borcea pentru gsp.ro.
„Eram câte 12 în cameră. Dușul era pe hol, la 500 de metri. Nici la Poarta Albă, nici la Jilava n-aveau duș în cameră. La Jilava aveam pe secție dușul și făceam duș 200 de persoane într-o singură oră! Eu n-am stat niciodată doar cu Victor și Giovanni într-o cameră', a mai spus Cristi Borcea.
Fostul acționar de la Dinamo a spus că închisoarea era plină de șobolani, iar pentru a-i alunga lovea cu bidonul în ușa de la baie.
„Era plin! Când mă duceam la baie, îl sculam pe Victor. Erau d-alea turcești… Dădeam cu bidonul în ușă să fugă șobolanii! Când am văzut prima dată, într-o noapte… Atunci l-am sculat pe Victor și apoi nu mă mai duceam singur niciodată', a adăugat el.
Citește și:
Despre munca în pușcărie
Cristi Borcea a spus că în primii trei ani de pușcărie aveau parte de apă caldă la duș doar de două ori pe săptămână. Nu a stat degeaba în cei cinci ani de închisoare și a acceptat chiar și munca de jos.
„Am lucrat la spălătorie, am lucrat pe hol, unde dădeam cu mopul. Am lucrat și la centrala termică, dădeam drumul la apa caldă, o opream. În primii trei ani aveam apă caldă la dușuri doar de două ori pe săptămână, după aceea se dădea o oră pe zi', a mai spus Cristi Borcea.