Cristina Spătar încă luptă să obțină de la fostul ei soț pensie alimentară pentru cei doi copii pe care îi au împreună. Milionarul a renunțat de ceva vreme să le dea ce le cuvine copiilor săi. După despărțirea de Alin Ionescu, artista a fost pentru Albert și Aida și tată și mamă, asta până să îl întâlnească pe Vincențiu Mocanu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Omul de afaceri a făcut-o pe solistă să vadă viața cu alți ochi și a înconjurat-o cu multă dragoste. Nu numai că ar face orice pentru fericirea ei, dar s-a dovedit un adevărat părinte și pentru copiii solistei. Cristina Spătar are la rândul ei o relație specială cu fiul soțului ei, Albert.
Cristina Spătar se judecă cu fostul soț pentru drepturile copiilor
Cristina Spătar ar merge până în pânzele albe pentru cei doi copii pe care îi are din mariajul cu Alin Ionescu, așa că atunci când Albert și Aida și-au dorit drepturile, Cristina Spătar nu a stat prea mult pe gânduri și a cerut dreptate în justiție.
„Nu sunt drepturile mele. Sunt drepturile copiilor. Ne judecăm, ca să zic așa. Sincer, încă lupt pentru treaba asta, pentru că ei își doresc. Din punctul meu de vedere, cred că eu, ca mamă, trebuie să fac absolut orice pentru ei', spune Cristina Spătar, pentru Viva.
Cum se înțelege Vincențiu Mocanu cu copiii Cristinei Spătar
Vincențiu Mocanu, actualul ei soț, a reușit să o cucerească, dar să ajungă și la sufletul copiilor ei. Omul de afaceri se implică activ în creșterea lor și i-a susținut întotdeauna.
„Se înțeleg foarte bine. Acum Albert are examen, pentru că e clasa a opta, și au stat de vorbă. Cred că o să se îndrepte către informatică. Întotdeauna ne-a susținut, are un sfat pentru toată lumea', a mai spus Cristina Spătar.
Ce relație au copiii Cristinei Spătar cu tatăl lor, Alin Ionescu
Relațiile dintre Aida și Albert și tatăl lor biologic sunt tot mai reci astăzi. „Nu prea se mai întâlnesc. Nu își doresc, sunt ocupați. Albert cu examenele, Aida la fel, cu școala. Cred că o să ia premiul întâi. Aida e top', mai spune Cristina Spătar.
Cristina Spătar a ales învățământul de stat pentru copiii ei, Aida și Albert
În cazul copiilor ei, Cristina Spătar a optat pentru învățământul de stat și e mulțumită de rezultatele pe care le au.
„Nu suntem cu învățământul privat. Noi suntem la stat, unde chiar cred că beneficiem de o educație OK. Cel puțin acolo la noi, în Buftea, e în regulă', mai spune solista.
Cristina Spătar continuă să facă naveta între București și Vâlcea, acolo unde soțul ei are o casă. „O parte din săptămână stau la Vâlcea, o parte din săptămână stă el la București și așa suntem tot timpul împreună', precizează ea.
Cristina Spătar, relație apropiată cu familia lui Vincențiu Mocanu
Vedeta are o relație frumoasă și cu fiul ei vitreg, un copil de toată isprava, dar și cu familia soțului ei, Vincențiu Mocanu.
„Tot Albert îl cheamă, ca pe al meu. E un copil foarte cuminte, foarte modest. Am o relație foarte frumoasă cu toată familia, cu sora lui, pe care am cununat-o, s-a recăsătorit, cu copiii surorii lui. Am fost împreună în Dubai, au fost alături de mine de ziua mea. Sunt niște oameni extraordinari, foarte educați, cu mult bun simț, niște oameni calzi„, mai spune solista.
Vedeta și-a serbat în urmă cu câteva zile, mai exact pe 17 iunie, ziua de naștere. Cristina Spătar a marcat acest eveniment în Dubai și a fost răsfățată cu numeroase cadouri. „Am primit de toate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și soțului meu. Am stat trei zile și trei nopți, dar a fost suficient. Avem câteva vacanțe în acest an. Pe 11 iulie o să plecăm, dar și pe 1 august', mai spune Spătar.
Ce apreciază Cristina Spătar la Vincențiu Mocanu
Artista vorbește cu emoție despre viața alături de Vincențiu Mocanu, bărbatul care îi demonstrează îm fiecare zi de ce a meritat un loc în viața ei.
„Apreciez că îmi iubește copiii, că mă iubește și respectă extrem de mult și că mi-e alături în tot ceea ce fac. Ne susținem reciproc. L-am încurajat, dar ele are multe businessuri, e un tip foarte ocupat. Ajută foarte multă lume, e foarte prins în tot felul de proiecte. Nu știu ce să zic, cu politica l-am susținut, chiar dacă anul ăsta nu a fost ales, probabil peste patru ani, dacă își mai dorește. Dacă nu, oricum eu îi sunt alături, indiferent de situație', mărturisește Cristina Spătar pentru Viva.
Ce vis neîmplinit are Cristina Spătar
Dacă pe plan material nu își mai dorește nimic, pe plan profesional, Cristina Spătar crede că mai are multe de realizat.
„Mulțumesc lui Dumnezeu, am și case, am și mașini. Eu iubesc foarte mult ceea ce fac. Iubesc muzica și îmi doresc foarte mult să evoluez pe plan profesional. Sper ca anul acesta să îmi aducă împlinirea aceea la care aspir. Am în minte un proiect deosebit. Sper să reușesc să îl realizez”, adaugă ea.