Cristina Spătar și soțul ei, Vicențiu Mocanu, nași de botez pentru al treilea copil al Georgianei Lobonț. Toată lumea a aflat marea veste și anume că Georgiana Lobonț este însărcinată pentru a treia oară. Frumoasa artistă și soțul ei, Rareș Ciciovan, vor mai avea un copil, asta după ce la începutul anului între ei se punea problema divorțului. Nu doar că au trecut cu bine peste acea perioadă mai puțin plăcută, ci au decis să își mărească și familia. Zilele trecute, cântăreața a făcut marele anunț cu testul de sarcină în mână, iar recent și-a ales și nașii de botez pentru copilul din pântecele ei!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan sunt mai pregătiți ca niciodată să devină părinți pentru a treia oară. Artista este însărcinată, din nou, iar acasă mai au o fetiță și un băiețel, formând o familie frumoasă și demnă de invidiat. Ei bine, după ce au dat vestea cea mare că vor deveni părinți pentru a treia oară, acum au decis să împărtășească cu toată lumea vestea că artista Cristina Spătar și soțul ei, Vicențiu Mocanu, îl vor boteza pe bebelușul nenăscut!
Citește și: Georgiana Lobonț, primele imagini cu burtica de gravidă. Artista s-a fotografiat în costum de baie
Cristina Spătar și soțul ei, Vicențiu Mocanu, nași de botez pentru al treilea copil al Georgianei Lobonț
Georgiana Lobonț este însărcinată în a cincea săptămână și va naște în primăvara anului viitor, însă chiar și așa, ea și soțul ei, Rareș Ciciovan și-au ales nașii pentru bebeluș. Părinții spirituali ai micuțului sunt Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu, care au dat vestea printr-o postare pe rețelele de socializare unde apare alături de Georgiana Lobonț și le mulțumește celor doi pentru oportunitatea de a le fi nași, având doar cuvinte de laudă.
‘Alături de oameni dragi sufletului nostru, atât de curați sufletește….și de viitorul nostru finuț. Vă mulțumim dragii noștri ca ați ales să fim nașii îngerașului ce are să vina curand în familia noastră!’, a scris Cristina Spătar pe rețelele de socializare.
Când va naște Georgiana Lobonț cel de-al treilea copil
Georgiana Lobonț trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei în aceste momente, iar gândul că o să fie mamă pentru a treia oară nu poate decât să-i aducă zâmbetul pe buze. Ei bine, nu doar cu nașii copilului a rezolvat, ci se gândește deja la momentul în care o să nască. Mai concret, deși medicul nu i-a spus clar data când naște, ea a calculat și preconizează că totul o să fie în jurul lunii martie a anului următor.
De asemenea, pentru că la începutul anului o să aibă în jur de 7-8 luni de sarcină, Georgiana Lobonț a luat decizia de a-și amâna turneul din America pe care-l avea planificat chiar pentru începutul anului 2024.
„Toate cântările o să meargă de la sine, cum am cântat și până acum. Doar turneul din America o să îl anulăm, pentru că nu mi-a dat medicul încă termenul de naștere, dar, teoretic, dacă sunt în cinci săptămâni, adică o lună și un pic, ar trebui să nasc undeva în luna martie și turneul ar fi la sfârșit de luna ianuarie, până la mijlocul lunii februarie și nu am cum să zbor cu avionul atât de multe ore. Risc să nasc. Nu e ok, nu ai voie, nu te lasă, nu e legal să zbori după a șaptea lună, a mărturisit Georgiana Lobonț, la Xtra Night Show.
Sursă foto: Facebook / Instagram