După ani de întâlniri undercover, a apărut în sfârșit dovada fotografică a poveștii de dragoste dintre Katie Holmes (38) și Jamie Foxx (49), care au fost surprinși recent în New York, pe parcursul unei cine romantice.
Nu se știe cum le-a ieșit stratagema, dar cert e că Jamie Foxx (49) și Katie Holmes (38) au reușit să se întâlnească pe neve ani de zile, fără ca presa să fi avut nici cea mai mică dovadă că cei doi sunt un cuplu… până acum! Povestea dintre cei doi actori tindea să devină deja un mit urban, din cauză că existau prea puține indicii reale despre povestea lor de dragoste, însă zilele trecute cei doi au fost surprinși cinând împreună într-un restaurant din New York, iar imaginea s-a viralizat repede pe Instagram.
Oarecum e de înțeles de ce Katie, a cărei căsnicie cu Tom Cruise (54), care a durat 6 ani și în urma căreia a rezultat o fetiță, Suri (10), a fost extrem de mediatizată, preferă să păstreze discreția, cu atât mai mult cu cât și Jamie este un actor extrem de cunoscut. Cei doi îndrăgostiți au părut extrem de relaxați pe parcursul serii, iar Katie a arătat senzațional în jacheta neagră de piele și cu părul strâns în coadă. Ochelarii mari pe care i-a purtat puteau fi doar un accesoriu care a completat în mod fericit întreaga ținută sau un mod de a-și ascunde identitatea, în orice caz, actrița părea să se simtă extraordinar alături de câștigătorul premiului Oscar. La rândul său, Jamie arăta extrem de stylish, ascuns și el sub eleganta pălărie crem și în spatele ochelarilor de soare. Chiar și persoana care a imortalizat imaginile a fost uimită, comentând pe Instagram: „Uite pe cine am văzut la o întâlnire romantică. Am auzit mereu zvonuri despre ei, dar nu am văzut niciodată poze cu ei până astăzi'.
Singura dată cei doi au fost văzuți împreună în vara anului 2013, la un eveniment caritabil, unde au și dansat, încă de atunci lumea presupunând că între ei ar exista o legătură. Nici Katie și nici Jamie nu au recunoscut însă vreodată că între ei ar exista o relație romantică și nici nu au apărut în public până acum, dar apropiații lor știu mai multe și au declarat că între cei doi actori există sentimente. Acum avem, în sfârșit, și confirmarea!
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Instagram