Ionuț Ciocia, alias Brânzoi din Las Fierbinți, unul dintre personajele-cheie ale faimosului sitcom de la PRO TV, atunci când nu joacă rolul personajului care l-a făcut celebru, are una dintre cele mai plăcute îndeletniciri – scrie piese de teatru pentru copii. Iată ce a povestit despre proiectele sale!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Ion Ionuț Ciocia (50) joacă rolul naivului Brânzoi, în serialul Las Fierbinți, încă din 2012, și a intrat atât de bine în pielea personajului, încât, cu siguranță, puțini sunt cei care îi știu numele din buletin. În perioadele în care nu a jucat în serial însă, actorul este extrem de ocupat, în ultimii ani jucând în mai multe piese la Teatrul Ion Creangă, dar și la Național. Dar marea sa pasiune sunt piesele de teatru pentru copii, pe care le scrie și le pune în scenă de 10 ani.
Ionuț Ciocia, aka Brânzoi din Las Fierbinți, scrie piese de teatru pentru copii
Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, actorul Ionuț Ciocia, devenit faimos datorită rolului lui Brânzoi din Las Fierbinți, a vorbit despre celelalte pasiuni și proiecte ale sale. Atunci când nu filmează pentru serial, Ionuț Ciocia scrie piese de teatru pentru copii.
Citește și: Tot ce nu vezi la TV, în Las Fierbinți. Imagini inedite din culisele serialului ProTV
Citește și: Alexandru Arșinel a fost internat din nou din cauza COVID-19. Primele declarații de pe patul de spital
„Pe toate le-am făcut cu suflet. Lucrez de mult timp la piese de teatru pentru copii, de vreo 8-10 ani. Am făcut și o dramatizare pentru ‘Jack și vrejul de fasole’, cum fac americanii, pentru ‘Lampa lui Alladin’, dar am scris și o piesă, denumită ‘Văcuțele spațiale’. Nu mă inspiră neapărat copiii mei în piesele mele. Am făcut și un musical pentru ‘Cei trei purceluși’. Acum am prezentat proiectul și teatrului ‘Ion Creangă’ și aștept să încep proiectul. Sunt glume și pentru cei mari, ca să nu se plictisească atunci când stau cu copiii”, a mărturit actorul în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Ionuț Ciocia mărturisește că e timid
Spre deosebire de personajul său, Brânzoi, din Las Fierbinți, care are o tipologie total diferită, actorul Ionuț Ciocia este timid… dar mărturisește că se tratează. Cu modestia care îl caracterizează, el a povestit și că, în anul 1995, a câștigat două premii la celebrul festival de folk 'Om bun', deci printre alte calități, are și voce.
„Eu sunt talentat, dar timid, însă o să mă tratez de timiditate. TVR a filmat festivalul, am câștigat două premii, respectiv Premiul II și Premiul de Popularitate. A leșinat o admiratoare. Am cântat repede și am plecat acasă, erau vedetele folk-ului care atrăgeau atenția atunci, eu eram un începător. Eugen Cristea a prezentat festivalul, iar transmisiunea a fost făcută de Marina Almășan', a istorisit Ionuț Ciocia.
Actorul a dat apoi și câte ceva din casă, mărturisind că nu se dă în lături nici de la treburile domestice.
„De sărbători plec la părinții mei și mi-am mai propus să mai plec și la Sovata. Eu mă plictisesc repede. Acasă, sunt responsabil cu curățenia, dar nu spăl geamuri. Strâng covoarele și perdelele, le duc la curățătorie, curăț mobila de praf, spăl pe jos, dau cu aspiratorul, iar la final vin cu covoarele de la spălătorie”, a mai povestit acesta în emisiunea 'La Măruță'.