Cu ce se ocupă Șerban Copoț după ce și-a dat demisia de la Antena 1 și ce spune despre intrarea în politică: „Viața din TV e mult mai liniștită decât cea a unui europarlamentar"

 Tudorache Simona
.

Cu ce se ocupă Șerban Copoț după ce și-a dat demisia de la Antena 1 și ce spune despre intrarea în politică. Șerban Copoț e tot mai ocupat de când s-a despărțit de Antena 1 și proiectele nu îi lipsesc. Fostul prezentator de la iUmor a fost în Parlamentul European în urmă cu câteva zile și nu ar exclude o canditatură la europarlamentare dacă nu ar fi atât de prins cu familia și cu alte obligații.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Șerban Copoț are, însă, convingerea că acest rol l-ar responsabiliza prea mult și că ar trebui să îi acorde multă atenție, asta ca să nu dezamăgească. E măgulit, însă, că lumea îl percepe ca pe un luptător pentru drepturile lor.

serban-copot-541serban-copot-541

Cu ce se ocupă Șerban Copoț după ce și-a dat demisia de la Antena 1 și ce spune despre intrarea în politică

„Am fost la Parlamentul European acum câteva zile. Am fost invitat acolo și s-a creat așa, un basm, lumea mă vede în această postură. Eu mă simt măgulit de ceea ce îmi transmit oamenii. Se pare că există o disperare generală vizavi de acest subiect. Că oamenii nu prea au ce să aleagă. Și sunt de acord cu ei, că sunt în aceeași situație, însă nu am în plan să candidez la europarlamentare.

Mă simt măgulit că lumea mă vede în postura asta de luptător pentru drepturile lor. Probabil că dacă aș avea oportunitatea, m-aș fi gândit. Dar eu trebuie să iau în calcul și faptul că am o familie cu trei copii și asta presupune niște sacrificii destul de puternice. Pentru că dacă mă duc acolo, nu mă duc să fac act de prezență. Ar trebui chiar să aduc niște rezultate. Oamenii să se simtă reprezentați de cel pe care l-au ales, în speță, pe mine', a declarat Șerban Copoț, conform Fanatik.ro.

Citește și: Cristina Șișcanu, despre momentul în care Filip, fiul bolnav al lui Mădălin Ionescu, i-a spus „mamă” prima dată: „Am încurajat mereu relația cu mama lui, dar…”

Citește și: Vladimir Drăghia, terorizat de o fostă iubită: „Doamne, era groaznic, nesiguranță, mă urmărea mereu. Dar nu cred că e ceva ce poți să controlezi”

Citește și: Oana Roman a recunoscut de ce a dus-o pe Mioara Roman la azil, de fapt: „Mama sigur e deranjată de acolo de unde e. Trebuie să se știe că…' / A locuit în casă cu ea și cu Marius Elisei timp de doi ani

Citește și: Iulia Vântur nu l-a însoțit pe Salman Khan la petrecerea fiului celui mai bogat om din India. Cine i-a fost alături actorului

„Viața din TV e mult mai liniștită decât cea a unui europarlamentar care nu se duce acolo doar să ia salariu”

Fostul component ar trupei Animal X are convingerea că viața în televiziune e mult mai liniștită decât a unui europarlamentar care chiar se implică în funcția pentru care a fost ales și nu merge acolo doar să câștige niște bani.

„Viața din TV e mult mai liniștită decât cea a unui europarlamentar care nu se duce acolo doar să ia salariu. Știm că sunt foarte mulți din cei 33. Am și declarat, sunt vreo șapte care sunt vii, restul…vin și pleacă. Călătoresc la business class, adică… oamenii se respectă. România dacă ar fi reprezentată mult mai serios la nivel europarlamentar, am avea mult mai mult de câștigat.

Dar o să vedem ce se întâmplă. Că s-au întâmplat niște lucruri… comasări… listele încă nu s-au făcut. E un întreg spectacol aici în spate. Nu știu ce să vă zic, că nici eu nu sunt politician, sunt ONG-ist, din zona ONG.

Și da, am făcut televiziune. Astă vară mi-am dat demisia, dar nu în așteptarea unui astfel de moment în care să-mi anunț eu candidatura la europarlamentare.  Eu mai sunt invitat la emisiuni și merg. Numai că acum pot să merg la toate televiziunile, nu numai la una', adaugă Șerban Copoț.

Șerban Copoț, implicat într-un proiect măreț

În rest, Șerban Copoț urmează să lanseze un software de calcul al amprentei de carbon cu care speră să dea lovitura.

„Atunci când mă apuc de un subiect îmi place să-l duc până la cel mai înalt nivel posibil. Când am făcut muzică, nu ne-am oprit până n-am luat niște premii, zic eu, consistente. La televiziune, am prezentat, totuși, una dintre cele mai de succes emisiuni ale Antenei 1.

Acum sper, cu ONG-ul, să ating cele mai înalte culmi. Urmează să lansăm un software foarte complex de calcul al amprentei de carbon', adaugă el.

Foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton