Cum a ajuns Dragoș Dolănescu prima oară în România: "Fugisem de acasă. Atunci am realizat și cât de cunoscut este tata"

.

Dragoș Dolănescu, fiul regretatului artist Ion Dolănescu, a povestit recent cum a venit în România pentru prima oară, de unul singur, dar și prin ce a trecut, după ce a fost uitat în aeroport de fratele său mai mare, Ionuț.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Dragoș Dolănescu (46) a rememorat recent cum a ajuns el pentru prima oară în România, de unul singur, și prin ce a trecut până a ajuns la casa tatălui său. Era doar un adolescent pe atunci și ar fi trebuit să fie așteptat la aeroport de Ionuț, fratele său cu 4 ani mai mare, însă acest lucru nu s-a întâmplat și a trebuit să se descurce singur.

Cum a ajuns Dragos Dolănescu în România pentru prima oară


Dragoș Dolănescu este rezultatul poveștii de dragoste pe care Ion Dolănescu a trăit-o cu Margarita Valenciano și a trăit cea mai mare parte a vieții sale departe de românia, în prezent fiind deputat de Costa Rica. Pe vremuri însă, a avut o relație apropiată cu tatăl său și chiar și cu fratele său vitreg Ionuț, cu care, de la moartea tatălui său, este la cuțite…

Citește și: Cum l-a cunoscut Dragoș Dolănescu pe tatăl lui, regretatul Ion Dolănescu: „Mama m-a dus de copil să îl văd'

Citește și: Cum îl cheamă pe Dragoș Dolănescu, fiul lui Ion Dolănescu, în buletin: „D-abia încape în pașaport'

Citește și: Rușii le-au ras în cap cu forța pe femeile din armata ucraineană luate prizoniere. „În semn de umilință, aroganță și dispreț'

Citește și: Lora a făcut terapie, pentru a depăși greutățile din viața ei: „Mi se pare obligatoriu să faci asta când…’/ EXCLUSIV

La aproape 16 ani, a fost protagonistul unei adevărate aventuri, după ce a fugit de acasă. Inițial a plecat din Costa Rica, unde locuia cu mama sa, în America. De acolo, niște fini de-ai tatălui lor l-au urcat în avion pentru a merge în România la tatăl său. Până atunci, nu-și mai vizitase niciodată tatăl de unul singur…


‘Aveam vreo 15 sau 16 ani. Eu ajunsesem la finul Sandu, la New York, și m-au dus la aeroport pentru a pleca în România, la tatăl meu. Fugisem de acasă, eram rebel. S-a supărat mama…

Ultima dată când mai fusesem la București eram mic. Se întâmplase pe la vârsta de 8 ani, când m-a luat mama cu ea și m-a adus la tata. Țin minte și acum că era o iarnă cumplită, iar la noi în Costa Rica este tot timpul cald…

Revenind la finul Sandu, el m-a pregătit pentru drum și mi-a spus că, în cazul în care se va întâmpla ceva, să mă urc în orice taxi și să îi spun șoferului să mă ducă la casa lui Ion Dolănescu, pentru că toată lumea știa unde stătea tata. Finul Sandu mi-a spus că la sosire în aeroport mă va aștepta fratele meu. Dar el nu era’, a declarat, pentru FANATIK, Dragoș Dolănescu.


„Ionuț a uitat de mine'

Pentru că fratele său, Ionuț, nu a venit să-l ia de la aeroport, fiul cel mic al artistului a trebuit să se descurce singur. Dragoș Dolănescu avea să constate cu uimire cât de cunoscut era tatăl său în România după ce s-a urcat într-un taxi și i-a cerut șoferului să-l ducă la casa lui Ion Dolănescu. La vremea respectivă, tânărul nu-și imagina că, totuși, Bucureștiul nu este chiar un orășel, însă cu siguranță nu exista taximetrist care să nu știe adresa marelui artist.


‘Ionuț a uitat de mine… Am așteptat câteva ore și, dacă am văzut că el nu a venit, am luat singur taxiul cum a spus finul Sandu. Am urcat în taxi și i-am spus șoferului să mă ducă la Ion Dolănescu. Taxiul m-a luat imediat și m-a dus la casa tatălui meu din Strada Caimatei.

Finul de la New York a avut dreptate, toată lumea știa unde stă Ion Dolănescu. Eu aveam 20 de dolari în buzunar, dar a plătit tata cursa. Eram puști și credeam că Bucureștiul e ca un orășel mai mic. Aceasta a fost prima mea experiență de unul singur la București.


Atunci am realizat și cât de cunoscut este tata. În trecut, erau zile când se făcea coadă la tata la poartă. Veneau oamenii să-l cheme la nunți și la botezuri. Tata a fost un artist foarte iubit’, a declarat Dragoș Dolănescu pentru sursa citată.