Nicu Alifantis, unul dintre artiștii iubiți din România, a locuit o vreme în interiorul Teatrului Foarte Mic. Artistul a făcut asta ca să se poate angaja, pentru că nu puteai să ai buletin dacă nu aveai casă. El a fost susținut în acea perioadă de Dinu Săraru. Acesta a renunțat la un moment dat și la portar, iar această sarcină a fost preluată astfel de Nicu Alifantis.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
În cei 50 de ani de carieră și 70 de viață, Nicu Alifantis s-a „încăpățânat’ să creeze muzică, nu zgomot. N-a fost niciodată vreun „gălăgios’ social, ci a preferat să-și expună existența, în toate aspectele ei, prin muzică, poezie, teatru. Artistul a trecut în viață prin multe întâmplări neprevăzute, cu peripeții la fiecare pas, dar e recunoscător pentru fiecare experiență trăită.
Cum a ajuns Nicu Alifantis să locuiască într-un teatru
Nicu Alifantis a făcut multe sacrificii pentru carieră. El a luptat ca visurile pe care le avea să prindă contur. De aceea, a existat un moment când Teatrul Foarte Mic i-a devenit casă.
„Da, un an si ceva am stat în Teatrul Foarte Mic, abia îl deschisese a fost prilejul de care s-a agăţat deschiderea acestui Teatru Foarte Mic ca să mă poată angaja în Bucureşti. Era un cerc vicios, nu te puteai angaja dacă nu aveai buletin, nu puteai să ai buletin dacă nu aveai casă’, spune Nicu Alifantis în podcastul lui Adrian Artene.
Cum a ajuns Nicu Alifantis portar la teatru
Artistul a petrecut acolo un an și ceva și, când privește în urmă, are convingerea că experiența a fost una extrem de interesantă. Nicu Alifantis nu poate uita cum, la un moment dat, a luat și locul portarului.
„Acolo am stat într-o perioadă a vieţii mele de vreun an şi vreo două, trei luni, a fost foarte interesant. Sigur că la un moment dat, a fost foarte drăguţ domnul Săraru, zice „Ia stai, tu dacă stai acolo, eu de ce să mai plătesc portar? Că tot eşti acolo’. Şi l-a luat pe portar, iar cât am stat acolo eu eram de serviciu şi noaptea şi ziua, dacă tot locuiam acolo. A fost o perioadă teribilă pentru că acolo, îmi venea o idee fugeam la etaj unde era o pianină, mă jucam pe ea sau luam chitara, era scena, eram singur cu ea.
Îţi dai seama să ai la dispoziţie o casă în care să dormi, să trăieşti, să te bucuri de tinereţe în toate formele ei şi să ai la dispoziţie sală, instrumente, locuri, fugeam de la scenă la locuri, era o sală mică de o sută de locuri, este în continuare. A fost fascinantă treaba’, mai spune el.