Selly a făcut primul milion de Euro la 19 ani. A câștigat primii bani din YouTube și a ales să nu urmeze o facultate, dar nu are regrete. Recunoaște că a existat un moment când s-a ales cu o țeapă, iar asta a venit de la cei cu care lucra. A mers însă mai departe și a avut doar de câștigat, pentru că, după cum spune, își face bine treaba.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE GRATIS, AICI
Deși au existat perioade când s-a simțit trădat de cei în care avea cea mai multă încredere, Smaranda, iubita lui, i-a rămas întotdeauna aproape. Cei doi sunt de cinci ani împreună și se înțeleg mai bine ca niciodată. Ba mai mult, își doresc să devină și părinți, chiar dacă nu au ajuns încă la altar.
Selly o duce bine financiar, dar și sentimental
Selly are noroc de bani, dar nu o duce rău nici în dragoste. Influencerul nu crede că putea să găsească o persoană mai bună decât Smaranda, iubita lui.
„Smaranda (iubita lui Selly ) e partenera mea de viață, persoana în care am cea mai mare încredere, persoana cu care mă sfătuesc mereu, ea are niște calități pe care eu nu le am și viceversa. Au fost persoane în viața mea de care mă consider trădat, poate sunt și subiectiv. Poate am greșit și eu, și ei, poate eu mai puțin, poate ei cred invers’, a mărturisit Selly la Vorbește lumea, la PRO TV.
Selly a ales să nu meargă la facultate
Selly a renunțat să urmeze o facultate, iar asta din cauza contractelor pe care le avea și care necesitau timp. A luat însă această decizie cu tot sufletul și nu crede că a greșit.
„Am fost arătat cu degetul pentru că nu am urmat o facultate. Nu am niciun gând în acest sens decât dacă în viața asta o să vreau să merg către o zonă în care să nu am o pregătire. Pentru mine a fost cea mai bună decizie, asta nu înseamnă că alți puștani de 19 ani ar trebui să o ia. Aveam tot felul de obligații contractuale antamate, am fost un caz atipic’, mai spune el.
Ce pagubă a suferit Selly pe plan financiar
Chiar dacă s-a comportat întotdeauna ca un profesionist, Selly a mai avut și de suferit în acest domeniu, mai ales la început, când încerca să devină un influencer cunoscut.
„Cea mai mare țeapă pe care mi-am luat-o din punct de vedere financiar a fost primul meu contact cu lumea de branduri. A fost o țeapă. Erau 500 de Euro, s-au răzgândit, au zis că nu a fost vorba de 500 de Euro. Am avut impresia că am fost luat de prost, pentru că sunt mic. O revoltă, o dezamăgire, o furie, eu am fost foarte profesionist„, adaugă Selly.
Când a avut Selly primul milion de euro
Selly recunoaște că la 19 ani reușise să obțină primul milion de Euro. „Primii mei bani au fost făcuți din Youtube . Am făcut primul meu milion de Euro la 19 ani. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată să îl fac așa devreme’, mai spune el.