Mihaela și Mircea Geoană sunt împreună de aproape 40 de ani și sunt părinții a doi copii. S-au cunoscut într-un moment în care amândoi se așteptau mai puțin, iar politicianul glumește acum și spune că "arăta dezastruos" când a întâlnit-o prima oară pe femeia care avea să-i devină soție. În schimb, tânăra Mihaela, studentă la Arhitectură, era "elegantă și frumușică".
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, a răspuns celor 55 de întrebări pentru candidații la Președinția României – powered by Libertatea, un proiect editorial demarat de redacția Libertatea, care îi aduce în fața românilor pe principalii politicieni intrați în cursa pentru Cotroceni.
Cum a cucerit-o Mircea Geoană pe soția sa, în urmă cu 40 de ani
Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO și actual candidat la președinție, și Mihaela Geoană au împreună doi copii: Alex, în vârstă de 32 de ani, și Ana Maria, în vârstă de 29 de ani.
Mihaela Geoană a rămas în memoria colectivă a românilor drept „Mihaela, dragostea mea' după momentul alegerilor prezidențiale din anul 2009, atunci când Mircea Geoană a crezut, timp de o noapte, că a câștigat alegerile și va fi noul președinte al României. În momentul în care a fost anunțat despre faptul că ar fi câștigat alegerile, Mircea Geoană a strigat: „Mihaela, dragostea mea!'.
Întrebat, în interviul acordat Libertatea, cum a fost prima întâlnire cu soția lui, Mircea Geoană a oferit câteva amănunte savuroase:
„Nu știu dacă am cucerit-o că arătam dezastruos. A fost la coadă, la Predeal, la telescaun. Mihaela era studentă la Arhitectură, schia, era elegantă, frumușică. Și acum e frumușică. Eu mă apucasem să schiez. Un coleg mi-a dat fesul, un alt coleg pantalonii, altul fâșul, alții bocanci, alții schiurile. Eram portocaliu, verde, maroniu, toate culorile. Arătam ca naiba, nu?
După aia ne-am așezat împreună în telescaun. S-a întâmplat să fim împreună în telescaun. După aia, a fost o pană de curent. Am rămas în telescaun vreo 15 minute, bălăngănindu-ne în aer. Cred că i-am făcut o conversație destul de inteligentă și seara am ieșit la discotecă. Și, după aproape 40 de ani, iată-ne„.
De asemenea, Mircea Geoană a dezvăluit că la soția sa iubește cel mai mult „faptul că este un om foarte temeinic, un om generos și cu simțul măsurii”, iar cel mai mare pericol pentru o căsnicie ar fi „să pierzi busola și să uiți că, de fapt, ești într-un parteneriat care depășește ciclurile de viață”.
Citește și: Cum arată gemenele lui Mihai Morar, Mara și Cezara, la 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi…
Mircea Geoană dezvăluie că în tinerețe era foarte timid
Mircea Geoană a mai dezvăluit, în interviul pentru Libertatea, că era un bărbat foarte timid în tinerețe și soția sa îl ironiza deseori din acest motiv.
„Unul, că am fost foarte timid când eram tânăr. Foarte timid. Mihaela râdea de mine. Era un restaurant chinezesc aici în București. Se numea Nanjing, acum se numește Minerva. Și era restaurantul gol, pe fiecare masă scria „rezervat'. Eu mă duceam până în ușă, mă întorceam și spuneam: „Mesele sunt ocupate.'
Mihaela spunea: „Toate mesele sunt libere'. Mi-a trecut între timp și cred că momentul în care m-am eliberat de timiditate a fost când am fost numit purtător de cuvânt la externe. Și, după aia, evident, în America a trebuit să lăsăm orice emoție și timiditate la o parte. Am fost foarte timid în tinerețe.„, a declarat Mircea Geoană.
În plus, rugat să numească trei dintre cele mai importante secvențe din filmul vieții sale, Mircea Geoană a vorbit despre întâlnirea cu soția sa, nașterea copiilor și funcția de ambasador în America.
„Păi, când am luat-o pe Mihaela, acum aproape 40 de ani. E important cu cine faci echipă. Nașterea copiilor. Pe aia mică. Chiar am avut un moment de mare spaimă. A ieșit cu bine de la spital după naștere, dar a luat o boală de spital și era pe muchie să se prăpădească. Și, evident, când am plecat ambasador în America, cred că ne-a schimbat cel mai profund pe mine, pe Mihaela, pe copii. A fost o experiență transformatoare pentru noi. A fost un moment excepțional de interesant pentru noi și acum mai trăim din momentul ăla„, a răspuns Geoană.