Cum a debutat Cătălin Botezatu în modă. Se întâmpla acum 34 de ani

 Pirvu Cristina
.

Cătălin Botezatu, unul dintre jurații emisiunii Bravo, ai stil!', a oferit un interviu în care a povestit că a debutat în modă ca model, chiar în fața unei delegații străine, însoțite de soții Ceasușescu.

Experiența memorabilă i-a dat mari emoții, după cum povestește chiar celebrul creator de modă.

Prima mea experiență că model a fost o prezentare de modă, la 18 ani, pentru familia Ceaușescu, la Centrul de Cercetare a Industriei Ușoare APACA. Am înghețat de emoții pentru că era prima mea prezentare că model. Se făceau tot felul de verificări, erau mulți Securiști care ne verificau până și în pantofi', povestește Cătălin Botezatu pentru Kanal D.

Prima colecție pe care a lansat-o Cătălin Botezatu l-a propulsat în modă imediat după Revoluție, când a devenit și primul designer și director artistic a unei pretigioase Case de modă din România, la acea vreme.

Prima colecție am lansat-o imediat după Revoluție, în ‘90, la Casă de Modă Europa, unde am fost primul designer și primul director artistic al primei Case de Modă particulară', adaugă acesta.

Catalin BotezatuCatalin Botezatu

Cătălin Botezatu vorbește despre căsătorie

Cu siguranță că este unul dintre cei mai râbniți burlaci din showbiz și, cu siguranță, că șansele de a-l vedea, vreodată, în fața altarului, sunt extrem de mici. Cătălin Botezatu fuge de căsătorie ca dracu de tămâie, din motive știute doar de el însuși, și nici măcar nu se ferește să recunoască acest fapt.

 Dar, surpriză, în tinerețe, Cătălin Botezatu a fost la un pas de a se căsători. Și nu vorbim despre orice fel de căsătorie, ci despre un mariaj aranjat, în străinătate.

Foto: Facebook 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton