Cum a început relația dintre Flick și Denisa Filcea. De ce au amânat prima întâlnire: „Nu era vreo fană”

.

Flick și Denisa Filcea s-au cunoscut în urmă cu patru ani, în timpul pandemiei, și totul a început cu un mesaj pe Instagram. Ea voia să își promoveze școala de dezvoltare personală din Oradea, el s-a arătat dornic să o ajute. Au început să discute și să se apropie. Treptat, legătura lor a prins contur.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Au vorbit mult la telefon, s-au descoperit treptat și au înțeles că se potrivesc foarte bine. Flick a fost impresionat de frumusețea Denisei, ea nu îl urmărea la radio ZU, dar a fost fascinată. După o primă întâlnire au urmat și altele, apoi povestea lor a început să curgă frumos înainte. Au ajuns în fața altarului, apoi au devenit părinți.

Flick și Denisa Filcea sunt fericiți împreună și admiră viața pe care și-au construit-o împreună. Relația lor a început în timpul pandemiei.


„Este o poveste foarte lungă. Nu foarte lungă, dar interesantă. Pe scurt, eram acum 4 ani, în aprilie 2020, abia începuse pandemia și mi-am cunoscut soția. Mi-a scris pe Instagram, pentru că avea un business la Oradea, o școală de dezvoltare personală pentru copii, și a scris la Radio ZU, pentru că voia reclamă locală pe radio, în Oradea. Discutând cu cineva de la marketing, dându-i planuri tarifare și nu știu ce, ea și-a făcut niște calcule și și-a dat seama, că ei i-au recomandat să lucreze mai bine cu un influencer, și a ajuns să îmi scrie mie. Știa că sunt la Radio ZU, nu mă urmărea, nu era vreo fană. Mi-a scris, eu i-am răspuns. Mesajul, eu nu o urmăream, ea nu mă urmărea, intră la „others’ pe Instagram și am văzut mai târziu, peste câteva zile. Am văzut mesajul ei, nu ascund faptul că am văzut poza, am văzut că este o femeie frumoasă și o oportunitate de business în același timp’, a declarat Flick în podcastul lui Bursucu.


Citește și: Laura Cosoi pleacă în turneu alături de fiica ei, Aida, în vârstă de doar două luni. Actrița nu are bonă. „Nu știm exact cum vom proceda'


Citește și: Atleta Maricica Puică, medaliată cu aur la olimpiadă, are o pensie de doar 2300 de lei: „Marele regret e că n-am avut un copil. Am pierdut trei băieței. A trebuit să fac avort'

Citește și: Cum își condimentează Daniela Iliescu și Culiță Sterp viața de cuplu: „Așa păstrăm relația vie, avem mai multe…'. Ce spune despre nuntă / EXCLUSIV

Citește și: Cristina Șișcanu dezvăluie că Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, își vede mama doar de câteva ori pe an: „Eu am trei copii, pe Petra, pe Ștefania și pe Filip, pe care îi iubesc, și asta e tot ce contează' / EXCLUSIV


Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Sarah, fiica Adinei Buzatu, la 27 de ani: „Lucrează pentru o companie din Londra de șase ani. Este director de marketing pe…' / EXCLUSIV

De ce au întârziat Flick și Denisa Filcea să se vadă


Au vorbit mult la telefonul, dar până s-au întâlnit a durat ceva. Fiecare dintre ei se temea că nu arată ca în poze. Astăzi sunt căsătoriți și au împreună o fetiță superbă.

„Am început să vorbim, era pandemie, repet. Mi-a povestit ce face și mi s-a părut foarte tare pentru o fată de 20 și ceva de ani să fie independentă financiar. Am mai discutat cu ea, am vrut să o mai ajut, să spun așa. Până la urmă am început să vorbim la telefon, pe urmă video call. Eu am simțit de atunci că e ceva. Vorbeam cu ea la telefon și știi că la 4 ore se închide apelul, închide rețeaua, o sunam din nou. Vorbeam foarte mult, dar amândoi am recunoscut că am amânat momentul, simțeam că e o conexiune, dar am amânat de frică că nu arătăm ca în poze. Mai mult mie, că poate ea m-a mai văzut. Aveam niște emoții. Femeia se îndrăgostește de ce aude, bărbatul de ce vede’, a povestit Flick, în cadrul podcastului „un PODCAST mișto By Bursucu’