Cum a reușit Nicu Covaci să scape de cenzură în anii 1970: "El era selecționer, director artistic și, mai ales, era reprezentantul trupei în fața autorităților. El negocia, de multe ori dur, cu metodiștii, culturnicii și cenzorii"

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Într-un interviu pentru Libertatea, Florin Dumitrescu a discutat pe larg cu scriitorul Vasile Ernu despre fenomenul Phoenix și influența pe care a avut-o cea mai cunoscută și iubită trupă rock asupora generațiilor anilor 1960-1970, când România se afla în plină construcție a societății socialiste multilateral dezvoltate și cenzura acționa la toate nivelurile.

Vezi galeria foto

Nicu Covaci și Phoenix, haiducii culturali ai anilor 1970

În 1962, în plin comunism, „cei mai răi băieți din Timișoara’ puneau bazele trupei, iar în 2022 au marcat a 60-a aniversare, însă drumul iconicei trupe rock a fost unul sinuos, în anii comunismului, când Phoenix a trebuit să treacă adeseori pe sub radar și învingă de nenumărate ori cenzura. Iar regretatul Nicu Covaci a fost, fără doar și poate, liantul, cel fără de care Phoenix n-ar fi existat.

„Ce rol a avut Nicu Covaci în formația Phoenix. El a fost liderul? – „Phoenix, însă eu' – este formula pe care Nicu Covaci a folosit-o ca titlu pentru prima sa carte de memorii. Toată lumea știe că a fost singurul membru constant al unei trupe care și-a schimbat de zeci de ori componența. El era selecționer, capelmaistru, director artistic. Și, mai ales, era reprezentantul trupei în fața autorităților. El negocia, de multe ori dur, cu metodiștii, culturnicii și cenzorii.

Muzicieni cu greutate, precum Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan, chiar și în recenta perioadă de răcire a relațiilor dintre ei și Nicu Covaci, îi recunoșteau statutul de lider: „el ne era baci'. Oricât de adânci le erau resentimentele, oricât de ireconciliabilă le era ruptura, aveau mereu câte o amintire haioasă de povestit, în care Nicu era tartorul! Era tricksterul absolut. Trebuie să ni-l închipuim ca pe un tânăr cu farmec și tupeu, îndeajuns de curajos ca să le țină piept politrucilor„, a povestit florin Dumitrescu pentru Libertatea.

Cum a reușit Nicu Covaci să scape de cenzură în anii 1970

În pofida faptului că, în deceniul 1965-1975, în românia apăruse o oarecare relaxare în ceea ce privește latura culturală, propaganda funcționa perfect, iar piesele trupelor erau trecute prin filtrul cenzurii. Astfel, au luat naștere și primele trupe care întruneau cerințele propagandei, însă Phoenix a fost întotdeauna o trupă incomodă, atât ca atitudine, cât și ca mesaj.

Citește și: Mircea Baniciu, după moartea lui Nicu Covaci: „Drum lin! Regrete imense!'. Au făcut istorie împreună în trupa Phoenix, dar s-au și certat de multe ori

Citește și: Nicu Covaci a murit. Liderul trupei Phoenix s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, internat în spital: „Prin TOT ce ne-a lăsat Moștenire, Nicu Covaci este, de azi, Pururi, NEMURITOR!'

„Anii 1965-1975 sunt considerați perioada „dezghețului cultural' în România. Coincide cu o perioadă în care tinerii din toată lumea voiau să asculte formații cu chitare electrice. În România, unii dintre acești tineri emancipați sunt copiii ștabilor comuniști; ba unii sunt chiar mici ștabi ei înșiși. Ei sunt cei dintâi care impun moda, ei sunt primii fani Phoenix. Tu, Vasile, ai sintetizat foarte bine în Născut în URSS (parcă?) cum au fost înființate formațiile vocal-instrumentale sovietice și ce rol au avut în cultura tinerilor. Au fost și în România astfel de formații „de vitrină', care îndeplineau cerințele propagandei: Savoy și Sincron sunt cele mai cunoscute. Phoenix era cu totul altceva, ca atitudine și ca mesaj.

Încă din anii ʼ60, Phoenicșii vorbesc în cântecele lor despre inadecvarea tinerilor în societate (Totuși sunt ca voi, Mamă), despre dorința de a ieși din normă (Canarul, Nebunul cu ochii închiși). Sunt cântece trecute cu greu prin filtrele cenzurii. În afară de dârzenia lui Nicu Covaci, de farmecul său de rockstar și abilitatea sa de negociator, mai există un factor care îi ajută pe Phoenicși să scape de împilările politrucilor de la centru: legătura lor cu Timișoara, oraș cu un prestigiu cultural indiscutabil și cu o certă divergență culturală față de Capitală.

De câte ori erau mustrați sau amenințați la București, Phoenicșii se întorceau acasă, unde se oblojeau cu bunăvoința factorilor de decizie timișoreni, mai deschiși la minte și sincroni cu trendurile culturii occidentale. Phoenicșii au reușit să reziste ca artiști neconformiști și incomozi în timpul comunismului, în bună măsură și datorită acestei legături vitale cu Timișoara, cu Banatul în general, unde aveau cei mai înfocați fani„, a mai spus Florin Dumitrescu pentru sursa citată.

Nicu Covaci, mărturisiri cutremurătoare de când cânta rock în anii ’60-’70 în România

Într-un interviu acordat în urmă cu 7 ani, artistul povestea cât de multă presiune era în anii `60-`70, să cânți rock în România și cât de scump a plătit tot ce a realizat. „Eram băieții ăi mai răi din Timișoara’, spunea artistul.

„După ce am terminat facultatea, au vrut să facă din noi orchestra Armatei. Am luat toată formația, cu instrumente cu tot, i-am pus într-un bus și ne-am dus la casa de nebuni de la Gătaia. Am stat acolo aproape o jumătate de an. Veneau soldații la barieră și îi țineau. Directorul ne-a ținut acolo, ne-a hrănit, ne-a dat sală de repetiții. E bine să ai prieteni care cred în tine‘, povestea Nicu Covaci.

A plecat din România, dar a revenit în Timișoara la Revoluție. „Mi-am parcat jaguarul între două tancuri’. Încă se mai trăgea, iar lumea pe stradă făcuse zid în jurul lui, după cum își amintea artistul.

Nicu Covaci avea amintiri dureroase despre aventura sa cu ieșirea din țară, mama sa fiind cea care avusese de suferit.

„Mă doare tot timpul, zi și noapte. Nu pot să renunț la România, la români, nu se poate. Nu se poate pentru că sunt român și nu sunt altceva decât român și orice român ar trebui să își iubească țara, să-și iubească poporul. Eu personal nu mai pot să dau înapoi, aventura mea, cu ieșirea peste graniță a fost plătită de maică-mea. Maică-mea a fost tăiată în bucăți și i s-a dat foc simbolic. Mi-a spus căpitanul poliției: Covaci tu ești vizat. Nu au furat nimic din casă. Arsese pe jumate casa, dar am găsit în pupitru mărci, bani, ce îi trimiteam mamei. Deci acum chiar că nu mai dau înapoi’, povestea Nicu Covaci, potrivit gândul.ro.

Urmărește-ne pe Google News