Cum arată acum surorile Olsen? Au participat la Met Gala 2019 și au atras toate privirile

.

Sigur vă amintiți de surorile Olsen, mai ales de filmele în care ele au jucat și au atras imediat privirile telespectatorilor. Iată că acum au participat la Met Gala 2019. Fotografii le-au surprins în ipostaze inedite!

Mary-Kate și Ashley Olsen au purtat negru la Met Gala 2019. Este unul dintre puținele evenimente la care participă împreună. Iată că de data aceasta au ales să pășească împreună pe covorul roz, ba chiar au lăsat fotografii să le surprindă în ipostaze inedite.


Despre relația lor, ele au vorbit într-un interviu acordat acum ceva timp publicației WSJ Magazine: „De 32 de ani învățăm să comunicăm. Suntem precum într-unmariaj sau o prietenie…Am avut suișuri și coborâșuri, dar facem totul împreună.'

Vedete care au suferit de anorexie… Sau când dorința de a fi sexy îți pune viața în pericol


Moda femeilor skinny, atât de apreciată la Hollywood, dar și în toată lumea – pentru că tinerele vor să arate ca idolii lor de pe marele ecran, nu-i așa? –, a creat mii de victime, iar acum zecile de vedete care au suferit de anorexie trag un semnal de alarmă…

Foto: Hepta