Tatăl Deliei Matache e total schimbat de când a renunțat la călugărie și a revenit la familia lui. Ion Matache nu mai poartă barbă și nu mai are părul lung, ci a recurs la o schimbare radicală de look. El se află acum într-o vacanță cu artista și cu cu ginerele său, dar și cu cea care i-a dăruit două fiice superbe și care are acum grijă de el, Gina Matache.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI
În urmă cu 20 de ani, Ion Matache, a lăsat totul și a plecat la Muntele Athos, unde s-a dedicat complet vieții monahale. A revenit, însă, acasă în urmă cu cinci ani, mânat fiind de problemele de sănătate pe care le avea. Ion Matache a trecut printr-o operație complicată la rinichi, apoi viața i s-a schimbat radical. Până la momentul când a decis să ia calea călugăriei, Ion Matache a fost un ateu convis.
Ion Matache s-a călugărit la 40 de ani
Ion Matache avea 40 de ani când s-a depărtat de familie și a ales biserica. Din acel moment, tatăl Deliei Matache și-a sprijinit viața pe alte valori.
„Până la 40 de ani, eram ateu. Abia atunci am învăţat „Tatăl Nostru. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten de-al meu mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamţ, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viaţa mea s-a schimbat. Am ajuns la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele şi pe al Georgetei, deşi atunci mă văzuse prima oară, m-am blocat, a povestit Ion Matache, conform cancan.ro.
Ce l-a făcut pe tatăl Deliei Matache să se călugărească
Gina Matache a povestit, în cadrul emisiunii În oglindă de la Kanal D2, că problemele financiare cu care s-au confruntat în trecut l-au copleșit pe fostul ei soț. Au făcut multe investiții care nu au avut rezultatul dorit, iar tatăl Deliei și al Oanei Matache a căzut în depresie și și-a găsit alinarea în rugăciune.
„Imediat după 90, când veneau bănuți din toate părțile, am zis să facem și noi cu banii ceva.Mi-am deschis o firmă, am luat-o cu greu, cu tarabă, plecat la turci, bișniță, la un moment dat, toate s-au blocat, rând pe rând, toate. Eu din partea aceasta cu nunțile și cu ce aveam eu, era bine. El întâlnea tot felul de oameni cu care se asocia și nu îi voiau binele. Și cred că un pic s-a deprimat. Au fost lucrurile foarte negre pentru el. Și probabil și-a găsit alinarea în biserică„, a povestit Gina Matache.
Ce crede Gina Matache despre alegerea fostului ei soț
Mama Deliei spune că l-a certat de multe ori pe fostul ei soț, însă acum realizează că el avea nevoie de aceste lecții pentru a merge mai departe.
„El mulți ani a fost în pelerinaje, și-a căutat cumva o explicație, avea nevoie de lecțiile astea. Era viață atât de agitată, încât nu aveam răbdare, dimpotrivă, l-am și repezit. Nu-mi plăcea să bat pasul pe loc. Eu sunt o fire nebună, de multe ori încep ceva și după renunț, nu mai am răbdare, caut altceva, nici eu nu știu ce caut și dacă nu-mi iese, iar mă revoltă, mă lupt. De multe ori mă întreb: „nu pot să stau liniștită, ce am? Eu l-am repezit. Eu am și o teorie. Să mergi înainte indiferent ce ar fi. Și revin la ce spuneam. Eu având o pe mama model, am zis că nu stau să repar cocoșații. Asta era replica mea. „Stau acum să îndrept cocoșații? Cine vrea să meargă înainte bine, cine nu, la revedere', a mai spus mama Deliei.