Alexandra Nechita, supranumită „micuța Picasso” pentru că a început să deseneze încă de la vârsta de doi ani și la opt ani avea deja prima ei expoziție, are acum 38 de ani și o familie minunată. Alexandra Nechita locuiește în America încă de când avea doi ani, este căsătorită și a devenit mama a doi copii. Pictorița de origine română spune că este foarte recunoscătoare pentru viața ei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Alexandra Nechita, supranumită micuța Picasso', a uimit o lume întreagă cu talentul său de a picta și sculpta, devenind faimoasă pe tot mapamondul. Alexandra Nechita a pus tot timpul cariera pe primul loc, dar în paralel a întemeiat și o familie superbă, pe care o expune deseori pe rețelele de socializare și obișnuiește să scrie că este recunoscătoare pentru viața ei.
Cum arată pictorița Alexandra Nechita, „micuța Picasso”, la 38 de ani
Alexandra Nechita a plecat în America cu părinții săi la vârsta de doi ani, când a și început să deseneze. La șapte ani deja picta pe pânză, în ulei și acrilic, iar la opt ani a avut loc prima sa expoziție, la o bibliotecă din L.A. Ea s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii, unde Viorica Nechita și Alexandra au reușit să ajungă abia după doi ani.
Absolventă a Școlii de Arte UCLA în 2008 și asemănată cu Picasso datorită stilului similar cu cel al marelui Pictor, Alexandra Nechita a fost supranumită de presa americană „micuța Picasso”, acesta fiind apelativul cu care le-a devenit cunoscută și românilor la finalul anilor 90.
În 2004, Alexandra a primit numele de Official Artist of the 2004 World Peace Music Awards, tablourile Alexandrei fiind expuse în toată lumea, în țări precum România, Scoția, Olanda, Italia, Franța, Marea Britanie, Singapore, Noua Zeelandă și Japonia.
Lucrările pictoriței sunt apreciate de celebrități de la Hollywood precum precum Oprah Winfrey, Whoopi Goldberg sau David Letterman. Are o carieră de succes în Statele Unite ale Americii, picturile ei fiind la mare căutare și ajungând chiar și la suma de 400.000 de euro.
Alexandra Nechita locuiește în L.A alături de soțul său, Dimitri Tcharfas, un designer din Ucraina, cu care doi copii, o fetiță, Tevyy, și un băiat, născut în 2021 și botezat Revve Elliot Nechita-Tcharfas.
Cum l-a cunoscut Alexandra Nechita, „micuța Picasso”, pe soțul ei ucrainean
Pictorița Alexandra Nechita l-a cunoscut pe soțul ei pe vremea când erau foarte tineri. O prietenă comună le-a făcut cunoștință și pictorița spune că Dima a impresionat-o cu personalitatea sa puternică.
„Eu aveam 19 ani, el 21-22… Eu eram în al doilea an de universitate şi aveam un program infernal. Luni dimineaţa eram în L.A., iar joi seara plecam spre New York, spre Miami, pentru că acolo aveam cele mai multe proiecte şi expoziţii, iar la un moment dat mi-amintesc că am fost în Australia pentru 4 zile, deci zbor de 11 ore, şi trebuia să mă încadrez ca timp, pentru că aveam examene. Practic, n-aveam viaţă personală…
Eram într-un weekend în L.A., aveam o prietenă UCLA care era îndrăgostită de prietenul cel mai bun al lui Dima şi aşa ne-am cunoscut.
Dima avea o personalitate extraordinară, era foarte sigur pe el şi am stabilit încă de la început că prioritatea mea e cariera, că mă încui în atelier pentru 4-5 zile, „deci nu mă suna, nu mă întreba, n-o suna pe maică-mea, că te omor!’, declara ea pentru okmagazine.ro cu ani în urmă.