Cum arată apartamentul cumpărat de Adela Popescu și Radu Vâlcan, la mare. Prezentatoarea tv și-a împlinit un mare vis, acela de a avea o locuință pe malul mării, unde să-și bea cafeaua liniștită de dimineață și să aibă parte de una una dintre cele mai frumoase priveliști. Întreaga familie a plecat weekendul trecut la mare, iar primele imagini cu noul apartament i-a bucurat pe fani.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au cumpărat o casă de vacanță la mare, la sfârșitul anului trecut. Este vorba despre un apartament frumos amenajat și spațios, având în vedere că familia are cinci membri: Adela, Radu și cei trei copii, Alexandru în vârstă de șase ani, Andrei în vârstă de trei ani și Adrian, mezinul familiei.
Vedeta PRO tv a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că și-a cumpărat un apartament la mare, unde va merge cu familia ei. Este vorba despre Olimp, una dintre cele mai frumoase zone de la malul mării, așa cum a recunoscut și prezentatoarea de la Vorbește lumea.
Citește și: Ce are Adela Popescu în geantă. Prezentatoarea TV, dată de gol de colegii de platou:„Vai de capul meu!’
Cum arată apartamentul cumpărat de Adela Popescu și Radu Vâlcan, la mare
Fosta actriță este mai fericită ca niciodată! Și-a împlinit un mare vis, acela de a avea propria locuință la malul mării, unde să meargă cu cei dragi și să se bucure de priveliștea superbă, dar și de o cafea bună de dimineață. Întreaga familie a plecat weekendul trecut la mare, într-o scurtă vacanță, pentru a fi prezenți la o petrecere. Chiar dacă au trebuit să se întoarcă la lucru, cu toții au profitat de acele câteva zile pentru a se relaxa și distra. Activitățile au fost unele plăcute. Copiii preferau să se joace în nisip ori să se plimbe cu părinții minute în șir.
Cei doi au mers și la apartamentul lor din Olimp pe care l-au cumpărat în urmă cu jumătate de an. Prezentatoarea tv a vrut să le arate fanilor imaginile de la reședința lor, așa că a postat pe Instagram primele imagini. Apartamentul are vedere către mare și este foarte spațios. „Acasă la Olimp’, a scris Adela Popescu pe una dintre rețelele de socializare.
Adela Popescu și-a împlinit un mare vis
Acum ceva timp, vedeta PRO tv le-a mărturisit fanilor de pe Instagram că și-a scris câteva dorințe pe o foaie. Una dintre ele era să mai facă un copil, ceea ce s-a și întâmplat. În iulie, anul trecut, prezentatoarea tv l-a născut pe Adrian, mezinul familiei. A doua dorință a fost aceea de a avea propria locuință pe malul mării. Adela Popescu este în al nouălea cer de când și-au luat apartamentul spațios, care are totodată o priveliște superbă, fiind într-o zonă preferată de către ea.
„Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. (…) Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept 🙂 Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și… și… și… chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare. Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani’, a scris Adela Popescu în cadrul unei postări făcute pe Instagram.
„Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima! De Radu nu mai zic, că deși el avea ceva îndoieli, acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul (la vară) – și să plece cu băieții lui la Olimp ( nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul) să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 m de mare. Un viiiiiis!!!’, a mai scris vedeta, acum ceva timp.
Sursă foto: Facebook, Instagram