Bianca Drăgușanu s-a afișat fără cagulă, după ultima operație estetică și este fericită că și-a revenit spectaculos și este „frumușică”. Cu câteva zile în urmă, Bianca Drăgușanu își informa fanii că urmează să poarte timp de două luni acea cagulă, dar iată că a avut nevoie de mai puțin timp de recuperare. Bianca Drăgușanu a postat primele fotografii cu noua înfățișare, după operația estetică de șapte ore prin care a trecut recent.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Bianca Drăgușanu a început noul an cu o serie de schimbări majore, mai ales în ceea ce ține de aspectul ei fizic. A bifat o nouă operație estetică, una serioasă, care a durat șapte ore și aflăm, pe surse, că ar fi vorba despre un lifting la nivelul feței. Pentru că, de data aceasta, a avut nevoie de mai multe zile de recuperare, Bianca Drăgușanu a apărut în public cu o cagulă pe față.
Cum arată Bianca Drăgușanu fără cagulă, după operația de lifting la nivelul feței
În urmă cu câteva zile, Bianca Drăgușanu și-a surprins fanii, după ce a postat mai multe imagini în care apare cu o cagulă, o mască din dantelă neagră care i-a acoperit toată fața. Spunea atunci că recuperarea va fi una lungă, după operația de lifting, și se poate întinde chiar pe o perioadă de două luni.
Iată că Bianca Drăgușanu s-a vindecat mult mai repede și deja a renunțat la acea cagulă și a postat pe Instagram imagini cu noua înfățișare.
„Nu-i așa că sunt frumușică eu azi și că mi-am revenit spectaculos? Și că nu a trebuit să mă chinui cu cagula aia două luni, deși mai am până la rezultatul final. Mi-am revenit spectaculos și sunt foarte fericită că merg și eu la sală astăzi’, a declarat Bianca Drăgușanu, pe Instagram.
Acum câteva zile, Bianca Drăgușanu dezvăluia cum se simte după operația majoră prin care a trecut.
„Bună tuturor! Sunt în a cincea zi de la operație, am ales să port cagulă pentru următoarele două luni jumătate din viața mea pentru că sunt foarte inflamată și foarte vânătă, am o piele foarte sensibilă. Practic știam ce înseamnă această procedură, îmi cunoșteam sensibilitatea vasculară, și știam exact ce mă așteaptă.
M-am umflat, am niște cheaguri de sânge în ochi, dar să vă țin la curent în fiecare zi cu evoluția vindecării mele, iar pentru cei sau cele care aveți întrebări despre procedurile estetice care vă pot schimba viața, sunt aici, vă răspund cu mare drag‘, a explicat ea pe Instagram, unde a apărut cu cagula pe față.
De ce Bianca Drăgușanu și-a topit acidul hialuronic din buze
Înainte de operația estetică de la nivelul feței și despre care s-a aflat, pe surse, că ar fi un lifting, Bianca Drăgușanu le-a mărturisit fanilor că vreme de 20 de ani și-a injectat buzele greșit. Acum însă, nu doar că și-a topit acidul și a făcut mai multe schimbări, pe care marea comunitate abia așteaptă să le vadă.
„Aș vrea să lămuresc niște aspecte care se pare că au făcut subiectul multor discuții din ultima perioadă vizavi de operațiile mele estetice și despre alegerile pe care le-am făcut și pe care mi le-am asumat de-a lungul timpului. Afirmația care vizează injectarea buzelor mele timp de aproape 20 de ani, în care au fost, într-adevăr, injectate mult și prost, nu duce vina înspre doamna doctor Alexa, dar, într-adevăr, am făcut această afirmație, prin care am spus și o spun în continuare.
Forma buzelor mele nu este una nici frumoasă și nici normală, dar, la un moment dat, au fost ceea ce mi-am dorit eu. (…)
Singurul vinovat de nemulțumirea asta, practic, sunt eu, pentru că, după ce mi-au fost topite buzele, eu am început din nou a exagera și a mă injecta în diverse locuri chiar și la doamna doctor. Adică n-a scăpat de mine până nu a făcut exact cum am vrut eu. Din prietenie a răspuns pozitiv cerințelor mele. Doamna doctor a fost prima care m-a convins să topesc acidul din buze, însă eu fiind obișnuită cu o formă gigantică, urâtă, a buzelor care oricum nu se mai poartă și care au fost un dezavantaj al feței mele, ca să spun așa, la insistențele mele, m-a reinjectat de atâtea ori cât am vrut eu, a povestit Bianca Drăgușanu zilele trecute pe rețelele de socializare.