Cum arată casa în care locuiesc acum Carmen Brumă și Mircea Badea, împreună cu fiul lor, Vlad. Deși sunt cât se poate de discreți cu detalii din intimitatea lor, Carmen Brumă mai lasă, uneori, să se vadă pe rețelele de socializare imagini din apartamentul lor de lux.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
În urmă cu câteva luni, Carmen Brumă, Mircea Badea și băiețelul lor, Vlad, s-au mutat într-o nouă locuință. Una de lux, cu o terasă imensă, cât un teren de handbal. Cuplul împreună cu copilul lor au schimbat câteva apartament, în ultima vreme, până au găsit locul pe care-l pot numi ‘acasă.
Cum arată apartamentul de lux al lui Carmen Brumă și Mircea Badea. Imagini noi
Carmen Brumă se simte atât de bine acasă, mai ales pe terasă, încât acolo își filmează toate reclamele, dar și toate antrenamentele.
Carmen Brumă spunea în luna februarie că s-au mutat într-o nouă locuință, însă nu a dorit să o arate, până nu termină de aranjat lucrurile. Ei bine, lunile au trecut, iar vedeta a început să facă publice imagini din apartamentul de vis în care locuiesc.
‘Acesta e primul story din noul apartament care nu e gata. Va fi gata la un moment dat, cât mai repede, sperăm… Nu vreau să vă arăt acum mai multe, poate o voi face când va fi gata. Cumva simt nevoia să mă laud. După trei mutări, împachetări, despachetări… Simt nevoia să mă liniștesc și să zic. Aici ne-am mutat, spunea iubita lui Mircea Badea, în luna februarie, pe Instagram.
Recent, Carmen Brumă a revenit cu imagini noi și se poate observa, atât cât lasă ea să se vadă, un living imens care dă spre o terasă și mai mare.
În weekend, vedeta s-a relaxat pe șezlong și a filmat terasa imensă. Are șezlonguri, mai multe mese, scaune, canapele, foișor, hamac, loc pentru grătar, o mulțime de flori.
Citește și: De ce evită Carmen Brumă să-și expună fiul pe rețelele de socializare: „Motivele sunt…/ EXCLUSIV
Citește și:Cum a reușit Alin Oprea să renunțe definitiv la alcool:’A fost mult mai ușor decât mi-am imaginat’
De ce nu s-a căsătorit Carmen Brumă cu Mircea Badea
Carmen Brumă a vorbit, acum ceva timp, despre motivele pentru care nu s-a căsătorit cu Mircea Badea, tatăl copilului ei. Foarte sinceră din fire, vedeta a dat cărțile pe față și a spus ce crede despre căsătorie.
‘Depinde ce înțelege cineva prin infidelitate. Eu nu am pus niciodată mâna pe telefonul lui, adică pun mâna în sensul că-mi zice: Dă-mi și mie repede telefonul. Dar eu nu am răspuns niciodată la telefonul lui fără să mă roage el. Cum să am parolele de la contul lui?
Niciodată nu-l sun să-l întreb: Bună, unde ești?. Nu există așa ceva. Ăsta este unul dintre elementele unei relații de lungă durată. Să-i dai celuilalt spațiu, să-l lași să respire, a declarat Carmen Brumă în urmă cu ceva timp.