Adela Popescu și Radu Vâlcan au vrut să vadă cum decurg lucrurările la casa lor de la Șușani și imediat după întoarcerea din Thailanda au mers pe șantier. Vedeta e fericită că proiectul în care crede atât de mult prinde treptat viață.
CITEȘTE TOATĂ VIVA DE MARTIE!, GRATIS, AICI!
Adela Popescu și Radu Vâlcan au o vilă în Capitală, un apartament la mare, dar au investit bani și într-un hotel la Vama Veche,, unde au câțiva asociați. Peste toate astea, prezentatoarea a ținut neapărat să ridice alături de soțul ei și o casă la Șușani, unde ea s-a născut și a copilărit, tocmai pentru ca cei trei copii să se bucure de un colț de rai.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au mers la casa pe care și-o construiesc la Șușani
Adela Poprescu e încântată de casa de la Șușani. „Am venit în vizită la căsuță. Nu pot să vă zic cât de fericită sunt', a spus Adela Popescu pe o rețea de socializare.
Vedeta a dat mai multe detalii despre casa la care visează atunci când, alături de soțul ei, a demarat proiectul. Proprietatea va fi din piatră și va avea obloane din lemn. „Au intrat buldozerele unde vrem să construim casa de la Șușani. Așadar a început proiectul. A început treaba și sunt foarte fericită. În fiecare seară adorm imaginându-mi cum va fi. Va fi o casă foarte frumoasă, cu obloane din lemn, cu piatră, toată viața am visat la o casă din piatră. Nu va fi foarte mare, dar va avea o terasă foarte mare, casa e cumva poziționată pe un deluleț, care vede un alt deluleț și apusul. Sunt fericită că în sfârșit se întâmplă, mai e puțin', mărturisea Adela Popescu, pe o rețea de socializare.
Cum vrea Adela Popescu să arate casa
Vedeta a ales o echipă bună de meșteri care să îi ducă la îndeplinire visul, asta pentru că nu a vrut să se trezească la termen cu un kich.
„Nu știam cum vrem să arate casa, sunt o grămadă de modele, și ca stil, dar și ca împărțelă, cu etaj, fără etaj. Sigur că ne-am gândit să o facem într-un stil brâncovenesc, dar mi se pare că e un stil riscant. Ori îl faci cu niște super meșteri, care nu se prea găsesc, ori riști să iasă un kichi, și nu ne dorim asta. În stil minimalist avem o casă în București. Îmi amintesc o imagine cu o casă de piatră pe care am văzut-o, cumva veselă și cu geamuri mari, dar și cu obloane, din clipa aceea am știut că aia e casa visurilor mele', mai spunea ea.
Adela Popescu mărturisea că și-a dorit această proprietate în primul rând pentru copii, pentru ca Alexandru, Andrei și Adrian să aibă o alternativă la viața agitată din Capitală.
„De ce casă la Șușani? Pentru că avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat. Pentru că dacă făceam o casă în apropiere de București, într-un loc în care oamenii își fac case de vacanță, am fi mers într-un loc steril, impersonal poate. Chiar dacă din punct de vedere al investiției ar fi fost o idee mai bună. Dar noi vrem ca ăștia mici, cât încă mai sunt mici, să petreacă cât mai mult timp într-un loc cu viață în el. Cu legi proprii. Cu activități care se schimbă în funcție de anotimp. Cu semănat, arat, plivit, cules de struguri, adunat de prune. Cu ore pentru luat lapte când se întoarce vaca de la păscut, cu căutat cuibarul de ouă. Cu certuri între vecini, cu pomeni. Nu încerc să construiesc o atmosferă idilică din viața de aici, că nu este. Dar este un sat care vibrează. Trăiește. Și asta ne dorim să oferim copiilor cât mai mult, cât timp încă sunt mici și găsesc magie în fiecare coajă de nucă. Și mai ales cât încă nu vor cu prietenii la Ibiza!', și-a argumentat Adela Popescu ideea de a avea o casă de vacanță la țară, conform Click.
De ce iubește Radu Vâlcan să meargă la Șușani
Vedeta a fost întotdeauna îndrogostită de locurile în care a copilărit și care au un parfum aparte, dar și-a făcut și soțul să prindă drag de viața de aici. „În sfârșit, a recunoscut și soțul că e frumos la Șușani. Nu vă așteptați să fiu mâhnită că afirmația a fost făcută abia acum după atâta amar de ani, ba chiar mi se pare un gest cu atât mai frumos că venea și când nu i se părea, doar așa, vezi Doamne, de dragul meu. Și al cartofilor mamei, a vinului tatei, a glumelor unchilor, a grătarului cu pui de țară. Nuuuu, el venea de dragul meu', adaugă Adela Popescu.