Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit o casă în care au investit aproximativ 3 milioane de euro. Vila din Cluj, care arată fabulos, are curte, terasă, dar și piscină. Artista și-a făcut și un studio de înregistrări, dar și un dressing imens, acestea fiind un must have, din punctul ei de vedere.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Camera lui Iair, fiul lor, întrece, însă, orice așteptare. Aici, solista recunoaște că și-a pus imaginația la cale și totul a ieșit perfect. Dormitorul este extrem de elegant și decorat sobru, în tonuri de bej, maro și gri, iar pe peretele de lângă patul matrimonial tronează o fotografie alb-negru cu artista și cu soțul ei.
Cum arată casa Vlăduței Lupău din Cluj
Vlăduța Lupău și-a dorit pentru fiul ei un altfel de dormitor, unul cu ursuleți și norișori. Dacă la celelalte camere a apelat la un specialist, aici se întrunesc toate ideile ei.
„Camera copilului e cea mai frumoasă din toată casa. Mi-am dorit să fie cu norișori și ursuleți. Așa am și făcut-o, iar la designul camerei am contribuit eu 100%, chiar dacă în restul casei am avut designer. Aici mi-am pus eu toate ideile și plăcerile‘, spunea Vlăduța Lupău pe Instagram.
Iair are un dormitor de poveste
Cu toate că are un dormitor spectaculos, micuțul Iair se bucură destul de rar de el, după cum mărturisește mama lui, care adoră să doarmă cu fiul ei.
„Doarme în cameră cu noi, chiar în pat cu noi de multe ori, pentru că așa ne place! Dar în unele nopți de peste weekend, când eu sunt efectiv epuizată, atunci îl mutăm, ca să pot să mă odihnesc și eu. Vine doar de cele două ori pe noapte când trebuie să mănânce, iar în acele momente, dorm și eu, și el mâncând’, povestea Vlăduța Lupău pentru VIVA!