Energică, spontană amuzantă, Cesonia Postelnicu a reușit să nu lase pe nimeni indiferent cu rolul din Liceenii. Ea era Geta, iubita lui Ionică, interpretat magistral de Mihai Constantin. Cesonia Postelnicu provine dintr-o familie de actori. Deși în copilărie își dorea să devină balerină, a ajuns să facă teatru cu aceeași grație. Nu a luat din prima examenul, dar anul următor a fost prima admisă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
A nimerit la clasa profesorului Dem Rădulescu, despre care spune că era un balsam pentru suflet, iar de atunci drumul ei a fost unul ales. Era în ultimul an de liceu atunci când i s-a oferit rolul din Liceeni. S-a îndrăgostit de Geta la prima vedere și nu a dat greș. Acela a fost personajul care a făcut-o faimoasă, pentru că filmul lui Nicolae Corjos a fost un fenomen. Și astăzi, ca și atunci, e urmărit cu același interes, pentru că are de toate, dar mai ales multe trăiri.
Cum arată Cesonia Postelnicu la 56 de ani. Geta a povestit cum a ajuns să joace în Liceenii
Chiar dacă anii s-au scurs, Cesonia Postelnicu a știut să își păstreze spiritul tânăr. Are aceeași veselie contagioasă și la 56 de ani, iar pozele pe care le postează pe rețelele de socializare demonstrează asta. Cesonia Postelnicu a avut norocul să fie aleasă în distribuția filmului Liceenii alături de Ștefan Bănică Jr, Mihai Constantin și Oana Sârbu. S-a regăsit din primul moment în personajul Geta.
„Eram la liceu în ultimul an, deci încă minoră. Am fost contactată de regizorul Nicolae Corjos, care mi-a dat scenariul filmului și mi-a spus să îmi aleg ce personaj feminin doresc. Am intrat în casă pe ascuns cu scenariul, deși nu mai puteam de nerăbdare, am așteptat să vină seara pentru că dacă mă duceam la culcare și spuneam „noapte bună știam că mama nu mai intră la mine în cameră, am citit scenariul cu o lanternă sub pătură. A doua zi m-a rugat să mă duc la el și să-i spun ce am ales. Am ales-o pe Geta pentru că era personajul în care m-am regăsit. Eram toți atât de copii și copiii pe vremea aia erau atât de puerili! Niciunul dintre noi nu a știut ce i se întâmplă de fapt. A fost ca un vis. Am făcut cu atâta credință totul și cu atâta bucurie și lejeritate… A fost extraordinar. Primul film a fost minunea lumii’, a explicat Cesonia Postelnicu pentru Adevărul.
A jucat în Liceenii într-un an greu
Succesul nu s-a lăsat așteptat. Astăzi, Cesonia Postelnicu nu are niciun regret în privința drumul ales. Rolul din Liceenii a făcut-o să strălucească.
„Apoi Nicolae Corjos a venit acasă la ai mei cu o sticlă de șampanie să le spună ce s-a întâmplat. Nu au avut ce să mai facă, nu au avut cum să dea înapoi. Era un an greu pentru mine – Bacalaureat, admitere la facultate și film. Mama mi-a spus să am grijă că nu le pot face pe toate. Am trecut Bacalaureatul, am făcut și filmul, dar bineînțeles că intrarea la facultate a fost afectată. Ștefan și Mihai erau deja studenți, fiind cu un an mai mari decât mine. Astfel am făcut primul film care a fost un succes maxim și nu îmi pare rău pentru alegerea făcută – admiterea o mai puteam da și în anul următor, dar filmul îl puteam face doar atunci’, a mai povestit actrița.
Cesonia Postelnicu nu a intrat de prima oară la teatru
Cesonia Postelnicu nu a intrat din primul moment la teatru, așa că a fost nevoită să se angajeze. Lucra în trei schimburi, dar anul următor nu i-a mai luat-o nimeni înainte.
„Eram puțin stânjenită pentru că, în general, copiii de actori sau de artiști sunt altfel priviți. Nu am intrat în primul an, ci am picat prima sub linie. Am intrat abia în al treilea an și atunci mi-am spus că dacă nu intru prima la facultate, îmi schimb traiectoria. Mama mi-a spus că, dacă tot nu am intrat la facultate, trebuie să muncesc. Și m-am angajat la Cooperativa de Artă Aplicată, unde făceam mărgele, cercei, inele, brățări, pe care le împachetam, le punem etichetă și le așezam în cutii. Lucram în trei schimburi, deci inclusiv noaptea. Și atunci când am văzut eu ce înseamnă munca și viața cu adevărat, am început să mă pregătesc și mai bine pentru admitere. Mă duceam la serviciu și stăteam cu cărțile pe genunchi repetându-mi textele. Și așa s-a scurs un an de zile, muncind în trei schimburi, ducându-mă și la pregătire, mi-am zis că dacă după toată munca asta nu intru prima, nu mai dau niciodată la Teatru. Și am intrat prima’, povestea ea.