Daliana Răducan demonstrează că frumusețea e o trăsătură la ea în familie. Soția lui Răzvan Simion a postat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu fratele ei. Marius Răducan i-a fost aproape în ziua cea mare. Daliana Răducan și prezentatorul de la Neatza s-au căsătorit pe 8 iunie, iar evenimentul a excelat la capitolul bun gust.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Daliana Răducan a purtat o rochie din dantelă, care îi scoate foarte bine silueta în evidență. Nu a avut voal, dar la intrarea în biserică a atașat și o pelerină. Răzvan Simion (43) și Daliana Răducan (33) au avut o nuntă de poveste, Fiecare detaliu a fost luat în calcul, iar totul, de la locație și aranjamente la ținutele mirilor și chiar ale nuntașilor, a arătat impecabil.
Cum aratată fratele Dalianei Răducan, soția lui Răzvan Simion
Deși iubește discreția, Daliana Răducan și-a arătat fratele cel chipeș pe rețelele de socializare, cu care are o relație specială. „Am cel mai șarmant frate' , a scris Daliana în dreptul imaginilor cu cumnatul lui Răzvan Simion.
Daliana Răducan și Răzvan Simion au organizat după trei ani de relație nunta la care au visat. I-au avut aproape pe cei apropiați și au trăit cu intensitate acest moment. De la nuntă nu au lipsit nici copiii lui Răzvan Simion din primul mariaj, Ianca și Tudor.
„Să organizezi o nuntă, chiar și restrânsă, nu e lucru ușor. Am depus mult efort, amândoi, pentru a face cele mai bune alegeri, fiind în fiecare clipă cu gândul la invitații noștri, pentru care ne-am dorit ca acest eveniment să fie o experiență de neuitat', a scris cuplul pe Instagram.
Daliana Răducan, despre iubirea cu Răzvan Simion
Daliana Răducan a oferit câteva detalii despre iubirea pe care o trăiește cu Răzvan Simion, despre cum s-au așteptat și s-au regăsit.
„A durat mult până mi-am găsit camaradul de viață potrivit. Ne-am așteptat reciproc, și eu pe el, și el pe mine. Ne-am așteptat pregătindu-ne unul pentru celălalt. Ani de zile, experiențe trăite separat pentru a ne aduce împreună. Nu m-a întrebat, nu am răspuns, DA-ul s-a născut din noi, în clipa în care privirile ni s-au întâlnit și sufletele s-au îmbrățișat. Astăzi am rostit DA-ul nostru. Decretul nostru de iubire și de camaraderie s-a oficializat astăzi, 8 iunie, în prezența familiilor noastre dragi. Va invităm să ne bucurăm împreună, fiindu-ne alături, pe paginile noastre de socializare. Pregătim, cu gândul la voi, cele mai frumoase momente de la nuntă noastră’, a scris Daliana pe o rețea de socializare.