Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au reușit să realizeze multe într-un an și jumătate de relație, iar povestea lor curge la fel de frumos înainte. Acum se pregătesc de nuntă, dar înainte de a face marele pas s-au mutat împreună. Cei doi și-au arătat cuibușorul de nebunii. Dinu Maxer și Magdalena Chihaia și-au redecorat apartamentul pe care artistul l-a împărțit cu fosta soție. Deea Maxer locuiește astăzi în același bloc, dar câteva etaje mai sus.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au mizat pe o combinație între alb și negru. Perdelele sunt albe, dar draperiile închise la culoare. Patul tapițat e tot alb cu negru. Pe perete tronează un tablou cu ei doi, dar și o mască de la Veneția, locul unde s-au logodit și unde au decis că își doresc să formeze o familie.
Cum și-ar redecorat Dinu Maxer și Magdalena Chihaia dormitorul
Cei doi au un corp de iluminat și deasupra patului, dar și pe tavan, care e spectaculos. El e format din două cercuri. „Ne-am redecorat dormitorul și am creat un design unic cu ajutorul corpurilor de iluminat', a transmis Dinu Maxer pe rețelele de socializare.
Dinu Maxer recunoaște că nu s-a temut niciun moment să înceapă acest capitol, deși divorțul de Deea, femeia lângă care a stat timp de 18 ani, a fost unul dureros. A făcut-o cu tot sufletul, iar acum se bucură de tot ce trăiește lângă Magdalena Chihaia, partenera care i-a demonstrat că pot exista relații și așa, dominate de iubire, tandrețe și o bună înțelegere.
Dinu Maxer, impresionat de Magdalena Chihaia
La rândul ei, frumoasa brunetă se declară cucerită de tot ce trăiește lângă Dinu Maxer și crede în magia acestei povești, una venită în viața lor la momentul potrivit și privită cu maturitate.
„Nu m-am gândit că e repede, pentru că a venit firesc. În același timp, dacă simți, dacă există o chimie, o compatibilitate atât de mare ca la noi, cred că aș fi fost prost să nu fi făcut gestul ăsta. Dacă un cârcotaș ar căuta ceva, nu ar găsi. Ar fi fost păcat. Trebuie să recunosc că eu am descoperit-o ca și dansatoare, apoi ca și coregraf, apoi mi-am dat seama că sunt fanul ei ca și actriță, mi-a plăcut mai ales reprezentația și momentul ei de la iUmor. Așadar, a trebuit să elimin toate lucrurile astea și să o descopăr ca femeie. Astfel, m-a impresionat de la A la Z. Atunci, m-am lăsat purtat de val sau, mai bine zis, m-am aruncat cu totul în ceea ce numim noi relația noastră”, spunea Dinu Maxer pentru Viva.