La vremea respectivă, pe când avea doar 10 ani, fusese supranumită Fetița de la Glina sau Păpușa de la Glina. Trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, iar viitorul ei se anunța sumbru… Asta până ce inițiativa revistei VIVA! de a face un pictorial de modă cu „Fetița de la Glina i-a schimbat viața complet superbei Adina Georgiana Popovici.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IANUARIE! GRATIS, AICI!
Cazul micuței Adina, Fetița de la Glina, care la vremea aceea avea 10 ani, a fost îndelung mediatizat în presă. În luna decembrie 2016, colegii de la Libertatea semnalau pentru prima data cazul familiei Asăvoaie, care trăiește la o aruncătură de băț de Groapa Glina, în condiții de nedescris. Paradoxal, în cel mai imund loc din lume au descoperit niște copii de o frumusețe aproape ireală, care, în pofida faptului că trăiau la limita subzistenței, nu-și pierduseră inocența și nici speranța. Iar dintre ei se evidenția Adina.
Cum arată fetița de la Glina la 16 ani și cu ce se ocupă acum
La vremea respectivă, cititorii, impresionați, au făcut donații, însă trei ani mai târziu situația mamei, care lucra ca femeie de serviciu, și a celor patru copii era la fel de dramatică. Iată că demersul nostru de a face un pictorial de modă cu Adina în VIVA! s-a viralizat și am fost contactați atât de televiziuni, care au dorit să-i mediatizeze povestea, cât și de de către persoane care activează în industria modelingului, care vor să-i ofere Adinei joburi. Acum, la 16 ani, Adina este model internațional și a apărut deja a apărut deja în paginile unor reviste faimoase.
„Am descoperit că îmi place să pozez când am avut o ședință foto pentru revista VIVA!. Editorialul de modă cu mine a apărut în numărul de ianuarie 2020. Mi-a plăcut să fiu în centrul atenției, să mă aranjeze specialiștii, să fiu fotografiată, îmbrăcată, machiată și apoi să apar în reviste și toată lumea să mă recunoască și să mă felicite', spunea Adina într-un interviu pentru Libertatea, în 2020.
Citește și: Delia, declarații surprinzătoare despre Florin Salam: „Am fost la un concert și…'
Citește și: Cum și-a sărbătorit Alina Vidican soțul. Milionarul a împlinit 51 de ani
Citește și: Cine este Doru Răduță de la Survivor. Ce meserie are și ce sporturi extreme a făcut
Și iată că acum, la 16 ani, Fetița de la Glina este model al agenției „It KIDS – Art school & modelling’, are deja experiență pe podiumuri din Dubai și Paris și este în atenția presei internaționale încă de când avea 14 ani. A apărut chiar și în Vogue China. Mai mult, ea a primit și un rol de figurație într-un film indian. Ca orice adolescentă, Adina are și un cont de TikTok cu 1000 de urmăritori, unde postează filmări cu ea dansând, dar și filmări din culisele pictorialelor de modă. La fel de cunoscută este și pe Instagram, unde a adunat peste 3.000 de urmăritori. Adina are acum înălțimea de 1,75 m și 58 de kilograme și, mai în glumă, mai în serios, spune că visează să fie fiica Angelinei Jolie. Poate nu întâmplător, fiindcă îi seamănă puțin marii actrițe.
O copilărie de coșmar
Înainte de a deveni model internațional și de a face cunoștință cu celebritatea, Fetița sau Păpușa de la Glina, cum au botezat-o cei care au fost impresionați de povestea ei, a cunoscut iadul pe Pământ. Ochii ei mari și albaștri conțineau parcă toată tristețea unui copil fără copilărie… Un copil forțat să trăiască în proximitatea unei gropi de gunoi. Familia ei a fost descoperită în 2016 de jurnaliștii Libertatea, care au scris despre situația dramatică a celor patru frați. Tatăl copiilor se stinsese cu o sptămână înainte de interviu, iar mama, Cristina Asăvoaie, devenită peste noapte cap de familie, dezvăluia cu tristețe conjunctura care i-a adus la marginea societății.
„Am locuit o perioadă în Ferentari, iar acolo s-a anturat cu cine nu trebuia. S-a apucat de prostii, droguri, și l-am pierdut de tot. Am vândut apartamentul ca să plătim problemele pe care le făcea, de aia am ajuns să locuim aici. Soțul meu a murit din cauza supărării, s-a îmbolnăvit, eu acum aș vrea să lucrez, dar mi-e foarte greu să găsesc ceva pentru patru ore’.
Cristina Asăvoaie povestea atunci, pentru Libertatea: „Ni s-a propus s-o lăsam să pozeze pentru o firmă de lactate, dar taică-său, când trăia, nu a vrut asta. Toți observă cât este de frumoasă. Eu nu mă opun, vreau să termine și școala. Avem noroc că ne ajută un vecin cu toate cheltuielile pentru rechizite’.
Iată însă că, 6 ani mai târziu, Fetița de la Glina este model internațional, iar totul a început cu un pictorial de modă în VIVA!