Fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache este acum un adolescent în toată regula. David a împlinit 16 ani și cochetează cu actoria, fiind deja la primul său rol de figurație într-o producție internațională. Iată cât de mult s-a schimbat fiul celor două vedete!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
David, fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache s-a transformat într-un adolescent superb și dovedește de pe acum că așchia nu sare departe de trunchi. Pasionat de călărit și de mersul la sală, tânărul este și cursant la Academia de Televiziune și Cinematografie „Studiourile Buftea. La doar 16 ani, împliniți ieri, David face deja figurație în producția The Addams Family', film realizat în România de Tim Burton pentru Netflix.
Fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache, pasionat de actorie
Ieri, cu ocazia împlinirii a 16 ani, fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache a fost invitat alături de mama lui la Observator, unde a avut parte de mai multe suprize. Tânărul a povestit, printre altele, și despre producția în care face figurație, Băiatul are un rol de figurație, mărturisind că, deși nu a interacționat cu Catherine Zeta-Jones, interpreta Morticiei, a avut ocazia să stea de vorbă cu Jenna Ortega, în vârstă de 19 ani, actrița care o interpretează pe Wednesday în filmul The Addams Family'.
'Am și vorbit cu ea, mi-a zâmbit', a spus David.
'Pe mine m-a întrebat: Ce-ai zice dacă aș aduce-o acasă? Am zis că o așteptăm cu mare drag', a glumit Iuliana Marciuc.
Tânărul a mai mărturisit că nu a fost chiar atât de încântat de rolul de figurație pe care l-a avut, dat fiind că s-a cam plictisit…
'A fost obositor. Eu mă așteptam să fie 12 ore pe zi de filmare, dar mi s-a părut mult mai plictisitor, pentru că eu în alte proiecte am și jucat. Și atunci nu simțeam așa mult plictiseala. Acum, când am bătut din palme 10 ore…', a completat fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache.
Citește și: Artista Dodo a depus plângere împotriva tatălui copilului ei: „Sunt amenințată fizic și verbal'
Citește și: Cristiano Ronaldo va deveni tată pentru a șasea oară.Georgina Rodriguez este însărcinată cu gemeni
Ce cadou inedit a primit David de la tatăl lui
Adrian Enache a marcat ziua de naștere a fiului său în stilul propriu, făcându-i acestuia cadou o piesă rap, pe care a compus-o personal. Fiul său a mărturisit că, deși tatăl său obișnuiește să-i cânte acasă, este pentru prima oară când a ascultat melodia și a văzut filmarea, chiar în platoul Observator. De asemenea, fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache a primit un mesaj emoționant și de la sora lui Diana, fiica din prima căsnicie a tatălui său. Aceasta l-a numit Sorpion, evident, o referire la zodia în care este născut. Nu a lipsit nici tortul primit din partea echipei Observator.
Cum se înțelege Iuliana Marciuc cu fiul ei
În cel mai recent interviu VIVA!, întrebată despre relația cu fiul ei adolescent, Iuliana Marciuc a fost extrem de relaxată, mărturisind că David nu le-a creat probleme, chiar dacă se află la o vârstă dificilă. Ba dimpotrivă, este un tânăr studios, care își face timp și pentru activități extrașcolare.
„Până acum, David nu ne-a speriat cu nimic, deși știu, am citit și sunt pregătită să fac față la tot ceea ce înseamnă adolescență. Este un copil foarte bun, a terminat semestrul I al clasei a IX-a cu media 9,75, ceea ce cred eu că, pentru un adolescent, este o performanță. Asta nu înseamnă că nu are și multe activități extrașcolare, pe care am fost atenți să le dezvoltăm și în perioada de pandemie: pasiunea pentru călărit, mersul la sală, cursurile Academiei de Televiziune și Cinematografie „Studiourile Buftea. Suntem atenți să îi stârnim interesul pentru cât mai multe lucuri și, ulterior, el să aleagă ce rămâne hobby și ce ar vrea ca profesie”, ne-a spus Iuliana Marciuc.