Gabriela Cristea a postat prima imagine în costum de baie, după ce a reușit să slăbească spectaculos după cea de-a doua naștere.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Gabriela Cristea s-a confruntat cu probleme de greutate după cea de-a doua naștere, însă vedeta în vârstă de 45 de ani a reușit să slăbească spectaculos.
Mai mult, chiar a îndrăznit să pună o fotografie pe rețelele de socializare în care apare într-o formă fizică de invidiat. Purtând un costum negru cu buline albe dintr-o piesă, cu un blazer alb pe deasupra, cu părul strâns în două codițe, vedeta pare să-și fi recuperat silueta de pe vremuri și arată ca o adolescentă.
Cu toate acestea, nu pare mulțumită 100% și susține că mai are de muncit pănă să ajungă la silueta pe care și-o dorește: „Mai am un drum lung de parcurs până la formă fizică pe care mi-o doresc, dar…cu pași mici, în fiecare zi, am să-mi ating scopul', a scris Gabriela Cristea pe Instagram.
Gabriela Cristea, lăudată pentru forma fizică de invidiat
A avut ambiție, a perseverat și acum prezentatoarea și-a recăpătat silueta, iar soțul ei, Tavi Clonda este extrem de mândru de ea, reamintindu-i ori de câte ori are ocazia.
Precum era de așteptat, o serie de comentarii, majoritatea pozitive, s-au strâns la fotografia cu Gabriela Cristea în costum de baie: „Sunteți absolut superbă, vă apreciez pentru voința de care dați dovadă! Sunt sigură că veți ajunge la formă pe care v-o doriți!', „Arăți foarte bine! Felicitări! Ce ai făcut sa nu ți se lase pielea?', „Ești minunată!!! După 2 copilași… ai tot timpul din lume să îți revii!!!', „Superbă. Sunteți bine asa cum sunteți, foarte frumoasă, tânără, expresivă si vă stă foarte bine cu parul prins în codițe, Felicitări pentru motivație și voință!', „Arătați super, cred ca mai puțin este prea slab! Asa este ideal!', „Super, deja ai reușit! Felicitări și admirație pentru ambiția care mie în latura asta de diete/formă fizică îmi lipsește'.
Citește și: Oana Roman a slăbit considerabil.Vedeta se mândrește cu noua siluetă și s-a răsfățat la piscină
Este mamă a doi copii și trebuie să recunoaștem că bruneta arată extrem de bine. A trecut, cu siguranță, testul costumului de baie!
Sursa foto: Instagram