Cum arată mama lui Adrian Copilu Minune. Cântărețul de manele Adrian Copilu Minune este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică de petrecere. În ciuda carierei de succes, manelistul a decis să protejeze de lumina reflectoarelor anumite aspecte ale vieții personale. Mulți români s-au întrebat cum arată mama lui Adrian Copilu Minune. Recent cântărețul a împărtășit fanilor o fotografie emoționantă alături de femeia care i-a dat viață.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST GRATIS, AICI!
Cum arată mama lui Adrian Copilu Minune. Artistul Adrian Copilu Minune, 48 de ani, este unul dintre cei mai în vogă cântăreți de manele, iar fanii și-au dorit să știe mereu tot mai multe despre viața lui personală. Chiar dacă copiii lui sunt acum cunoscuți și au cariere de succes, Adrian Minune a fost discret când a venit vorba despre părinții lui.
Cum arată mama lui Adrian Copilu Minune
Ei bine, manelistul a făcut o surpriză fanilor, atunci când a publicat o fotografie emoționantă alături de mama lui. Cei doi se bucură în familie de o vacanță la mare, după cum a dezvăluit chiar Adrian Minune pe Instagram.
Adrian Copilu Minune este o prezență discretă în showbiz-ul din România, dar iată că mama manelistului a acceptat să pozeze alături de el, în timp ce se aflau la o terasă de pe litoral. În imaginea pe care a împărtășit-o pe InstaStory, Adrian Copilu Minune o îmbrățișează cu drag pe pe femeia care i-a dat viață și care zâmbește, bucurându-se de momentele frumoase petrecute alături de fiul ei.
Boala de care suferă Adrian Copilu Minune
Adrian Minune a mărturisit în luna aprilie că în urma analizelor pe care le-a făcut, medicii l-au diagnosticat cu diverticulită. În ciuda acestui lucru, artistul a spus că se simte bine, dar trebuie să țină un regim alimentar și să urmeze un tratament.
„Am fost la spital, am făcut un CT. E vorba de diverticulită. De la frig. Dar sunt beton, mulțumesc lui Dumnezeu. Am luat niște pastile, țin un regim, sunt bine. Să iau pauză? Niciodată! Muzica e viața mea, mă îndrept spre Chișinău. Nimeni și nimic nu mă poate împiedica să-mi fac meseria, a declarat cântărețul de manele pentru Cancan.ro.
Adrian Copilu Minune, bunic la 48 de ani
Adrian Minune a devenit bunic pentru a doua oară, după ce fiica sa cea mică a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Karmen Simionescu a fost prima care l-a făcut bunic pe celebrul manelist, după ce în anul 2019 a adus pe lume o fetiță.
Acum, familia Simionescu este tot mai fericită, iar venirea pe lume a micuței Noa Zenayda este o mare fericire pentru toată lumea. Karmen Simionescu și soțul ei vor fi nașii fiicei Adrianei Simionescu. ‘Da, eu voi fi (n.r. nașa copilului) și sunt onorată să fac chestia asta și o fac cu tot sufletul pentru că e vorba de sora mea pe care o iubesc cel mai mult, a mărturisit Karmen Simionescu, pentru Antena Stars.
FOTO: Instagram