La doi ani de la moartea solistei Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu vrea să mențină vie memoria sa. Regretata cântăreață de muzică lăutărească ar fi împlinit 65 de ani și pe data de 9 martie ar fi fost serbată cu fast… Acum însă, tot ce mai pot face soțul artistei și fiul lor, Alexandru Pădureanu, e să aibă grijă ca locul de veci al acesteia să arate impecabil. Într-un interviu pentru viva.ro, Aurel Pădureanu a vorbit cu sufletul răvășit despre Catanga, dar și cu revoltă despre colegele de breaslă ale artistei, care nici până acum nu l-au căutat.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cornelia Catanga s-a stins din viață în urmă cu doi ani. Artista a făcut stop cardiorespirator, dar pentru că, se spunea, a contractat COVID-19, a fost îngropată conform protocolului respectiv. Aurel Pădureanu a fost devastat la gândul că soția lui, care avea fobie de insecte, a fost înmormântată într-un sac, în pământ. Un an mai târziu, acesta a deshumat-o pe Catanga, a turnat beton pe fundul mormântului ei și a realizat un cavou din marmură albă.
Cum arată mormântul artistei Cornelia Catanga, la doi ani de la moartea ei
Pentru soțul Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu, prima lună de primăvară este cea mai tristă. Regretata cântăreață de muzică lăutărească s-a născut în martie și tot în luna martie a și murit, mai precis pe data de 26. Din păcate, atunci, în loc să fie sărbătorită, Aurelia Catanga va fi comemorată.
'Ce să mai zic? Mie luna martie îmi aduce multă tristețe. Este foarte greu. Când mă gândesc că ea trebuia să împlinească 65 de ani, fiind născută pe 9 martie în 1958. Dar în acte a fost trecută pe 15 martie. Poți să îți imaginezi ce este în sufletul meu? Mai ales că pe data de 26 martie, ea împlinește 2 ani de când a murit', a declarat, pentru viva.ro, Aurel Pădureanu, văduvul Corneliei Catanga.
Aurel Pădureanu, despre colegele Corneliei Catanga: 'Marile artiste nu au dat niciun semn'
Aurel Pădureanu susține că marile artiste, colege de-ale regretatei Cornelia Catanga, nu i-au mai dat niciun semn de când a murit soția sa. Acest lucru l-a revoltat foarte mult pe cântăreț.
'Vreau să chem câteva doamne, câteva prietene de-ale ei, nu artiste, pentru că ele nu m-au sunat niciuna. Aseară, copilul meu a avut un concert de jazz și a fost întrebat de o familie de muzicieni cum a murit Cornelia. Alexandru i-a spus ce s-a întâmplat. Eu i-am spus că nu trebuia să vorbească. Păi acum, după doi ani, vii să întrebi? Nu ne-a dat nimeni niciun telefon! Vă dați voi cu părerea. I-am spus să vorbească cu oamenii care ne-au sunat, marile artiste nu au dat niciun semn. Una nu a dat un telefon să ne întrebe ce facem, cum suntem!', a mai spus Pădureanu.
Aurel Pădureanu: „Și acum îmi vine să plâng”
Aurel Pădureanu vorbește cu infinită dragoste despre răposata lui soție, iar lacrimile îl copleșesc de câte ori rememorează momente din viața lor. Curând se împlinesc doi ani de la moartea Corneliei Catanga și artistul se pregătește să-i facă parastas.
'Și vreau să fac o pomană, cred că fac cu o zi înainte și dacă se mănâncă pește, atunci o să dau de pomană pește. O să întreb preotul. Ei îi plăcea enorm peștele. Ea cumpăra numai din acesta scump, sturion. Cornelia a fost o gospodină ireproșabilă. Și foarte curată. Nu am văzut în viața mea pe nimeni așa, cum punea ea mâna sau degetul și își dădea seama dacă e curat sau nu pe dulap sau pe masă. Și acum îmi vine să plâng. Te rog să mă crezi!', a mai declarat Aurel Pădureanu, pentru viva.ro.
Foto: Facebook