Petre Magdin a reușit să lase în urmă problemele de sănătate. El a suferit un accident vascular cerebral şi s-a zbătut între viaţă şi moarte în urmă cu câțiva ani, dar cu ajutorul soției a reușit să se pună pe picioare. Acum are 81 de ani și, deși cumpenele îl mai încearcă, nu capitulează. Soția îi e de un real ajutor și în sprijină în această luptă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Muzicianul care a adus rock-ul în casele românilor după Revoluție și-a păstrat spiritul tânăr, Petre Magdin a participat la concertul formației Compact și a urcat pe scenă la Festivalul Medieval de la Ghimbav în aplauzele oamenilor. Petre Magdin are lângă el aceeași femeie de 25 de ani. Ana e bucuria lui și sufletul lui pereche.
Cum se simte Petre Magdin la 81 de ani
Cu puțin înainte să împlinească 81 de ani, fostul prezentator a trecut printr-un moment greu. Soția s-a temut pentru viața lui.
„Dragul meu Petre mi-a dat în seara aceasta cele mai mari emoții, prin câte frici și dureri mă trece Dumnezeu, dar tot el este bun! L-am rugat ca Petre să trăiască, l-am rugat să nu îmi omoare sufletul și Isus mi-a arătat Lumina bunătății lui, mereu mi-a fost alături și în cele mai grele cumpene, când l-am rugat, uitându-mă la Cer, cu lacrimi în ochi ca să nu mi-l ia pe Petre, mi l-a lăsat, și acum mi l-a lăsat…!', a scris Ana pe o rețea de socializare.
Cum a cunoscut-o Petre Magdin pe Ana
Petre Magdin și Ana s-au cunoscut în TVR și au ajuns să împartă o mare dragoste. Au trecut prin multe greutăți, dar s-au avut întotdeauna unul pe celălalt. În 2006, Petre s-a îmbolnăvit grav, dar Ana l-a vindecat cu iubirea ei.
„La noi a fost dragoste la prima vedere din prima secundă. Nu am mai putut să stăm unul fără celălalt. Ne-am cunoscut la TVR, intrarea Pangratti! Eu intram, Petre pleca, parcă ne-a atins cineva cu o baghetă magică, ni s-a transformat viaţa în mare bucurie de atunci, trecând prin multe încercări, dar, doar împreună, cu multă iubire, veselie şi optimism!
Cam un an a durat aşezarea lucrurilor, după care nu ne-am mai despărţit nici o zi, lucrăm şi plecăm peste tot împreună! În 2006, Petre a fost grav bolnav, medicii i-au mai dat 9 luni. Am fost distrusă, nu puteam să accept un astfel de verdict. După multe gânduri, lacrimi şi frământări m-am gândit că trebuie să îl fac bine. Ştiam că iubirea vindecă, aşa că m-am informat. Mai cunoşteam şi eu foarte multe tratamente naturiste, apicole! Mai pe scurt, l-am vindecat de adenom la prostată, i-am adus în parametri normali ficatul care era foarte mărit şi tot aşa.
Tot acest tratament a constat în alimentaţie sănătoasă, fără alcool, totul fiert, fără grăsimi sau prăjeli şi o schemă naturistă de tratament din produse apicole şi anumite tincturi din plante. După 9 luni, l-am dus la control. Medicilor nu le-a venit să creadă, nu numai că adenomul la prostată nu a evoluat cum ne spuseseră, dar adenomul nu mai era. Ficatul era în parametri foarte buni, analizele de sânge foarte bune', povestea Ana Magdin pentru Click.
Cum s-a refăcut Petre Magdin după AVC-ul suferit
După atacul cerebral suferit, Petre Magdin a învățat din nou să meargă. Soția îi făcea baie, îi dădea să mănânce, îi era alături cum putea.
„Petre se simte bine, a devenit prioritatea vieţii mele de când l-am cunoscut. Da, a avut mari probleme de sănătate, era în căruţ, după atacul cerebral, plângeam şi mă rugam în baia spitalului ca Petre al meu să meargă, să pot să mi-l îmbrac frumos. Petre este un băiat frumos, mi se rupea sufletul când trebuia să îl duc eu la baie, să îl îmbrac, să îl dezbrac, să îi dau să mănânce, plângea inima în mine, dar Petre nu simţea asta, cu el râdeam, îl făceam să râdă, învăţasem peste 300 de bancuri, doar ca să nu fie trist şi nu aibă timp să cadă în depresii!Am reuşit, Dumnezeu este foarte bun! Petre face zilnic terapii, ca să fie bine, am grijă ca el să nu aibă griji!’, spunea soţia lui Petre Magdin pentru Impact.ro.