Cum arată și cu ce se ocupă acum actrița Teodora Mareș, din filmul „Declarație de dragoste”. Actrița Teodora Mareș a devenit una dintre cele mai îndrăgite actrițe din anii ’80, după ce a interpretat rolul Ioanei, în filmul „Declarație de dragoste”. Teodora Mareș a făcut sport de performanță în copilărie, apoi s-a bucurat de o carieră de succes în lumea teatrului și a cinematografiei. Puțini știu însă ce simte cu adevărat Teodora Mareș, în privința rolului din „Declarație de dragoste”, care i-a adus celebritatea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cum arată și cu ce se ocupă acum actrița Teodora Mareș, interpreta Ioanei, din filmul „Declarație de dragoste”. Teodora Mareș, 60 de ani, s-a născut la data de 27 octombrie la Buzău, iar în copilărie a practicat atletismul de performanță. Deși, inițial, și-a dorit să devină medic, Teodora Mareș și-a încercat de două ori norocul la Facultatea de Teatru din Târgu Mureș, însă a fost respinsă de fiecare dată. Teodora Mareș nu a renunțat la pasiunea pentru actorie și și a dat din nou examen la Facultatea de Teatru, de această dată la București, unde a intrat prima.
Cum arată și cu ce se ocupă acum actrița Teodora Mareș, interpreta Ioanei, din filmul „Declarație de dragoste”
Rolul care a adus-o în atenția publicului pe Teodora Mareș a fost cel din filmul „Declarație de dragoste”, 1985, regizat de Nicolae Corjos, în care l-a avut ca partener pe actorul Adrian Păduraru. Tânăra Teodora Mareș și Adrian Păduraru au avut o relație profesională tensionată pe platourile de filmare și nici măcar nu-și vorbeau.
Chiar dacă a fost apreciată pentru interpretarea personajului Ioana, Teodora Mareș nu și-a dorit să fie asociată constant acestei tipologii de personaj.
Citește și: Cât costă prima rochie purtată de Andreea Antonescu la botezul fiicei sale. A avut două ținute superbe
„Uneori mă deranjează (asocierea cu personajul din acel film n.red.), sunt sinceră când vă spun asta. Alteori îmi face plăcere, pentru că a fost un film care a marcat o generație sau chiar mai multe generații, într-adevăr.
Vă spun sincer că nu mă așteptam ca după 30 de ani să vorbim tot despre filmul acesta. Unde mă deranjează ar fi în faptul că multă lume a crezut că eu nu pot să fac altfel de roluri și am rămas cantonată într-un anumit gen, într-un anumit tipar.
Asta pe mine m-a deranjat un pic, pentru că cred că trebuia să am o evoluție mult mai frumoasă ca actriță, ceea ce nu cred că s-a întâmplat', a declarat Teodora Mareș în urmă cu ceva vreme, scrie newsweek.ro.
Teodora Mareș a fost căsătorită cu Felix Totolici
În plan personal, Tedora Mareș a fost căsătorită cu actorul și omul de televiziune Felix Totolici, însă au divorțat după mai mulți ani. Lucrul pe care îl regretă cel mai mult Teodora Mareș este că nu a devenit niciodată mamă, însă își asumă statutul de femeie independentă și este foarte implicată în profesia ei.
Cu ce se ocupă în prezent Teodora Mareș
După rolul din „Declarație de dragoste” au urmat alte pelicule importante care au propulsat-o pe Teodora Mareș, ca una dintre cele mai importante actrițe din generația ei. Aceasta a apărut în Extemporal la dirigenție, Moromeţii, În fiecare zi mi-e dor de tine, Miracolul, O vară cu Mara și Harababura.
În prezent, Teodora Mareș are o carieră înfloritoare ca actriță de teatru și poate fi văzută pe scena Teatrului Național, în spectacole precum „Dineu cu proști”, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” și „Noii infractori”.
FOTO: Facebook, TNB