Anca Serea și Adi Sână locuiesc acum, ca proprietari, în vila în care au stat cu chirie și, cu toate că vedeta ar fi preferat să stea într-o casă mai mică, în cele din urmă, dată fiind mărimea familiei, au ales să facă această investiție, pentru care, spune Anca, vor plăti multă vreme de acum încolo. Iată ce i-a determinat să ia decizia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Anca Serea, Adi Sână și copiii lor locuiesc acum în vila visurilor oricui, însă decizia achiziționării ei nu a fost una ușoară. Vedeta spune însă că soțul ei și-a dorit foarte mult să facă această achiziție, drept care între ei au avut loc, o vreme, dezbateri îndelungate.
Cum au devenit Anca Serea și Adi Sână proprietari în vila în care au fost chiriași
Deși locuiau într-o casă destul de spațioasă, Anca Serea și Adi Sână au decis, după ce familia li s-a mărit, că este momentul să schimbe adresa, pentru și mai mult spațiu, astfel încât toți cei șase copii săaibă propriile camera și tot confortul. Recent, cei doi au devenit proprietarii vilei în care locuiau cu chirie.
Citește și: Anca Serea se confruntă cu atacuri de panică și stări de anxietate: „Îmi este frică…'
Citește și: Care este secretul relației dintre Adi Sînă și Anca Serea:'Regula principală e…'
Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă fiul lui Cristian Țopescu. Sebastian are 23 de ani și este pasionat de modă
„Ne-am apucat să cumpărăm o casă în complexul în care stăm, pe care am făcut-o absolut superb, sunt mândră de acest proiect și pe care între timp am decis să o vindem, pentru că nu ne satisfăcea din punct de vedere al spațiului. Copiii nu aveau dormitoarele lor, ci unii dintre ei trebuiau să își împartă camera, ceea ce pentru mine nu a fost o problemă niciodată.
Adi s-a gândit că ei vor crește, că vor avea nevoie de intimitate și am luat decizia împreună cu el, de fapt el a avut capacitatea deosebită să mă convingă să nu ne mai mutăm în casa aceea, care e doar la câteva case distanță. Practic, noi am rămas în același complex, într-o casă mai mare care are 7 dormitoare, 7 băi, un living, un dining, o bucătărie, un birou, un dressing. Am vândut cealaltă casă acum câteva zile și am cumpărat-o pe asta în care locuim.
În momentul în care am decis să cumpărăm casa asta mai mică, nu era de vânzare casa în care locuim acum și a fost o decizie foarte bună luată de soțul meu. Eu aș fi ales întotdeauna calea mai simplă, să mă mut într-un loc unde este totul impecabil, să fie un restart, un nou început pentru noi, dar am zis să mai facem și de data asta un efort, să amenajăm casa în care locuim la fel de frumos, poate și mai frumos decât cea pe care am vândut-o și practic până la urmă este un proiect legat și de ambiție, și de timp. Am adăugat o mare diferență. E o casă aproape dublă ca și dimensiuni', a declarat Anca Serea, pentru Impact.ro.
Anca Serea: „Costurile de întreținere sunt mult mai mari”
Pentru Anca Serea și Adi Sână, vila pe care au achiziționat-o este în sfârșit încăpătoare, fiecare copil având acum camera lui. Cu toate acestea, vedeta Kanal D a mărturisit că ar fi preferat o casă de dimensiuni mai mici, drept urmare între soți au avut loc discuții destul de aprinse din acest motiv.
„Am avut două luni de dezbateri aprinse cu Adi, pentru că, pentru mine, în momentul actual al vieții și la cum evoluează lumea din jurul nostru, aș fi preferat să stau într-o casă ca și dimensiuni mai mică. Casa în care locuim este o casă foarte costisitoare, foarte obositoare fizic pentru că urci două etaje și cobori cu un copil mic în brațe, eu încă pe Leah o mai car în brațe, chiar și Moise mai vrea uneori, obosesc, uiți ceva sus să te întorci jos, masa de călcat e la etaj, chestii din astea tehnice, nu e vreo plăcere. Și costurile de întreținere sunt mult mai mari. El și-a dorit foarte mult, a fost strict decizia lui Adi. Și într-o căsnicie e clar că trebuie să ajungem la un drum comun', a spus Anca Serea pentru sursa citată.
„Copiii nu acceptă încă să doarmă separat”
Deși au destul spațiu, iar fiul lor cel mare este plecat în Olanda, la studii, vedeta a mărturisit că cei mici încă nu dorm fiecare în camera lui. Anca Serea este însă încântată de vila în care locuiesc, privind-o ca pe o investiție pentru viitor.
„Copiii nu acceptă încă să doarmă separat. Eu mai dorm cu Moise și cu Adi, câteodată și cu Leah, bona mai doarme și cu Leah sau singură, Noah mai doarme cu Ava sau Ava cu Sarah și tot așa, depinde de activitățile pe care le au. Și eu am crescut într-o casă pe pământ, pe care am împărțit-o cu fratele meu sau cu verișorii mei.
Nu este vorba despre un lux sau o fiță, am achiziționat casa ca investiție pentru viitor, pentru că în complexul acesta în care stăm sunt foarte mulți expați, este școala copiilor noștri, ei merg practic pe jos sau cu mașina facem 2 minute. Sunt multe beneficii. Este o casă pentru care am muncit și încă o să mai muncim foarte mulți ani, probabil, pe parcursul întregii noastre vieți', a mai declarat Anca Serea pentru Impact.