Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir au împlinit, ieri, 20 de ani de când au o relație. Actrița a făcut bilanțul la ceas aniversar. Dana Rogoz are convingerea că au realizat multe de când povestea lor curge lin. Pe lângă o familie frumoasă și doi copii, vedeta trece în revistă vila de la 1900, casa de la Viscri, autorulota, filmele și călătoriile făcute în această perioadă în care și-au scris povestea.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Cei doi împart aceeași dragoste care i-a unit la început și au reușit să alunge monotonia din viața lor. Dana Rogoz și soțul ei au petrecut această zi altfel, i-au făcut și pe ceilalți părtași la iubirea lor. Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir s-au cunoscut pe platourile serialului La bloc, au devenit rapid un cuplu, apoi s-au căsătorit.
Dana Rogoz și Radu Dragomir au împlinit 20 de ani de relație
Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir vor rămâne, în mod sigur, cu multe amintiri de la această aniversare specială.
„În caz că va întrebați ce e cu lumânările acelea, aflați că azi Radu și cu mine am împlinit 20 de ani de relație! După acești 20 de ani avem doi copii minunați, o casă de la 1900 pe care am renovat-o cu greu, o altă în Viscri pe care am salvat-o de la prăbușire, avem o „căsuța pe roți' cu care am campat în cele mai inedite locuri, avem filmele la care am lucrat împreună și la care ținem enorm, avem zeci de călătorii în toată lumea asta, dar și multe alte visuri împreună. Și nu mai vorbesc câte amintiri superbe! La mulți ani nouă!’, a scris Dana Rogoz, pe o rețea de socializare.
Cei doi au ales să marcheze într-un mod aparte acest eveniment. Au mers la un film, apoi la o înghețată, dar nu în doi, ci în patru. „Am sărbătorit cu o ieșire la film în 4, iar apoi ne-am chinuit să înfigem cele două lumânări într-o înghețată, în oraș. Noroc că oamenii sunt săritori în astfel de situații și ne-au ajutat cu aceste fotografii drăguțe, real impresionați de așa o aniversare’, a mai spus Dana Rogoz.
Cum și-a întâlnit Dana Rogoz marea dragoste
Dana Rogoz și-a întâlnit marea dragoste chiar pe platourile de filmare. Împart aceeași meserie, se înțeleg, se ajută și se susțin. De aici a pornit totul. Cu toate că între ei este o diferență de vârstă de 18 ani, acest lucru nu a stat în calea fericirii lor.
„Prima întâlnire s-a întâmplat într-un cadru profesional. Eu dădeam un casting pentru rolul MimI. Asta a fost prima întâlnire. Nu a fost numai cu Radu, a fost și cu Răzvan Săvescu. A fost unul dintre castingurile la care m-am simțit probabil cel mai bine din toată viața mea. Prima impresie a fost că este un regizor bun, doar așa priveam lucrurile. Noi lucram în continuare, nu ne-am reîntâlnit. La un moment dat, după vreo trei ani de zile, ne-am dat seama că suntem potriviți unul pentru celălalt, a povestit Dana Rogoz, pentru Playtech.ro.