Vali Vijelie și Adrian Minune sunt prieteni buni, nu doar colegi de scenă, iar acum 25 de ani s-au și înrudit. Vali Vijelie dezvăluie că el a fost cel care l-a ajutat pe Adrian Minune să devină celebru și a povestit cum s-au cunoscut pe vremea când acesta din urmă era un ilustru necunoscut.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Adrian Minune a împlinit vârsta de 50 de ani și a sărbătorit printr-un concert aniversar organizat într-un restaurant din București, acolo unde a avut o mulțime de invitați speciali. Au urcat alături de el pe scenă copiii săi, Connect-R, Georgiana Lobonț, Bogdan de la Ploiești și alte nume mari din industria muzicală, dar și bunul său prieten și coleg de breaslă, Vali Vijelie.
Cum l-a cunoscut Vali Vijelie pe Adrian Minune, în urmă cu 25 de ani
Prezent la concertul organizat de Adrian Minune, Vali Vijelie a oferit detalii neștiute despre prietenia lor. Totul a început în urmă cu mai bine de două decenii, iar la acea vreme Vali Vijelie cânta deja de ani buni.
L-a cunoscut pe Adrian Minune într-un restaurant, acolo unde se afla și Dan Bursuc, au deci să-l ia pe lângă ei și astfel nu au rămas doar colegi de scenă, ci și foarte buni prieteni, ajungând să se înrudească la botezul fiicei lui Vali Vijelie.
„Relația noastră?! Noi suntem cumetri! El mi-a botezat fetița, pe Cati care are 25 de ani. Cum a început relația noastră?! El e cel mai mare fan al meu, a fost! Eu cânt de pe timpul când se suda cu carbit, acum suntem pe laser, iar colaborarea noastră a început când a venit la restaurant Liviu și Raluca, eram cu prietenul nostru, fratele nostru de o viață Dan Bursuc. L-am oprit cu noi și uite cât de mare a ajuns, încât a început să ne împingă, să ne dea la o parte, dar noi nu-l lăsăm și-l vom susține', a declarat Vali Vijelie pentru WOWnews.
Vali Vijelie i-a reamintit lui Adrian Minune că vârsta este doar un număr. „Ce-mi doresc eu mie și copiilor mei, să-i dea Dumnezeu lui și la familia lui! Eu mă bucur că m-a invitat și m-a ales să-i fiu alături pe scenă, să înveselim oamenii și să-i facem fericiți', a spus Vali Vijelie, în timpul interivului pentru WOWnews.
Câți bani cer Vali Vijelie și Adrian Minune pentru o oră de cântat, la o nuntă
Vali Vijelie și Adrian Minune și-au făcut un nume în lumea mondenă și a muzicii de petrecere, în spceial pe zona de manele, iar cu această notorietate, pentru cei doi cântăreți tariful pentru care cântă la evenimente private este și el pe măsură.
Așadar, pentru a-ți putea cânta live Vali Vijelie gazda evenimentului ar trebui să achite o sumă de 4.000 € / oră. Lucrurile arată asemănător și pentru Adrian Minune care ar cere aceeași sumă de bani pentru o singură oră de cântat live.
Stâlp al familiei de mic, la 15 ani, anul când a trăit Revoluția, Adrian Minune și-a testat spiritul de întreprinzător: cumpăra sticle cu bere pe care le răcea în căldări cu bucăți imese de gheață și vindea băutura în Piața Obor celor ce zăboveau prin piață.
‘Zilnic făceam naveta la școala generală, în Colentina (25 kilometri pe zi), călare pe bicicletă furată, n-aveam bani să-mi permit una! Mai toți la vârsta aceea furau, nu ne dădeam seama! Odată am vrut să-i bucur pe ai mei și am furat pepeni dintr-o bostană. I-am îndesat într-un sac pe care l-am legat de bicicletă. Dumnezeu m-a văzut, am căzut de pe bicicletă rău, m-am julit și am spart toți pepenii. Nu ajungeam la șa, mă strecuram sub cadru și pedalatul a balansat bicicleta până când am cazut. A doua zi am cântat la nuntă plin de pansamente’, spune Adrian Minune în trecut.
La rândul său, și Vali Vijelie a copilărit tot de bunici, într-un sat din Giurgiu. Vali Vijelie ştie ce înseamnă să dai cu sapa, să munceşti pământul. El a încercat o grămadă de slujbe, cea mai grea, o într-o vacanţă de şcoală primară, la o fermă unde se ambala fructe.
‘Copilăria a fost cea mai importantă perioadă a vieţii mele, n-am ştiut ce-i sărăcia deşi eram sărac. Părinţii ne aduceau, mie şi celor trei fraţi, strictul necesar. Mi-aduc aminte cum fugeam acasă cu tricoul plin cu mere ori caise’.