Cum am descoperit că nu există MR. BIG

Mai știe cineva episodul acela din „Sex And The City în care Carrie Bradshow pășește plină de speranțe pe catwalk la o mare prezentare de modă, dar se împie­dică și eșuează pe podea, unde rămâne preț de un minut? Cam așa am resimțit eu experiența întâlnirii cu Chris Noth, venit în România pentru a vedea piesa de teatru regizată de bunul său prieten, Mick Davis. De fapt, rectificare, eu am plecat hotărâtă să îl întâlnesc pe Mr. „ab­sofuckinglutely Big. Actorul chiar a de­clarat într-un interviu mai vechi, se pare, că motivul pentru care a acceptat rolul din „Sex And The City a fost această inedită combinație de termeni, rostită la finalul primului episod. Asta e, fac parte dintr-o generație de femei care a văzut de cel puțin trei ori celebra serie și a rămas cu idealul lui Mr. Big în minte. Prin ur­mare, în cele 2 zile pe care le-am petrecut așteptând marea întâlnire, mintea mea a lucrat serios pe marginea subiectului.

Chiar dacă nu aș fi știut unde se află Teatrul Metropolis, mi-aș fi dat seama după îmbulzeala din fața clădirii. În mod normal, Chris urma să vadă piesa „Paganini, precedată de o conferință de presă, la ora la care era programată, 19.00, urmând ca apoi să ia parte la o serie nouă de discuții cu jurnaliștii. Din cauză întârzierii de 4 ore a zborului său din Budapesta (unde se află din aprilie pentru filmările la „Tyrant, o dramă cu acțiunea plasată în Orientul Mijlociu), actorul a ajuns mult mai târziu, astfel că piesa s-a jucat de două ori în acea seară. Așteptarea celor din fața teatrului nu a durat mult, actorul apărând neașteptat de vesel la brațul soției sale, Tara Wilson (34), cu care are și un băiat de 8 ani, Orion. Încă nu trăda oboseala ine­rentă oricărei experiențe lungi și compli­cate cu aeroportul, din contră, arbora ce­lebrul zâmbet hollywoodian ireproșabil. Pe care l-a păstrat și în momentul în care, la conferința de presă, a fost întrebat de mai multe ori de personajul Mr. Big, su­biect care ceruse expres să fie evitat. Și chiar și în momentul în care a fost între­bat cum sărută Sarah Jessica Parker. S-a întrerupt din conversația cu presa doar o secundă, pentru a se asigura că, în toată învălmășeala creată în jurul său, soția sa este prin preajmă. Ocazie cu care a recu­noscut că, deși genele bune și alcoolul îl mențin în formă, nu se poate considera un sex simbol, din cauză că Tara îl aduce mereu cu picioarele pe pământ.

În ciuda haosului creat de întârziere, s-a râs copios la acea scurtă conferință de presă și probabil că actorul ar fi conti­nuat cu poantele, cum ar fi referirea la Ungaria ca „ vecinii voștri, dar poate nu cei mai buni prieteni, dacă nu ar fi venit vremea pentru piesă. Timp de două ore, Chris Noth și soția sa au privit din sală, alături de ceilalți spectatori, spectacolul despre viața celebrului violonist Paga­nini, despre care în epocă se spunea că și-ar fi vândut sufletul Diavolului. Spun „au privit pentru că, neavând căști de traducere, nu le-a rămas decât să ur­mărească gesturile și mimica actorilor. Motiv pentru care primul lucru pe care l-a spus Noth după piesă, invitat de Mick Davis pe scenă, a fost că a rămas uimit de expresivitatea distribuției.

Cu toată decalarea, era deja miezul nopții când m-am întors în hol, alături de o mână de jurnaliști rămași, ca să îl aștept pentru interviul promis de actor. Îl văzusem în vervă pe scena teatrului cu zece minute înainte, nu aveam niciun du­biu că avea să fie la fel de bine dispus în continuare. Doar că în fața mea a apărut alt om. Toate camerele foto și video dis­păruseră, luminile se stinseseră, mai toată lumea plecase, strălucirea se risipise, la fel ca și zâmbetul de care rămăsesem im­presionată mai devreme. Abia acum pă­rea într-adevăr obosit Chris Noth și era evident că la ora 1 a.m nu avea nici cel mai mic chef de discuții. S-a așezat plic­tisit pe canapea alături de Mick Davis, care, trebuie să recunosc, era încă plin de energie și dornic să poarte conversații. Văzând cum merg lucrurile, deja mi-am luat adio de la impresionanta mea listă de întrebări, făcută în weekend pe malul mării, de care, cum se poate vedea, fuse­sem tare mândră. Am avut onoarea de a fi ultimul „invitat al serii, așadar m-am așezat pe scaunul din fața actorului cu zero speranțe. Primul care a pus o între­bare a fost el, nu eu. „Tu vii de la un ziar de scandal, nu-i așa? m-a întrebat, nu pe cel mai afabil ton. Nu știu ce l-a determi­nat mai exact să îmi pună această între­bare și am preferat să depășim momentul întrebându-l în glumă cum de a învățat limba română atât de rapid, din mo­ment ce nu a fost necesar un translator. Răspunsul său a fost singura scânteie de bună dispoziție pe care am sesizat-o: „În noaptea asta am învățat. (râde) Nu știu română deloc. Zero. Abia învăț maghia­ră acum, cât stau la Budapesta. Mi-a ex­plicat, de asemenea, de ce preferă să nu vorbească despre roluri trecute: „Când termin un rol, nu mă mai gândesc la el niciodată. Abia mi le mai amintesc. Pen­tru voi poate Mr. Big a ajuns să facă parte din cultura pop, pentru mine e istorie.

La a treia întrebare deja m-a anunțat ridicând degetul că e ultima. A apucat să îmi mai spună, apropo de subiectul piesei „Paganini, că pactul pe care îl fac în zilele noastre cel mai des oamenii cu diavolul este să rămână veșnic tineri. Nu vreau să știu ce expresie aveam pe chip când m-am ridicat și le-am zis „la revedere, mulțumesc, din moment ce, un minut mai târziu, regizorul trece pe lângă mine și mă întreabă în engleza lui relaxată „are you ok, baby?

În timp ce Chris Noth era în drum spre un loc în orașul ăsta unde să se poată re­laxa după o zi atât de lungă, eu plecam spre casă cu teama că nu mă voi mai pu­tea uita vreodată la „Sex And The City cu aceiași ochi, dat fiind că fascinația pentru personaj se risipise. Desigur, bie­tul actor a declarat în repetate rânduri că nu are nimic de-a face cu Mr. Big, că el este mult mai dintr-o bucată. Totuși, persoana cu care am stat eu de vorbă nu avea nimic de-a face nici măcar cu omul pe care îl văzusem mai devreme. Am pus totul pe seama oboselii și am lăsat să trea­că ceva timp până să scriu articolul, ca să îmi treacă și dezamăgirea. Dacă o să mă mai uit vreodată la „Sex And The City? Absofuckinglutely!